Un tânăr de 18 ani, din Târgu-Jiu, a fost reținut, astăzi, pentru proxenetism în formă continuată. Polițiștii au efectuat și o percheziție la domiciliul său.
„La data de 28 septembrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au continuat urmărirea penală față de un tânăr de 18 ani, din municipiul Târgu-Jiu, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de proxenetism în formă continuată (10 acte materiale) și conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere (5 acte materiale), constând în aceea că, în perioada august-septembrie 2025, a înlesnit practicarea prostituției de către o tânără de 21 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj, pe raza municipiului Târgu-Jiu, obținând foloase patrimoniale din activitatea acesteia.
Totodată, în cursul lunii septembrie, ar fi condus un autoturism pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, în mod repetat”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
În această dimineață, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința tânărului de 18 ani, din municipiul Târgu-Jiu, fiind, de asemenea, puse în executare două mandate de aducere.
„În continuare față de cel în cauză a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în arestul IPJ Gorj, urmând ca mâine să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cu propuneri legale”, a mai declarat Miruna Prejbeanu.










































