În Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinţilor); Ap. Evrei 11, 33-40; 12, 1-2; Ev. Matei 10, 32-33; 37-38 şi 19, 27-30 (Urmarea lui Hristos); glas 8, voscr.1 (Lăsatul secului pentru Postul Sf. Ap. Pertu şi Pavel), la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, textul Sfintei Evanghelii ne arată că Sfânta noastră Biserică îi pomenește pe toți sfinții care din veac au bineplăcut lui Dumnezeu ca un rod al Sfântului Duh, deoarece ei au atins acest nivel înalt al sfințeniei datorită lucrării harului Sfântului Duh! Deoarece, după Cincizecime, toți cei ce credeau în Dumnezeu se umpleau de Duhul Sfânt prin dumnezeieștile Taine, trăind cu Duhul și aducând roade duhovnicești, cu toţi am înţeles că fiecare dintre ei se asemăna cu un pom roditor și cu multe frunze, și toți împreună au alcătuit marea grădină a Sfinţilor lui Dumnezeu, raiul duhovnicesc, cel sălășluit dintotdeauna în ceruri. Tocmai pe aceşti sfinţi locuitori ai Raiului ni-i pune în această Duminică Sfânta Biserică să-i avem în suflet, ca şi de acum înainte spre învățătură, oglindă a contemplării noastre pline de credință, iar vieții noastre râvnitoare să ne fie pilduitoare cale de urmare! Aceștia sunt mucenicii, binecuvântaţii, pustnicii, postitorii, primitorii de străini, dăruitorii de milostenie, «nebunii» pentru Hristos, luminătorii inimilor, păstorii și învățătorii cei înţelepţi! Cu sfială, să ne apropiem de fiecare floare îmbobocită și de fiecare pom înfrunzit ca să le sorbim aroma prin cugetarea minţii și prin simțirea inimii, ca să nu ne îndepărtăm până ce nu ne vom umple până la înmiresmare cu dorința de a ne face ascultătorii şi următori lor, pentru a fi următorii Lui Hristos, mai ales că Dumnezeu S-a descoperit oamenilor în trup şi prin toţi sfinţii Săi, apoi S-a Înălţat în cereasca-I Împărăţie şi a semănat sămânţa unei credinţe noi şi a unei vieţi noi!
,,Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el..”!
Oricum, sfinții s-au format pentru cerul îndumnezeit pentru a se naşte aici, pe pământ, în Biserica lui Dumnezeu, de aceea și noi trebuie să trăim potrivit duhului Bisericii, pentru a ne apropia de sfinţenia lor! Un exemplu grăitor de sfințenie este Sfântul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, care cu mult curaj L-a mărturisit pe Domnul Iisus Hristos și i-a mustrat pe cei care nu primeau învățătura cea nouă, încât a fost omorât cu pietre în afara cetății, ca un mare dușman al societății. El a fost întâiul mucenic sau martir al Bisericii lui Hristos și cu el a început șirul imens al nenumăraților mucenici care şi-au dat viața pentru credința în Iisus Hristos, chiar până în zilele noastre. Numai în Sfânta Biserică, totul este plin de Harul Sfântului Duh și în Ea avem toate posibilităţile necesare pentru a ajunge și noi sfinți, însă, numai aceia care primesc fără șovăire ceea ce a poruncit Dumnezeu în Sfântă Sa Biserică și se supun acestor porunci de bunăvoie și cu inimă dăruitoare, aceia ajung să dobândească fericirea de care se bucură sfinții lui Dumnezeu! Aspiraţiile creștinului, potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, sunt solide, sigure şi nepieritoare şi ele nu pier împreună cu moartea, ci sunt îndreptate către viaţa cea veşnică, fericită, nemuritoare! Nădejdile noastre, nu se pot zădărnici în viaţa aceasta dominată de setea banilor şi a bogăţiei nemăsurate, nici de vremea cea rea, nici de nenorociri neaşteptate, şi nici chiar de moarte! În acest fel, împlinirea nădejdii noastre şi marea răsplătire a vieţii viitoare ne luminează chiar în mijlocul nenorocirilor de tot felul! De aceea, spune Sfântul Ap. Pavel: „Şi nu numai atât, ci ne lăudăm şi în suferinţe” (Romani 5, 3), iar, după această expresie, Apostolul neamurilor mai adaugă: „Noi rămânem întru necazuri şi suferinţe nu numai cu curaj şi fără supărare, ba le şi socotim cinste şi ne lăudăm cu aceste suferinţe!”( sic??!!). După ce a spus că necazurile duc la cea mai mare cinste, la un fel de laudă şi la slavă, aşadar, neapărat şi la bucurie, căci unde este slavă şi cinste, acolo este şi bucurie, după ce a arătat cât de slăvit şi de lăudat este a suferi necazuri, acelaşi erudit Apostol vorbeşte de o altă roadă mare şi slăvită a ceea ce înseamnă momentul când: „Suferinţa aduce răbdare, iar răbdarea încercare, iar încercarea nădejde, iar nădejdea nu ruşinează!” (Romani 5, 3-4). Poate că acesta este cel mai slăvit rod al suferinţelor, fiindcă ele împuternicesc şi întăresc pe omul cel asuprit de necazuri! Aşa se întâmplă şi cu arborii care cresc la umbră şi sunt apăraţi de toate vânturile, deşi se pare la privirea din afară că înverzesc şi înfloresc frumos, când, în realitate, ei sunt firavi, vulnerabili şi pândiţi de putreziciune şi de orice furtună, pentru că Dumnezeu S-a descoperit oamenilor în trup şi prin toţi sfinţii Săi, apoi S-a Înălţat în cereasca-I Împărăţie şi a semănat sămânţa unei credinţe noi şi a unei vieţi noi!
