Zeci de persoane, în audiență la șefii Poliției Gorj

182

Gorjenii scriu petiții pe bandă rulantă către Inspectoratul de Poliție Județean Gorj. În primele trei luni ale acestui an, angajații instituției au primit, numai la IPJ, 651 de astfel de cereri de la cetăţeni şi alte instituţii, care au fost transmise structurilor de poliție, pentru soluționare.

În aceeași perioadă au fost primite în audiență, de către conducerea inspectoratului, un număr de 21 de persoane.
,,Activitatea de primire, evidență, examinare și soluționare a petițiilor și de primire a cetățenilor în audiență s-a axat pe soluționarea cu celeritate a problemelor cetățenilor și îmbunătățirea calității serviciilor de îndrumare şi consiliere a persoanelor care s-au prezentat la sediul inspectoratului și a subunităților”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.
În anul 2024, la nivelul unității, au fost înregistrate 4.818 petiții primite de la cetăţeni şi alte instituţii şi au fost primite în audiență, de către conducerea inspectoratului, un număr de 115 persoane. ,,De asemenea, activitatea de primire în audienţă asigură și consilierea cu privire la problematici din sfera de competență a persoanelor care se prezintă la sediul inspectoratului”, au mai precizat reprezentanții IPJ Gorj.
Solicitările cetățenilor au vizat, printre altele, comiterea unor infracțiuni contra persoanei sau Patrimoniului, tulburarea ordinii și liniștii publice. Petițiile pot fi trimise pe adresa de e-mail a IPJ Gorj, cabinet@gj.politiaromana.ro sau la sediul oricărei unități de Poliție.
Prin petiție se înțelege cererea, reclamația, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poștă electronică, pe care un cetățean sau o organizație legal constituită o poate adresa autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, companiilor și societăților naționale, societăților comerciale de interes jutețean sau local, precum și regiilor autonome, denumite în continuare autorități și instituții publice. Orice petiţie trebuie să fie semnată şi să conţină datele complete de identificare a petentului.
Petiţiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare a petiţionarului nu se iau în considerare şi se clasează. Autorităţile publice sunt obligate să răspundă petiţiei în termen de 30 de zile de la înregistrarea ei în documentele autorităţii vizate, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă.

Viorel Savu și Ion Frățilescu, la conducerea IPJ Gorj
De luni, comisarul-șef de Poliție Viorel Savu este noul șef al IPJ Gorj. Acesta se afla deja la șefia instituției, după ce, în luna decembrie a anului trecut, a fost împuternicit adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.
„Începând cu data de 14 aprilie 2025, prin ordin al viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, comisar-șef de poliție Savu Viorel a fost împuternicit să îndeplinească temporar atribuțiile funcției de șef al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj”, anunță IPJ Gorj. Viorel Savu va ocupa funcția de șef al IPJ Gorj, în următoarele trei luni. Adjunctul său este comisarul-șef Ion Frățilescu.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.