În Duminica a 27-a după Rusalii; Ap. Efeseni 6, 10-17; Ev. Luca 13, 10-17 (Tămăduirea femeii gârbove); glas 7, voscr. 2, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, textul Sfintei Evanghelii ne oferă posibilitatea desluşirii înţelesului parabolei cu tămăduirea femeii gârbove în ziua sabatului (Luca 13,10-17), pentru că de optsprezece ani era stăpânită de duhul răului, iar, ca răspuns la credința femeii, Iisus Hristos a dezlegat-o de neputință prin punerea mâinilor, un gest sacru de comuniune, după care femeia verticalizată imediat, ca un semn de miracol incontestabil, dar şi ca o mulţumire îndatoritoare, L-a slăvit pe Dumnezeu, fapt pe care iudeul îl face mereu pentru toată creația, ca un dar al lui Dumnezeu! Iar, pentru că sâmbăta, fiind o zi de odihnă, trebuia dedicată numai lui Dumnezeu și aproapelui, fără a face nici o muncă din care să se tragă vreun avantaj sau vreun câștig propriu, pentru care există celelalte șase zile, mai ales că sabatul era ca o aducere aminte și o celebrare săptămânală a eliberării poporului lui Dumnezeu din robia egipteană! Deci, Mântuitorul Hristos a tămăduit-o pe femeia gârbovă din robia Satanei, pentru a putea celebra liberă sabatul, adică, ziua eliberării. De altfel, femeia gârbovă, încovoiată, aplecată spre pământ, este simbol al căderii omului din verticalitatea asemănării cu Dumnezeu în orizontalitatea asemănării cu dobitoacele, datorită amăgirii Diavolului, cu precizarea că fața plecată sau «căderea feței» este un semn al păcătuirii, iar, aceia care iau jugul lui Iisus și învață de la El să fie blânzi și smeriți cu inima, vor găsi odihnă sufletelor lor, pentru că jugul Lui este plăcut, iar povara lui este ușoară, ceea ce înseamnă că jugul este instrumentul care călăuzește energiile omului păcătos către un scop folositor. Într-un mod mai greu de înţeles, fruntașul sinagogii, iritat și gârbovit asupra Legii, se adresează enoriașilor, nu lui Iisus, care a lucrat sâmbăta, și nici femeii şi nu a înțeles că vindecarea din gârbovirea căderii este prioritară și nu se poate realiza lucrând cele șase zile pământul în sudoarea frunții! În final, constatăm că femeia gârbovă, fiică a lui Avram, tatăl tuturor celor credincioși, care purta genealogia fizică a poporului lui Dumnezeu era legată de Satana, ținută inactivă de 18 ani, iar, numărul 18, egal cu 3 × 6, trimite la codul numeric personal al Fiarei sataniste care este trei de șase, 666 (Apoc 13,18), fiară care va gârbovi mereu omenirea, ceea ce ne ajută să conştientizăm faptul că atunci erau, ca şi astăzi, multe cugete strâmbe, pline de compromisuri, când mulţi oameni ajung să aibă reputaţia pătată, se discreditează prin fapte, cuvinte, atitudini, dar, noi trebuie să rămânem drepţi, când Bunul Dumnezeu ne cheamă mereu și ne tămăduieşte eliberator ca pe femeia gârbovă, pentru a ne ajuta să înţelegem că gârbovirea este suferința unei lumi lipsite de Hristos!
,,Aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua sâmbetei”?
