(+) Intrarea Domnului în Iersalim (Dezlegare la peşte) Duminica a 6-a din Post (a Floriilor); Toate ale praznicului; Ap. Filipeni 4, 4-9; Ev. Ioan 12, 1-18 (Denie) la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, textul citit din Sfânta Evanghelie, ne arată că această sărbătoare marchează sfârșitul celor 40 de zile de post și începutul «Săptămânii Patimilor», comemorând momentul în care Iisus a intrat triumfal în Ierusalim, fiind întâmpinat cu ramuri de finic! Aşadar, Praznicul din Duminica a 6-a a Postului Mare este cunoscut în Biserica Ortodoxă sub numele de «Intrarea Domnului în Ierusalim» sau «Floriile», care în iconomia sau în Planul lui Dumnezeu este egală ca însemnătate şi importanţă cu postirea de patruzeci de zile din pustia Iordanului. Desigur, pentru înţelegerea nostră integrală şi coerentă asupra Patimilor Domnului, acest popas al prăznuirii este necesar, deoarece, în măsura în care îl putem vedea şi înţelege pe Dumnezeu, Iisus Hristos în Săptămâna Patimilor acoperit de ofensă, batjocură, chin şi suferinţă se datorează faptului că l-am putut vedea mai înainte ca Împărat, ca mai apoi să-L putem vedea şi înţelege ca Împărat la intrarea în Ierusalim tocmai pentru faptul că putem înţelege că numai Dumnezeu, pentru om, poate parcurge această cale a smereniei! De fapt, întotdeauna Dumnezeu faţă de om s-a arătat în felul acesta de a Se dărui pentru că le suferă pe toate pentru noi, ascunzându-şi lumina Sa dumnezeiască şi împărtăşindu-ne-o pe măsura posibilităţilor noastre, mai ales că răbdarea lui Dumnezeu e atât de mare încât Îşi asumă întunericul din viaţa noastră pentru a-l lumina spre desăvârşire şi vine pentru a intra în Ierusalim ca să se împlinească legea şi a Se dărui pe Sine întru strălucirea Slavei Sale şi a mântuirii existenţei noastre în veşnicie!
,,Ai binevoit pentru a noastră mântuire a ședea pe mânzul asinei..”!
Această Duminică este numită şi Duminica Floriilor, având ca argument întâmpinarea Domnului cu crenguţe de smochin, ea fiind prevestită de către proroci cu mulţi ani înainte: „Bucură-te foarte fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, că iată împăratul tău vine la tine, drept şi biruitor, smerit şi călare şezând pe mânzul asinei” (Zaharia 9, 9), ceea ce înseamnă că o asemenea prorocire se referea la Mesia, care vine pentru a intra în Ierusalim ca să se împlinească legea, căci «a venit ceasul ca să fie mărit Fiul Omului» (Ioan 2, 1, 3). Înainte de Paști, cu șase zile, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morți. Și I-au făcut acolo cină și Marta slujea, iar, Lazăr era unul dintre cei ce ședeau cu El la masă. Atunci, Maria, luând o litruţă cu mir de nard curat, de mare preț, a uns picioarele Domnului Iisus și le-a șters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mireasma îmbietoare a mirului. Dar, Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a spus nedumerit: «Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari și să-i fi dat săracilor»? Însă, el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur și, având punga, lua din ce se punea în ea. A zis, deci, Iisus: ,,Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat! Că pe săraci, totdeauna îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna! Deci, mulțime mare de iudei au aflat că este acolo și au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă și pe Lazăr, pe care-l înviase din morți. Și s-au sfătuit arhiereii ca și pe Lazăr să-l omoare, căci, din pricina lui, mulți dintre iudei mergeau și credeau în Iisus. A doua zi, mulțimea care se adunase la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, a luat ramuri de finic și a ieșit întru întâmpinarea Lui și striga: «Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!». Și Iisus, găsind un asin tânăr, a șezut pe el, precum este scris: «Nu te teme, fiica Sionului! Iată, Împăratul tău vine șezând pe mânzul asinei», mai ales că atunci, toate acestea nu le-au înțeles ucenicii Lui, dar, când S-a preaslăvit Iisus, atunci și-au adus aminte că acestea erau scrise despre El și că acestea I le-au făcut Lui. Așadar, dădea mărturie mulțimea care era cu El când l-a strigat pe Lazăr din mormânt și l-a înviat din morți. De aceea L-a și întâmpinat mulțimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta care uimise toată suflarea şi care arăta că Dumnezeu vine pentru a intra în Ierusalim ca să se împlinească legea şi Se dăruieşte pe Sine întru strălucirea Slavei Sale şi a mântuirii existenţei noastre în veşnicie!
