,,Când scrii despre femei, trebuie să-ți înmoi pana în culorile curcubeului și să presari rândurile cu pulberea de pe aripile fluturilor.” – Diderot
,,Lumea trăiește prin femeie.” – J. Michelet
,,Pe femeie să n-o lovești nici cu o floare.” – Proverb person
“Bărbatul e, înainte de orice, fiul femeii.” – Vasile Pârvan
Conform mitologiei biblice, Eva este femeia primordială, făcută dintr-o parte a lui Adam (coasta), pentru Adam. Atunci omul (Adam) a grăit: ,, Aceasta este acum os din oasele mele și carne din carnea mea; ea se va chema femeie, căci din bărbat a fost luată” ( Geneza II, 22- 23). Mitul definește femeia ca funcție naturală a procreației, cu alte cuvinte, ea este aceea care perpetuează ,,păcatul originar”. În ebraică, Eva (Hawwah) înseamnă cea care dă viață. ,,Lumea trăiește prin femeie”, spune J. Michelet, iar Arghezi a numit-o ,, mama omenirii”.
În articolul literar ,,Poezia”, scris în 1846, Cezar Bolliac, de la a cărui naștere se împlinesc peste două sute de ani, pledând pentru ,, emancipația” femeii, nota: ,,Cel mai prețios tezaur ce posedă umanitatea este inima de fămeie. În inima fămeiei se oglindesc cu grații cele mai dulci, cele mai nobile simțiminte și patimi ale umanității. Fămeile sunt, fără contestație, de o mie de ori mai simțibile, mai tolerante, mai spirituale și mai poetice decât noi…….. Cea mai frumoasă, cea mai bogată mină a omenimei este neexploatată.”
Gândurile–mi tresaltă mai întâi spre mame. Prin mame, se împlinește misterul creației. Mama este aceea care, după ce dă naștere trupească odraslei, se ocupă și de primele elemente de educație intelectuală, morală și religioasă, în cei ,,șapte ani de-acasă”. Formarea noastră a început în brațele și pe genunchii mamei, aşa că iubirea de mamă este de neînlocuit.
Împăratul Napoleon I o întreabă pe o doamnă de la curtea sa: ,, Ce lipsește pentru a da oamenilor o bună creștere?”,,Mame”, răspunse doamna. Răspunsul i-a plăcut mult împăratului. ,,Da, da, zise el, în această vorbă mică (mame), se cuprinde o înaltă școală de bună creștere. Aveți grijă , așadar, să formați mame, care să știe a da o bună creștere copiilor lor.”.
Fericiți sunt aceia cărora le trăiesc mamele, pentru că inima de mamă este singurul loc în care se pot refugia, și la bucurii, și la necazuri, de la vârsta cea mai fragedă și până la părul cărunt, numai de la ea curg sfaturile înțelepte.
Oare există scriitor în vreo literatură a lumii, în poezie sau proză, să nu apară chipul mamei?!. Nu credem.,,O, mamă, dulce mamă …”. Reținem cuvintele înflăcărate, palpitante exprimate de V. Hugo:,,Oh! Iubirea de mamă! Iubire ce niciodată nu se uită! Pâine minunată, ce Dumnezeu o împarte tuturor și o înmulțește! Hrană de care toți au parte în casa părintească! Pâine de care toți au partea lor și toți o au întreagă, oricâți copii ar avea o mamă”. Îmi pare rău că memoria nu mă ajută să-mi amintesc o parte dintr-o scurtă poezie în care se vorbește despre o mamă ce împarte ultima bucată de pâine copiilor ei. Un copil o întreabă: ,,Dar ție ce-ți mai rămâne, mamă?”, ,,Voi”, răspunde ea.
Să nu uităm că, pentru o mamă, progenitura sa rămâne copilul ei până când va fi fără cuvânt şi fără suflare:
,,Cât e de drag cuvântul sacru- mamă-!
Un gângurit când pruncul vrea s-o cheme,
E lângă noi, în clipele supreme,
Din leagăn, pânʹ la cea din urmă vamă.”
(Victor Eftimiu)
Mamei i se alătură femeia iubită. Cine nu și-amintește de suavitatea primului sărut, de vârsta cea fericită, când:
,,Mi-ai atins doar inima ușor,
şi s-a sfărâmat în mii de inimi;
o, cu mii de inimi mă-nfior,
dar mi te iubesc cu mii de inimi.
Mi-ai atins doar buzele ușor,–
și s-au sfărâmat în mii de buze;
o, cu mii de buze te implor,
dar mi te sărut cu mii de buze”.