Aşadar, în textul Sfintei Evanghelii se spune: «În vremea aceea Iisus învăţa într-una din sinagogi sâmbăta. Şi, iată, era acolo o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, încât nu putea să se ridice nicidecum. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: ,,Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta”! Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, iar ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu. Atunci mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulţimii: Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; deci veniţi în aceste zile şi vă vindecaţi, iar nu în ziua sâmbetei! Domnul însă i-a răspuns şi a zis: ,,Făţarnicilor! Fiecare dintre voi, nu dezleagă, oare, sâmbăta boul sau asinul său de la iesle şi nu îl duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua sâmbetei”? Şi, zicând El acestea, s-au ruşinat toţi cei ce erau împotriva Lui, iar poporul întreg se bucura de toate faptele cele slăvite, săvârşite de Dânsul» (Sf. Ev. Luca 13, 10-17), ceea ce înseamnă că omul n-a mers întotdeauna spre descoperirea semnificaţiei curate a creaţiei, spre descoperirea transparenţei ei pentru Dumnezeu, deci, nici spre descoperirea tainei spirituale a lui şi a semenilor lui, care îl puteau ajuta să descopere adâncimile Lui Dumnezeu cel Preamărit, deoarece omul a fost ispitit să rămână la suprafaţa naturii sale, să se mulţumească doar cu satisfacerea plăcerilor pe care i le dă suprafaţa pur materială a lumii. Omul obişnuit a rămas la folosirea trupească a naturii, care îi oferă numai plăceri pe care le socoteşte bune, când, de fapt, ele îi aduc urmări rele, pentru că şi-a scos trupul de sub puterea spiritului, şi deci, a rămas la treapta de descompunere a lui şi chiar la moartea lui. El a lăsat, deci, acoperită natura sa divină, văzând-o numai ca izvor al cunoştinţei binelui şi răului! Aceasta l-a scos din legătura conştientă cu Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, din adevărata raţionalitate imprimată de El creaţiei şi fiinţei omului, ca şi din sentimentul filial faţă de Dumnezeu Care ne cheamă mereu și ne tămăduieşte eliberator ca pe femeia gârbovă, pentru a ne ajuta să înţelegem că gârbovirea este suferința unei lumi lipsite de Hristos!
,,Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta”!
Boala şi tămăduirea acestei femei conţin multă învăţătură pe care o tâlcuim prin trei stări legate de boala şi tămăduirea femeii. Mai întâi, aşa cum ne ne spune Evanghelia, că femeia avea, de optsprezece ani, duhul neputinţei şi nu putea să se ridice nicidecum, în cel de-al doilea rând, că Iisus a văzut-o şi S-a apropiat de ea şi îndată după această apropiere şi întâlnire a femeii cu Iisus, a urmat scăparea şi tămăduirea femeii din cumplita boală. Deci, să luăm aminte că prin aceste trei stări trebuie să treacă şi mântuirea noastră sufletească, pentru că mai întâi, trebuie să ne dăm seama că starea noastră cea păcătoasă este tocmai ca starea cea dintâi a femeii din Evanghelie, fiind starea omului cuprins de patimi şi păcate, omul care nu se poate ridica din mocirla decăderii la o viaţă mai curată şi mai bună. Poate că de multe ori, va fi încercat biata femeie în cei optsprezece ani să se ridice de jos, dar n-a putut, iar, la fel şi păcătosul, fără ajutorul Mântuitorului Hristos, nu se poate ridica la pocăinţă! Prin urmare, aşa este şi cel cuprins de patimile cele rele, ca un om legat de satan şi ca un rob al lui satan, iar, din starea cea păcătoasă, numai o singură cale de ieşire şi de scăpare există, aceea de a te apropia de Mântuitorul Hristos; să cazi înaintea Mântuitorului ca şi femeia gârbovă! Dar, despre femeia din Evanghelie, nu ni se spune mai în amănunt ce a făcut când S-a apropiat de ea Mântuitorul şi mântuirea, dar, de bună seamă, femeia n-a stat în faţa lui Iisus Mântuitorul numai cu boala sa, ci a stat cu toată credinţa ei, cu toată încrederea ei în puterea şi în ajutorul lui Iisus, a stat cu toate nădejdile ei, cu toate lacrimile şi cu toate puterile ei sufleteşti! Ca şi altor nevoitori, Domnul, din proprie iniţiativă, îi vine în ajutor femeii gârbove pe care o află printre enoriaşii unei sinagogi într-o zi de sâmbătă, iar, din milă şi din bunătate, întru mărirea lui Dumnezeu, ca să se vădească puterea Tatălui şi a Fiului Său, o vede pe femeie, o cheamă şi o tămăduieşte cu iuţeala fulgerului din cer, pentru că este în capacitatea aceasta a Mântuitorului de a vedea suferinţa, de a lua aminte la ea, de a o zări îndată şi de a se concentra asupră-i cu o imensă milă şi totodată cu o sensibilitate aparte, dincolo de suprafaţa materială şi superficială a lumii, ca să caute prin trupul curăţit de împătimirea faţă de cele materiale şi prin natura văzută în adâncimea ei spirituală chiar transfigurarea ei şi a trupului tămăduit prin unirea cu Dumnezeul Care ne cheamă mereu și ne tămăduieşte eliberator ca pe femeia gârbovă, pentru a ne ajuta să înţelegem că gârbovirea este suferința unei lumi lipsite de Hristos!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
