Dumitru Otovescu, născut la 11 iunie 1950, la Căciulatu, Dolj a absolvit în anul 1973, Facultatea de Filosofie, Specializarea Sociologie a Universității din București, a devenit cercetător științific la Institutul de Cercetări Socio-Umane «C.S. Nicolăescu-Plopșor» al Academiei Române din Craiova (1973-1989), apoi redactor principal de carte social-politică la Editura «Scrisul Românesc» din Craiova (1989-1990) și cadru didactic la Universitatea din Craiova (din 1973 și până în prezent), fiind titularul unor cursuri de filosofie și sociologie. Între 2004 și 2012 a fost ales prodecan și decan al Facultății de Științe Sociale a Universității din Craiova, când, prin demersurile sale, din 1995 a luat naștere învățământul sociologic superior în instituția craioveană, cu programul de licență Filosofie-Sociologie și apoi licență Sociologie, trei programe de masterat în Sociologie și Școala Doctorală de Sociologie (al cărei director a fost între anii 2009 și 2012). A fondat «Institutul Social Oltenia» al Univ. din Craiova și «Revista Universitară de Sociologie», publicațiile «Universitaria» și «Monitorul de Oltenia», precum și Editura «Beladi» din Craiova. Universităţile din Craiova, București și «Lucian Blaga» din Sibiu i-au acordat Diploma de excelență pentru rezultatele activității didactice și științifice. În 2011 a primit premiul «Dimitrie Gusti» al Academiei Române, pentru lucrarea «Sociologie generală», iar, din anul 2013 a fost ales vicepreședinte al Asociației Române de Sociologie.
La «Gala valorilor spirituale», Ediţia a II-a
Este autor unic la 9 cărți de specialitate, coautor la 7 cărți, coordonator și coautor la alte 26 de cărți, iar, în străinătate a publicat 2 cărți (în colaborare) și 7 articole/studii (în țări precum Germania, Franța, S.U.A., India, Bulgaria, Serbia). A conceput și coordonat o amplă lucrare de specialitate, «Tratat de sociologie generală» (2010), printre membrii colectivului de autori aflându-se sociologi de marcă din S.U.A.: Immanuel Wallerstein, Jeffrey C. Alexander şi alţii, din Canada Jacques Hamel, Franța: Raymond Boudon, Albert Ogien, Jean-Hugues Dechaux și din România: Cătălin Zamfir, Ilie Bădescu, Maria Voinea, Ioan Mărginean ș.a. Cercetările de teren pe care le-a inițiat și coordonat, s-au finalizat cu publicarea a peste 20 de monografii sociologice de comunități rurale și urbane, de instituții publice și de probleme sociale, de personalități de seamă ale culturii românești: Gheorghe Zamfir, Irinel Popescu, a realizat 4 antologii din domeniile sociologiei culturii, filosofiei culturii și istoriei sociologiei. Sub îndrumarea sa au fost efectuate peste 64 de anchete sociologice și sondaje de opinie şi este autorul a 5 cursuri universitare și editorul unor lucrări reprezentative traduse în limba română, care aparțin unor gânditori și sociologi de talie mondială, cum ar fi: Oswald Spengler, Auguste Comte, Gabriel Tarde, Vilfredo Pareto, Charles Darwin, William I. Thomas și Florian Znaniecki, Ferdinand Tonnies, astfel că sub semnătura sa au fost publicate 70 de studii și articole în volume colective și în reviste de specialitate.
A contribuit la implementarea a 6 proiecte europene, iar în calitate de conducător științific de doctorat a asigurat îndrumarea a peste 30 de doctoranzi din România, a 6 doctoranzi din Africa (Cote d’Ivoire, Algeria, Togo, Camerun), a doi doctoranzi din Albania și unul din Egipt. A coordonat lucrările a 4 post-doctoranzi în cadrul proiectului «Valorificarea identităților naționale în procesele globale, implementat de Academia Română» (2010-2012), iar, ultima lucrare finalizată se bazează pe o amplă cercetare documentară, fiind intitulată «Sociologi români de azi. Generații, instituții și personalități», iar în curs de tipărire se află lucrarea «Școala sociologică de la Craiova», aşa că ar fi multe de spus despre cărţile publicate în România, ca autor unic: «Sociologi români de azi. Generații, instituții și personalități», Edit. Academiei Române, București, 2016, «Tranziție istorică şi repere axiologice. Eseuri», Edit. «Scrisul Românesc», 2015, «Irinel Popescu sau triumful transplantului hepatic in Romania. Monografie», Edit. «Beladi», 2014, «Sociologie generală», Edit. «Beladi», 2004 şi multe alte lucrări în calitate de coordonator și coautor, cum ar fi: «Tratat de sociologie generală», Edit. «Beladi», 2010, o serie de lucrări monografice, cum ar fi: a județului Mehedinți, a Orașului Târgu-Cărbunești, a orașului Novaci, a orașului Băile Govora, a orașului Novaci, a comunei Licurici (Gorj), a comunei Braloștița, a comunei Gighera, a comunei Podari, a comunei Goicea (Dolj), «Un miracol românesc, Gheorghe Zamfir. Monografie, 2014, ca să nu mai vorbim despre antologii şi lucrări științifice publicate în străinătate, ca «Les problèmes actuels de l´humanité. Une perspective sociologique sur la population et la crise mondiale», Saarbrucken, Germania, 2012, sau «Impactul integrării europene asupra regiunilor de graniță, Editura Universității «Sf. Chyril și Metodiu», Veliko-Târnovo, Bulgaria, 2012, aşa că astăzi, domnul Prof. univ. dr. DUMITRU OTOVESCU, vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Sociologie, vă invită la ora 12,00 la Casa Universitarilor din Craiova, la «Gala valorilor spirituale», Ediţia a II-a.
Vasile GOGONEA








