,,Ai venit în Sfânta Cetate a Ierusalimului, mai înainte cu șase zile..”!
Intrarea în Ierusalim era prilejuită de sărbătoarea Paştilor la evrei şi împreună cu toată lumea din Betania venise şi Iisus urmat de ucenici. Iar, ca să se «împlinească» prorocirile, Iisus intră în Ierusalim pe mânzul asinei, animal care simbolizează blândeţea şi pacea, iar, cunoscându-I minunile săvârşite, poporul Îl întâmpină ca pe un împărat. Pe cale, unii aşterneau hainele înaintea Lui, alţii tăiau ramuri din copaci şi le aşterneau pe drum, iar, cei mai mulţi, luând ramuri de finic, ieşeau în întâmpinarea Lui strigând: «Osana, binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului, împăratul lui Israel!», deci, era o primire triumfală! Dar, cu totul altfel era primit Mântuitorul de către arhierei şi cărturari, aceştia fiind plini de invidie ziceau: «Ce facem, pentru că Omul Acesta face multe minuni? Dacă-l lăsăm aşa, toţi vor crede în El şi vor veni romanii şi ne vor lua şi ţara şi neamul» (Ioan 11, 47-48), aşa că din ziua aceea, saducheii au hotărât ca să-1 ucidă (Ioan 11, 53). Acest lucru înseamnă pentru noi, creştinii, că Intrarea lui Iisus în Ierusalim este intrarea în săptămâna patimilor Sale, pentru că Fiul Lui Dumnezeu vine ca să pătimească, de bunăvoie şi să primească moartea pe cruce pentru mântuirea întregului neam pământesc! Astfel, întreaga Săptămână a Patimilor se petrece în contemplarea duhovnicească a întâlnirii viitoare a lui Hris¬tos cu moartea, mai întâi în persoana prietenului său Lazăr, apoi în propria Sa moarte, pentru că în acest fel, «ceasul Lui Hristos» vine încetul cu încetul, acest «ceas» despre care El a vorbit de atâtea ori şi spre care şi-a îndreptat întreaga misiune pământească de propovăduire. În concluzie, putem spune că pe măsură ce Mântuitorul Hristos se apropie de Patimi, imnele liturgice îşi schimbă caracterul, avându-L pe Domnul în centru, deoarece, odată intrat în Ierusalim, Hristos ocupă întreaga atenţie a credincioşilor care L-au urmat pas cu pas, iar, acest urcuş spre Ierusalim, ce culmina odinioară în proce¬siunea din Duminica Floriilor, însoţeşte simbolic toată săptămâna cu o amplă mişcare procesională, datorită faptului că de această dată credincioşii Îl urmează şi Îl însoţesc pe Hristos în acest mers care îi duce spre comuniunea tainică şi divină cu Patima Sa, dar care reprezintă şi urcuşul lui Hristos la Tatăl, devenind un model al urcuşului duhovnicesc al omului şi al intrării sale în Ierusalimul ceresc! Acum, Iisus Dumnezeu vine în Ierusalimul pământesc, pentru ca să se împlinească legea şi Domnul Se dăruieşte pe Sine întru strălucirea Slavei Sale şi a mântuirii existenţei noastre în veşnicie! Ca să încununăm acest Praznic minunat, să înălţăm această Rugăciune la intrarea Domnului în Ierusalim: ,,Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ești întru cele înalte cu Tatăl și ești purtat pe aripi de Heruvimi și cântat de Serafimi, care în zilele venirii Tale în trup ai binevoit pentru a noastră mântuire a ședea pe mânzul asinei și ai primit binecuvântarea pruncilor, ai venit în Sfânta Cetate a Ierusalimului, mai înainte cu șase zile de patima cea de bunăvoie, ca să mântuiești lumea prin Cruce, prin îngroparea și Învierea Ta! Și precum atunci oamenii, care ședeau în întuneric și în umbra morții, având ramuri de copaci și stâlpări de finic Te-au întâmpinat pe Tine, Fiul lui David, mărturisindu-Te, așa și pe noi, care acum în această zi de înainte prăznuire, purtând în mâini stâlpări și ramuri de copaci, păzește-ne și ne mântuiește. Și precum acele popoare și copiii Ți-au adus Osana!, învrednicește-ne și pe noi să Te slăvim în psalmi și cântări duhovnicești, cu suflete curate și buze neîntinate, în aceste zile ale patimilor Tale și să dobândim, fără de osândă, a ne împărtăși de bucuria Sfintei Învierii Tale și să cântăm și să proslăvim Dumnezeirea Ta, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte și cu Preasfântul și Bunul și de viață Făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii, vecilor. Amin”.
Profesor dr. Vasile GOGONEA
