În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză); Ap. Romani 13, 11-14; 14, 1-4; Ev.Matei 6, 14-21(Învăţătură despre iertare, post şi neagonisire); glas 3, voscr. 3, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, textul Sfintei Evanghelii ne-a relatat că astăzi începe Sfântul şi Marele post al Paştelui, care durează şapte săptămâni ce formează postul propriu-zis, iar ultima săptămână de la Florii până la Învierea Domnului, postim şapte zile în cinstea Sfintelor şi mântuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Aşadar, Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, ne spune că de la începutul vieţii, plecăm din pământul acesta în Ţara Slavei, la întâlnirea cu Dumnezeul Cel viu, ca fii ai împărăţiei Lui, pentru că Sfânta noastră Biserică ne arată prin Adam cel vechi, în chip simbolic, starea noastră, când stăm în semiîntuneric şi vedem Sfânta Sfintelor lui Dumnezeu, tărâmul Lui în altarul plin de lumina slavei. Ştim că Hristos, Adam cel Nou, a adus lumina în lume, că El este Lumina, iar noi suntem fiii Luminii, iar, acum ne îndreptăm din întuneric în semiîntuneric, iar, apoi în slava strălucitoare a luminii dumnezeieşti necreate. Desigur, că multe dintre păcatele lui Adam cel vechi, nu s-au arătat numai în vremurile trecute, ci în chip lămurit şi sigur în zilele noastre, pentru toţi cei care nu s-au supus duhului celui rău. Cu siguranţă, că Adam cel Nou, Iisus Hristos, nu numai că Se arată astăzi, dar Se va arăta şi la sfârşitul veacurilor, fiindcă Dumnezeu ne arată că omul trebuie mai întâi să se ostenească să facă postirea în minte, în inimă şi în voia lui, şi apoi să întregească postul cu bunăvoire şi în trupul său!
,,Când postești, unge capul tău și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău, Care este în ascuns…”!
Pe de altă parte, mai este şi puterea, care se vede limpede şi neîndoios, a Trupului şi Sângelui Său, Patima Lui, Cuvintele Lui, Crucea Sa mult iubită şi dătătoare-de-viaţă, Învierea Sa şi Slava Sa fără de moarte. Noi, cei lămuriţi de puterea cea de nebiruit a lui Hristos, care curge neîncetat, să îi iertăm pe cei care se îndoiesc cu multă răutate în mintea lor, mai ales că ei nu Îl lovesc pe Dumnezeu, ci se lovesc pe ei înşişi, ei nu pun la îndoială pierzarea Lui Dumnezeu, ci chiar pe a lor, pentru că va veni îndată vremea când nu se vor mai putea îndoi, dar credinţa nu li se va da lor. Dar, pe lângă existenţa şi puterea lui Iisus Hristos, care sunt armele noastre de cel mai mare preţ în lupta împotriva duhului rău, Mântuitorul ne-a mai dăruit şi alte feluri de arme, pe care să le folosim, cu ajutorul Lui, cum ar fi: pocăinţa neschimbată, milostenia necurmată, rugăciunea neîncetată, bucuria întru Domnul Iisus şi frica de Judecată şi de moarte a sufletelor noastre, ca apoi, primind cu răbdare suferinţa pentru Hristos, cu credinţă şi nădejde, să iertăm ocările, apoi privind această lume ca şi cum nici nu ar fi, luând parte la Sfintele Sale Taine, la privegheri şi la postiri! Iar, dacă pomenim postirea la sfârşit, nu pentru că postirea este arma cea mai neînsemnată, ci pentru că Evanghelia din Duminica Izgonirii lui Adam din Rai vorbeşte despre postire şi scopul nostru este să vorbim despre această Evanghelie. Deci, să păşim în Postul Mare precum oamenii care ies din întunericul fără orizont la semiîntunericul rătăcitor, iar din acesta, la lumină, cu bucurie şi cu lumină în inimă scuturând praful de pe haine, înlăturând obstacolele din cale, care-l ţin pe om în robia zgârceniei, a invidiei, a fricii, a urii, a geloziei, a neînţelegerii şi a concentrării asupra propriei persoane. Nu întâmplător, mulţi dintre noi, am ajuns robii patimilor noastre, cu toate că am fost chemaţi să fim liberi în Dumnezeu. Vom vedea că ne mişcăm ca printr-o mare necuprinsă, departe de malurile cuprinse de întuneric şi apropiindu-ne tot mai mult de lumina dumnezeirii, pentru că înaintea noastră, vom întâlni răstignirea. De aceea, să ne deschidem inimile şi ochii, fiind pregătiţi să vedem şi să răspundem nevoii omeneşti de mântuire, să ne apropiem mai întâi de icoana Mântuitorului Hristos, Dumnezeul nostru, Care a dobândit puterea iertării, a Unui Dumnezeu Care ne arată că omul trebuie mai întâi să se ostenească să facă postirea în minte, în inimă şi în voia lui, şi apoi să întregească postul cu bunăvoire şi în trupul său!
