4.7 C
Târgu Jiu
joi, 26 februarie 2026

Vizită de documentare “drumul pâinii”

1595
SAMSUNG CAMERA PICTURES

LUNI, 27 februarie 2017, grupele mare ”B” şi mare „D”, de la Grădinița cu Program Prelungit ”Mihai Eminescu” din Tg-Jiu, condusă de către doamna director, prof. Bîzdoacă Ana – Maria, au desfășurat activitatea ”Drumul pâinii”, acţiune derulată sub forma unei vizite la Fabrica de pâine „Vel Pitar” din Tg-Jiu, sub îndrumarea doamnelor educatoare prof. Deaconu Mary – Simona, prof. Tudorin Georgeta – Gabriela, prof. Lastovieţchi Ileana şi prof. Ganea Cornelia.
Acțiunea desfășurată face parte din cadrul PROIECTULUI EDUCAȚIONAL „ARATĂ CĂ ŞTII, ARATĂ CĂ EŞTI! ”, proiect desfăşurat în cadrul PROGRAMULUI NAŢIONAL „ŞCOALA ALTFEL: SĂ ŞTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN!”. Prin intermediul acestui proiect s-a urmărit implicarea preşcolarilor, a educatoarelor şi a părinţilor în activităţi care să răspundă intereselor şi preocupărilor diverse ale copiilor, să pună în valoare capacităţile acestora în diferite domenii, stimulându-se în contexte nonformale participarea la acţiuni variate, îmbunătăţirea competenţelor sociale, nivelul cooperării şi al comunicării.
Întreg personalul de la Fabrica de pâine „Vel Pitar”, a întâmpinat preșcolarii cu multă căldură și amabilitate, prezentându-le etapele de producere a pâinii şi dând răspunsuri la multe dintre întrebările pe care aceştia le-au pus.

SAMSUNG CAMERA PICTURES
SAMSUNG CAMERA PICTURES

Petrecând o zi într-o fabrică de pâine, copiii au avut parte de o experienţă concretă și au găsit mai uşor un răspuns la întrebări de tipul: ,,Cum se produce pâinea?”
Mediul de acţiune fiind deosebit, iar tehnicile de instruire altele, au contribuit la dezvoltarea spiritului de observaţie, îmbunătăţind memoria vizuală şi auditivă, formând gândirea operatorie a copilului cu calităţile ei de echilibrare, organizare şi obiectivare.
Preşcolarii au participat cu multă bucurie şi optimism la această acţiune, lărgindu-şi în acest fel orizontul de cunoştinţe prin contactul direct cu realitatea.
Prof. Tudorin Georgeta – Gabriela, Grădinița cu Program Prelungit ”Mihai Eminescu”, Tg-Jiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.