VIDEO: Bărbat salvat de doi polițiști, din râul Jiu, după o tentativă de sinucidere

159

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, care ar fi încercat să se sinucidă, a fost salvat, ieri, de doi polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu. Acesta s-a aruncat de pe podul de trecere peste Jiu, însă a fost scos rapid din apă de oamenii legii, care se aflau în zonă, iar la scurt timp la fața locului au ajuns pompierii și medicii, care au efectuat manevrele de resuscitare.

,,La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu și Serviciului de Ambulanță Judetean Gorj. Persoana a fost scoasă din râul Jiu de către un echipaj de Poliție, înainte să ajungă echipajele noastre. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 37 de ani care, din fericire, în urma manevrelor de resuscitare, a prezentat semne vitale. Bărbatul a fost transportat de către echipajul de ambulanță la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Târgu-Jiu”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. Reprezentanții spitalului din Târgu-Jiu au precizat că bărbatul se află în stare gravă. Surse susțin că tânărul ar mai fi avut tentative de sinucidere. De această dată a lăsat și un bilet de adio: „Vă iubesc, David și Alex! Cum v-am iubit pe pământ, așa vă voi iubi din cer. Nu am mai rezistat”. Cei doi polițiști salvatori, care s-au aruncat în apele reci ale Jiului, au fost felicitați pentru profesionalismul și implicarea de care au dat dovadă.
,,Doi polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu, Andrei și Mihai, au dat dovadă de curaj și devotament, intervenind pentru salvarea unui bărbat de 37 de ani, care s-a aruncat de pe podul de trecere peste Jiu. Fără a ezita, cei doi polițiști au intrat în apele reci ale Jiului și au reușit să-l aducă pe bărbat la mal, unde au primit sprijin din partea pompierilor. Prin gestul lor, Andrei și Mihai au demonstrat, încă o dată, că în spatele uniformei se află oameni curajoși și dedicați, gata oricând să intervină pentru a salva vieți. Le mulțumim colegilor noștri pentru profesionalismul și implicarea de care au dat dovadă!”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.