Viaţa Spirituală – Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa – Dumnezeu ne învaţă că nici o persoană nu se poate ruga pentru cineva şi să o urască în acelaşi timp, iar, a nu urî pe cineva, înseamnă să ne rugăm pentru el cu multă iubire!

În Duminica a 19-a după Rusalii; Ap. 2 Corinteni 11, 31-33; 12, 1-9; Ev. Luca 6, 31-36 (Predica de pe munte. Iubirea vrăjmaşilor); glas 8, voscr.6, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, din textul Sfintei Evanghelii care s-a citit, ne relatează că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a arătat că cea mai mare poruncă din lege este dragostea de Dumnezeu, iar a doua, asemenea acesteia, este iubirea aproapelui, pentru că în aceste două porunci se cuprind, toată Legea şi toţi proorocii, iar, dacă acesta este adevărul, se poate spune că nimeni nu poate spune că iubeşte pe Dumnezeu, de nu va iubi mai întâi pe aproapele său, mai ales că acelaşi lucru îl spune şi Sfântul Ioan Evanghelistul, când spune: ,,Dacă zice cineva că iubeşte pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu pe Care nu L-a văzut, cum poate să-L iubească? (I Ioan 4, 20). Prin urmare, Mântuitorul Iisus Hristos ne porunceşte să iubim pe vrăjmaşii noştri, căci această poruncă îşi are temelia în dragostea de Dumnezeu şi de aproapele, iar, aproapele nostru este orice om din lume (Luca 10, 36-37) şi nu avem dreptul să urâm pe nimeni, căci toţi sunt creaţi de Dumnezeu şi poartă aceeaşi fire ca şi noi. De bună seamă, fără iertare este imposibil chiar şi să începi să îţi iubeşti vrăjmaşul, pentru că această iertare trebuie să înceapă de la cel căruia i s-a greşit, mai ales că uneori, şi vrăjmaşii au un rol constructiv în viaţa noastră, fiindcă ne ajută să ne cunoaştem mai bine! Dacă ne spun că suntem limitaţi, incapabili să iertăm din suflet, când ne considerăm cinstiţi cu noi înşine, dacă într-adevăr, am apucat pe drumul către perfecţiune, vrăjmaşul ne arată care este calitatea reală a inimii noastre, deoarece ne descoperă sentimentele întunecate care sunt ascunse în inima noastră! Iubirea vrăjmaşului e posibilă, pentru că vine de la Dumnezeu şi este infinit mai mare decât răutăţile şi ura, caracteristice omului, mai ales că Dumnezeu ne învaţă că nicio persoană nu se poate ruga pentru cineva şi să o urască în acelaşi timp, iar, a nu urî pe cineva, înseamnă să ne rugăm pentru el cu multă iubire!

«Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea»!
Aşadar, în Duminica a 19-a după Rusalii, am tâlcuit un lucru esenţial, acela că iubirea este centrul vieţii divine, iar, pentru exemplificare, ne-am îndreptat spre textul Evanghelic prin care se spune: «Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea. Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci, iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv» (Luca 6,31-36). Deci, nicicând să nu uităm rugăciunea cea mai însemnată pentru dobândirea dragostei, să ne rugăm pentru aceasta, ca să-I spunem Lui Dumnezeu, din inimă: „Doamne, dă-mi sfânta dragoste, învaţă-mă să iubesc toţi oamenii: şi pe cei de aproape şi pe cei de departe şi pe cei credincioşi şi pe cei necredincioşi, precum Tu, Doamne, ne iubeşti pe noi, pe toţi, păcătoşii şi ticăloşii”, iar, în sufletul nostru putem să gândim ca pentru noi înşine, că tot ceea ce este mare este simplu şi toată învăţătura Domnului Hristos e neasemuit de simplă, fiind îndreptată către oamenii cu inimi simple, aşa cum au fost cei mai simpli pescari din Galileea, care au devenit apostoli şi luminători ai întregii lumi. Lui Hristos I-au urmat cei mai simpli oameni, fiindcă orice cuvânt al lui Hristos este simplu şi uimitor de accesibil. Toată învăţătura Lui parcă s-ar înţelege de la sine, cu toate că e mult prea departe viaţa noastră de împlinirea acestor cuvinte simple, acestor mari porunci ale lui Hristos! De cele mai multe ori, dacă nu chiar întotdeauna, ne îngrijim de noi înşine, ne iubim pe noi înşine, iar pe oamenii din jur nu-i iubim, chiar îi necăjim, îi jignim, iar Domnul ne înfăţişează o asemenea cerinţă dreaptă, curată şi sfântă, fiindcă El cere ca noi să îi iubim şi pe vrăjmaşi, iar, cu darul de a-i iubi pe vrăjmaşi se deprind cei ce au inima curată, cei care îl iubesc cu toată inima pe Dumnezeu şi urmează poruncilor Lui, cei în care Se sălăşluieşte Duhul Sfânt, duhul smereniei şi duhul dragostei, fiindcă, Dumnezeu ne învaţă că nicio persoană nu se poate ruga pentru cineva şi să o urască în acelaşi timp, iar, a nu urî pe cineva, înseamnă să ne rugăm pentru el cu multă iubire!

