Un râs capturat, în luna iulie, în curtea unui localnic din Runcu, a fost eliberat aseară. „Pe Valea Bâlții din Runcu, o comisie formată din jandarmi montani, reprezentanți ai Ocolului Silvic Runcu, Primăriei Runcu, Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate Gorj și ai Fundației Visul Luanei au participat la reintroducerea în mediul natural al exemplarului de râs (lynx), care a fost capturat în curtea unui localnic din Runcu în cursul lunii iulie 2025. Femela de râs a fost preluată și tratată în această perioadă la Centrul de Salvare Reabilitare-Visul Luanei din București, a fost adusă cu o ambulanță veterinară și în prezent este monitorizată cu ajutorul unui dispozitiv GPS. Reamintim că pe timpul unei misiuni de patrulare a jandarmilor montani din Runcu, aceștia au participat la capturarea exemplarului de râs care intrase în curtea unui localnic iar împreună cu un polițist local și un reprezentanți al Ocolului Silvic Runcu, au prins râsul într-o cușcă specială și l-au transportat pentru a fi examinat de un medic veterinar”, a declarat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al IJJ Gorj
Oamenii sunt sfătuiți să nu se apropie de astfel de animale sălbatice, iar prima măsură utilă este anunțarea autorităților.










