,,Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el..”!
Se pare că, tocmai arborii care stau pe înălţimile munţilor, izbiţi de multe şi puternice vânturi, răbdând vremile cele rele, suportând furtunile cele mai silnice şi suferind mult de zăpadă, aceştia sunt mai tari decât fierul şi stânca! De asemenea, şi acele trupuri omeneşti care sunt crescute în multe și felurite îndestulări, care sunt împodobite cu haine moi, care necontenit întrebuinţează băi şi tot felul de tratamente şi se îndulcesc cu bucate bune, acestea sunt cu totul incapabile de toate ostenelile şi greutăţile pe care trebuie să le rabde cineva pentru cucernicie şi smerenie, iar, persoanele respective se fac vinovate de foarte mare pedeapsă. Cu adevărat, Biserica dreptmăritoare îi cultivă pentru viața veșnică doar pe cei ce se supun, iar cei nesupuși se uscă la fel ca vreascurile și spinii! Cutezanţa de a sta împotriva mincinoasei demagogii a învăţaţilor acestei lumi secularizate, împotriva trecătoarei bogăţii a bogaţilor acestei lumi, împotriva puterii întunecate a puternicilor acestei lumi dezbinate, ar fi avut-o oare acei pescari de rând, dacă nu i-ar fi hrănit Dumnezeu cu înţelepciunea Sa, dacă nu i-ar fi întărit Dumnezeu cu puterea Sa, dacă nu i-ar fi înarmat Dumnezeu cu armele Sale? Sfinţii Lui Dumnezeu, nu ar fi avut îndrăzneala de-a îndura chinuri neînchipuite, umilinţe negrăite, bătăi, naufragii, lanţuri, închisoare, batjocură, foame, pietre, vânturare de la un capăt la altul al lumii, aruncare la fiare sălbatice, biciuire, răstignire fără puterea Lui Dumnezeu pe Care l-au urmat cu devotament şi sacrificiu! Fără îndoială că aceşti sfinţi trebuie să fi primit un ajutor nebiruit, o hrană neobişnuită, o armă nevăzută, cu propovăduirea lui Hristos Cel Înviat, a lui Dumnezeu care S-a descoperit oamenilor în trup şi apoi iarăşi S-a Înălţat în cereasca-I împărăţie, pentru că sfinţii au semănat sămânţa unei credinţe noi, şi atunci s-a aprins lumea de focul seminţei semănate de ei, de focul cuvintelor rostite de ei, de focul urmelor lăsate de ei! Să cuprindem și noi, asemenea sfinților Bisericii pe care-i prăznuim în Duminica întâi după Rusalii, raiul cel ceresc, cu privirea gândului nostru și să împrumutăm de la ei înţeleptele lor însușiri, ca să ajungem mai apoi să viețuim împreună cu ei, cu ale căror rugăciuni să ne și învrednicească, iar, noi să înţelegem în cele din urmă că Dumnezeu S-a descoperit oamenilor în trup şi prin toţi sfinţii Săi, apoi S-a Înălţat în cereasca-I Împărăţie şi a semănat sămânţa unei credinţe noi şi a unei vieţi noi!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