,,Căci unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră”!
În această primă săptămână a Postului Mare, să vedem că este o legătură foarte strânsă între postire şi învăţăturile Evangheliei, unde nu se vorbeşte despre postire, ci despre adunarea bogăţiilor, dar nu a celor de pe pământ, ci a celor din ceruri, unde molia şi rugina nu le strică şi unde furii nu le fură. Căci atunci când postirea este înţeleasă cu mintea şi cu sufletulde adevărat, creştin, şi nu în spiritual legii, în chipul fariseilor, atunci iertarea ocărilor şi înfrânarea de la lăcomie înseamnă postul cel mai însemnat, cel mai bogat rod al pocăinţei! Pentru că, într-adevăr, are o mai mică însemnătate înfrânarea de la mâncare, dacă nu există înfrânare de la întoarcerea ocării pentru ocara primită şi de la înşelarea cu bogăţiile cele pământeşti. Domnul Hristos, nu ne porunceşte cu tăria puterii Sale: iertaţi oamenilor păcatele lor, ci, El ne lasă alegerea noastră liberă, ca să iertăm sau nu! Prin urmare, Domnul nu va călca peste libertatea noastră, ca să ne forţeze să facem ceva, căci în împrejurarea aceea, fapta noastră nu ar mai fi a noastră, ci a Lui, şi nu ar mai avea aceeaşi însemnătate ca atunci când am fi făcut-o în chip liber şi cu voia noastră. Desigur, e adevărat că El nu ne porunceşte cu tăria puterii Lui, dar El ne arată ceea ce ni se va întâmpla dacă nu facem voia Lui: „Nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre”! Deci, oamenii nu ne vor ierta, pentru că nici noi nu îi iertăm pe ei, şi Dumnezeu nu ne va ierta pe noi, pentru că oamenii nu ne iartă pe noi! Aşadar, ne vom sfârşi zilele sub o mare de păcate şi, în viaţa viitoare, povara greutăţii acelui ocean agitat va spori şi mai mult în toată veşnicia. De aceea, să ne obişnuim să nu întoarcem ocara la ocară, răul pentru rău, ori răzbunând păcatul prin păcat. Când vezi un om croit ca să facă rău, caută ca să-l îndrepţi, înfrânează-te de la ceea ce face semenul tău şi grăbeşte-te să-l ridici din păcat, pentru ca Tatăl tău din ceruri să te ridice pe tine şi să te cureţe de toate păcatele tale şi să te aşeze între îngerii Săi la Înfricoşătoarea Judecată! Uneori, făţarnicii postesc, dar nu pentru Dumnezeu, nici pentru sufletele lor, ci din pricina oamenilor, ca oamenii să-i vadă postind şi să-i laude pentru aceasta! Dar, întrucât nu toţi oamenii îi pot vedea în fiecare zi, ce mănâncă şi ce beau, atunci, ei se străduiesc să-şi facă feţele lor ca să arate că postesc, ca ceilalţi să poată citi aceasta pe feţele lor şi îşi smolesc feţele, făcându-le să arate palide şi triste, slăbănoage şi adâncite. Ei nu îşi ung feţele lor cu uleiuri înmiresmate şi nu îşi spală feţele lor, iar, oamenii se uită la ei şi se minunează şi îi laudă! Poate că oamenii îi răsplătesc minunându-se şi le dau răsplata postirii lor, lăudându-i, dar, ei nu au postit pentru Dumnezeu, ci pentru oameni, nu au postit pentru sufletele lor, ci, au postit pentru oamenii care i-au lăudat pentru aceasta. Cu siguranţă că şi-au primit plata lor, iar, Dumnezeu nu le mai datorează nimic, nici nu le va da nimic pentru postirea lor făţarnică în viaţa ce va să vină, pentru că întotdeauna Dumnezeu ne arată că omul trebuie mai întâi să se ostenească să facă postirea în minte, în inimă şi în voia lui, şi apoi să întregească postul cu bunăvoire şi în trupul său!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
