Localitatea Vladimir a devenit, astăzi, 23 ianuarie 2026, un veritabil punct de reper al memoriei naționale, găzduind evenimentul cultural-istoric „De la Domnu’ Tudor la Unirea Principatelor Române”, dedicat comemorării lui Tudor Vladimirescu și marcării Zilei Unirii Principatelor Române.
Manifestarea, desfășurată începând cu ora 11.00, a reunit reprezentanți ai instituțiilor culturale, autorități locale, membri ai comunității și numeroși iubitori de istorie, într-un demers menit să readucă în atenția publicului momentele fundamentale care au stat la baza formării statului român modern.
Evenimentul a fost organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu” Gorj, Primăria Comunei Vladimir și Asociația Națională „Cultul Eroilor – Regina Maria” – Filiala Gorj.
Programul a debutat la Casa Memorială Tudor Vladimirescu, unde a avut loc un ceremonial civil și religios de comemorare a conducătorului Revoluției de la 1821.
Momentul solemn a subliniat rolul decisiv al lui Tudor Vladimirescu în afirmarea idealurilor de dreptate, libertate și demnitate națională, principii care au deschis drumul marilor transformări din societatea românească.

De la ora 12.00, manifestările au continuat la Căminul Cultural Andreești, unde a fost vernisată expoziția fotografică „Drumul lui Tudor”, curatoriată de artistul Teodor Dădălău.
Expoziția a oferit publicului o incursiune documentară și vizuală în viața și activitatea lui Tudor Vladimirescu, evidențiind parcursul său istoric și simbolic.
Evenimentul s-a încheiat cu un moment artistic dedicat atât personalității lui Tudor Vladimirescu, cât și Unirii Principatelor Române, subliniind legătura dintre Revoluția de la 1821 și actul istoric din 1859, considerat piatra de temelie a României moderne.










































