VIDEO: Trei bărbați au fost reținuți după percheziții

196

Trei bărbați de 26, 38 și 31 de ani, din Strehaia, au ajuns în arestul Poliției Gorj, în urma perchezițiilor efectuate astăzi, într-un dosar de înşelăciune și fals în declarații.

„La data de 10 septembrie 2025, fiind în continuarea cercetărilor dintr-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj, trei bărbați de 26, 38 și 31 de ani, cu toții din Strehaia, bănuiți de comiterea faptelor. De asemenea, în cadrul aceluiași dosar, față de o femeie de 32 de ani, din Motru, bănuită de săvârșirea acelorași fapte, procurorul de caz a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada iulie-august 2025, cei în cauză ar fi achiziționat mai multe bunuri și materiale de construcție (prin promisiunea plății), pe care ulterior le-ar fi revândut la prețuri inferioare celor de achiziție, fără a achita contravaloarea acestora, de aproximativ 1.100.000 de lei”, a declarat Ioana Nanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

În această dimineață, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj au pus în executare 10 mandate de percheziție în județele Gorj, Mehedinți și Prahova, la domiciliile persoanelor bănuite de săvârșirea faptei și la sediile sociale.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat înscrisuri, telefoane mobile și au indisponibilizat bunuri în valoare de aproximativ 200.000 de lei.

Mâine, suspecții vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cu propuneri legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.