Încă două cazuri de violență în familie au fost anunțate la 112, miercuri, în județul Gorj. Polițiștii au fost nevoiți să intervină pentru calmarea spiritelor. Mai întâi, o femeie din Târgu-Jiu și-a salvat fiica de bătăile soţului. „Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați, prin apel 112, de o femeie din localitate, despre faptul că ginerele său provoacă scandal în familie. La fața locului s-a deplasat o patrulă de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu, care a constatat faptul că un bărbat de 38 de ani, din municipiu, în timp ce se afla la domiciliu, în urma unui conflict spontan, ar fi lovit-o cu palma în zona corpului pe soția sa, în vârstă de 41 de ani. Femeia nu a dorit solicitarea unui echipaj de ambulanță pentru acordarea de îngrijiri medicale și s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu, fiindu-i înmânată cerere pentru emiterea ordinului de protecție de către instanța de judecată. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de violență în familie”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.
Femeie pălmuită de soț, la Cătunele
Miercuri seara, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați, prin plângere, de o altă femeie, în vârstă de 52 de ani, din comuna Cătunele, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la domiciliu, pe fondul consumului de alcool, ar fi fost lovită cu palma de către soțul ei, un bărbat de 57 de ani, ,,fără a-i fi provocate leziuni care să necesite acordarea de îngrijiri medicale”. ,,A fost completat formularul de evaluare a riscului în vederea emiterii unui ordin de protecție provizoriu, rezultând că nu există risc iminent, persoanei vătămate fiindu-i înmânată cerere pentru a se adresa instanței de judecată. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie”, au mai precizat reprezentanții IPJ Gorj.
În 2024, în județul Gorj, au fost emise 248 de ordine de protecție. Totodată, anul trecur, au fost emise 414 ordine de protecţie provizorii, dintre care 180 în mediul urban și 234 în rural.
L.F.







