(Hafiz, poet persan)
Oare există sentiment mai înălțător și mai răscolitor decât iubirea?! Pe bună dreptate, ,,Iubirea…mișcă soarele și celelalte stele” (Dante). Este un foc viu pe care–l simțim din creștet și până în tălpile picioarelor. Dar vorba scriitorului moralist Octavian Paler: ,,Pentru iubire e nevoie să fie doi, numai pentru ură e de ajuns să fie unul singur”. Neîncetat ne frământă, ne preocupă răspunsul la întrebarea: „Din moment ce ne-am născut din iubire, de ce atâta ură şi invidie?”
Gândurile se îndreaptă spre educatoarele, învățătoarele și profesoarele care continuă opera începută de mame și, cu migală și răbdare, îi însoțesc pe copii, pe adolescenţi şi pe tineri și-i îndrumă în lunga călătorie prin universul cunoașterii, de la grădiniţă şi până la terminarea facultăţii, scopul fiind dobândirea unei complete pregătiri pentru viață. Continuă spre femeile care și-au ales una dintre cele mai nobile meserii, aceea de a alina și tămădui suferințe, de a le reda sănătatea celor care au pierdut-o. Într-adevăr, ,,Sănătatea nu este totul, dar fără sănătate, totul este nimic”. Nu le putem uita pe creatoarele de valori estetice, frumuseți artistice, pe cele care creează frumosul artistic, spre a ne îmbogăți viața afectivă. Să ne gândim, cu respect, și la femeile care lucrează în varii domenii ale științei sau culturii, spre a ne asigura progresul, o viață mai ușoară și mai bună și pentru a conserva trecutul, de asemenea , la acelea care îmbracă roba, pentru a pune în balanță faptele oamenilor și a discerne dreptatea și adevărul, prin aplicarea justă a legilor.
Gândurile n-au pace, în continuare, țintesc spre truditoarele de pe ogoare, care lasă urme prin roua dimineții și revin în amurg, spre a ne asigura hrana cea de toate zilele. Să nu le uităm nici pe acelea care ne-mbracă de la cap până la picioare, pe femeile care lucrează în varii servicii, în administraţie, toate puse în slujba omului.
Cât de inspirat a fost pictorul Constantin S. Rosenthall când ,,România Revoluţionară” a fost reprezentată prin portretul unei femei! Prin urmare, prin gen gramatical, România aparţine feminităţii.Continuatoare ale României Revoluţionare au fost cele două Regine: Elisabeta (Carmen Silva) şi Maria.
Dan C Mihăilescu, renumit critic şi istoric literar, în prefaţa la cartea sa cu titlul ,,Castelul, Biblioteca, Puşcăria”, şi cu subtitlul ,,Trei vămi ale feminităţii exemplare”, Editura Humanitas, Bucureşti, 2013, afirmă că de mic copil a avut un respect şi ,,o curiozitate nesăţios admirativă pentru bătrâneţe şi feminitate.” Cartea sa cuprinde 3 tipuri de scrieri memorialistice feminine: tipul castelan (Regina Maria, Martha Bibescu, Maria Cantacuzino-Enescu), cel ţărănesc (Anita Nandriş-Cudla, Elisabeta Rizea) şi cel erudit (Alice Voinescu, Jeni Acterian). Această carte cuprinde: ,,o suită de plecăciuni în faţa unor feminităţi pilduitoare”. În ultimul capitol intitulat ,,Suferinţa ca împlinire”, autorul aminteşte de Ecaterina Bălăcinoiu-Lovinescu, născută în Cruşeţul Gorjului, care a fost arestată în 1958, condamnată la 18 ani de temniţă grea pentru ,,discuţii duşmănoase la adresa regimului democrat din R.P.R.” A murit în 1960 la penitenciarul-spital Văcăreşti. Apoi prezintă o treime a feminităţii torturate: Lena Constante, Adriana Georgescu, Oana Orlea. Capitolul se sfârşeşte cu Anita Nandriş ,,O viaţă ca o cruce”. Îndemnul mamei marelui critic şi istoric literar, Dan C. Mihăilescu, este acesta: ,,Să-ţi respecţi nevasta ca pe Dumnezeu!”
Aşadar, să le cinstim cum se cuvine, la acest ceas de sărbătoare, pe cele mai prețioase daruri ale Cerului.
Tuturor, femeilor active și pensionare, un călduros ,, La mulți ani!”
Constantin E. Ungureanu