,,Iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic”!
Dacă stăm să ne gândim cu atenţie, poate că nimeni nu ştie mai bine şi mai profund neputinţa firii omeneşti, ca Bunul Dumnezeu, de aceea, trebuie să înţelegem că El nu ne rânduieşte niciodată porunci mai presus de puterea noastră! Dumnezeu ştie prea luminat de Lumina lumii cereşti, adâncul neputinţei firii omeneşti, cu toate cele ce ne sunt folositoare spre mântuire. De aceea, pentru a ne învăţa taina iubirii de vrăjmaşi, El se coboară cu dragoste şi cu milă până la slaba noastră capacitate de înţelegere şi am văzut că zice: ,,Precum voiţi a vă face vouă oamenii, şi voi faceţi asemenea lor, de aceea, nu-ţi spun ţie lucruri mari şi grele; ci te îndemn şi te învăţ aproape de priceperea ta. Fă şi tu altuia cele ce doreşti să-ţi facă altul ţie”! E un aspect pe care îl găsim şi la Sfântul Apostol Pavel, când zice: ,,Lepădaţi toate lucrurile întunericului (Romani 13, 12; Efeseni 5, 11), pentru că, într-adevăr, tot păcatul este lucrul întunericului, căci întunecă mintea şi inima omului; dar mai greu decât toate păcatele, ura ne întunecă mintea şi inima! Acelaşi lucru îl arată şi cuvântătorul de Dumnezeu, Sf. Ioan Evanghelistul, când spune: ,,Cela ce urăşte pe fratele său, întru întuneric umblă şi nu ştie încotro merge, că întunericul a orbit ochii lui (I Ioan 2, 11) şi dacă Dumnezeu este dragoste şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el” (I Ioan 4, 16), pentru că numai atunci vom cunoaşte că suntem în Dumnezeu şi că dragostea Lui petrece în noi, când vom vedea că inima noastră pururea se bucură de binele aproapelui nostru şi de sporirea lui întru toate! Iar, dacă vom simţi că se naşte în inima noastră întristare şi amărăciune pentru binele şi sporul aproapelui, din aceasta să cunoaştem sigur că nu suntem în Dumnezeu şi Dumnezeu nu petrece în noi! În concluzie, să ne gândim bine, cât de rar se întâmplă să ne purtăm cu oamenii, aşa cum am vrea să se poarte şi ei cu noi, pentru că aşteptăm de la oameni stimă, iar noi îi înjosim, aşteptăm să fim ajutaţi la nevoie, dar nu ne gândim niciodată să ajutăm aproapele când avem îndestulare trupească. Spunem că nu ne purtăm astfel cu toţi oamenii, deoarece, faţă de cei mai apropiaţi, faţă de cei pe care îi iubim fierbinte, ne purtăm potrivit poruncilor lui Hristos; îi iubim ca pe noi înşine şi nu le facem ceea ce nu ne-am dori pentru noi înşine, dar, cu cei pe care îi cuprindem sub numele de «aproapele», de fapt, îi socotim depărtaţi şi străini, iar, acest fel de fi pare că ne arată egoismul, iubirea de sine, când ne iubim doar pe noi înşine, iar, Dumnezeu ne învaţă că nicio persoană nu se poate ruga pentru cineva şi să o urască în acelaşi timp, iar, a nu urî pe cineva, înseamnă să ne rugăm pentru el cu multă iubire!
Profesor dr. Vasile GOGONEA