Vouchere de vacanță, după încheierea concediilor. „Nu ne-a stat gândul la așa ceva, începem școala cu probleme”

253

La finalul acestei veri, Ministerul Educației a anunțat că profesorii vor primi vouchere de vacanță, după ce până acum au fost singurii bugetari care nu au beneficiat de acest sprijin. Totuși, vestea a venit mult prea târziu pentru cadrele didactice, care își fac concediile în timpul vacanțelor școlare.

Condiția principală este că voucherele se acordă doar angajaților din Educație cu venituri nete de până la 8.000 de lei lunar, iar suma maximă acordată este de 800 de lei. Mai mult, acestea pot acoperi doar 50% din costul unui pachet turistic, care trebuie să aibă o valoare minimă de 1.600 de lei. Practic, profesorii trebuie să scoată din buzunar cel puțin jumătate din cost, ceea ce face ca oferta să nu fie tocmai atractivă.
Simona Urluescu, președintele Sindicatului Liber din Învățământ Târgu Jiu, spune că această variantă „jumătate-jumătate” nu este agreată de colegii săi. „Nu știu dacă toți angajații din Educație vor dori să ia aceste vouchere de vacanță. Nu prea agreează colegii mei această variantă «jumătate-jumătate». Nu ne-a stat gândul la așa ceva, de abia am încheiat vacanța și începem școala cu probleme”, a declarat lidera de sindicat.
În plus, voucherele au o valabilitate de doar un an, iar pentru angajații cu normă parțială, valoarea voucherului este proporțională cu timpul lucrat, reducând și mai mult beneficiul efectiv.
Voucherele pot fi folosite și în mai multe tranșe, în funcție de valoarea fiecărui sejur.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.