VIDEO: Poliția, în acțiune în taberele școlare din Gorj

157

Siguranța copiilor este o prioritate pentru oamenii legii, și în timpul vacanței. În perioada de 30 iunie-3 iulie, polițiștii Biroului Siguranța Școlară, Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Serviciului Rutier, alături de jandarmi, au desfășurat trei activități informativ-preventive în taberele școlare organizate în unități de cazare situate pe raza județului Gorj. Acțiunile au avut loc în orașul Novaci, în comuna Turcinești și în stațiunea montană Rânca, participând 150 de copii.
,,Totodată, a fost desfășurată și o activitate educativă pe raza stațiunii turistice Rânca, cu 33 de elevi participanți la Cantonamentul de vară de karate. Polițiștii le-au explicat copiilor semnificația indicatoarelor, marcajelor și semnalelor rutiere și cum să circule pe drumurile publice. De asemenea, lucrătorii de poliție au pus la dispoziția acestora un covor rutier destinat, în special, pietonilor, cu ajutorul căruia copiii prezenți la activitate au învățat, prin exemple practice, cum să traverseze regulamentar”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj. Oamenii legii le-au vorbit copiilor și despre evenimentele negative în care pot fi implicați pe timpul vacanței de vară, despre faptele de violență, vagabondaj, accidente rutiere, consum de tutun, alcool sau substanțe psihoactive, fiindu-le prezentate noțiuni necesare identificării și diferențierii diverselor forme de abuz. ,,Jandarmii le-au prezentat minorilor prezenți o parte din tehnica și materialele de intervenție și le-au oferit sfaturi privind modul de deplasare pe perioada drumețiilor, respectiv regulile pe care trebuie să le respecte pentru a fi în siguranță. Activitățile au fost desfășurate în baza Campaniei de informare <<Dorințe îndeplinite la vârste potrivite>>, derulată la nivel național, Campaniei de prevenire a consumului de droguri, respectiv a Planului de măsuri <<Siguranța rutieră pentru pietoni și bicicliști în 2025>> și vor continua pe perioada vacanței de vară în taberele școlare, la centrele de plasament/casele de tip familial, respectiv cu ocazia evenimentelor cu public numeros, organizate pe raza județului, fiind menite să contribuie la o conștientizare mai profundă a riscurilor reale și la construirea unui viitor mai sigur”, se mai precizează în comunicatul IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.