Puținii ortaci care au mai rămas la cele câteva mine care mai sunt funcționale în Valea Jiului marchează azi o zi specială pentru istoria lor.
Ziua Minerului amintește de grevele de amploare ce au avut loc la Lupeni în 1929, când circa 4000 de muncitori au oprit lucrul și au protestat pentru a cere condiții mai bune de lucru. Protestul a început pe 5 august, dar a doua zi autoritățile au trimis armata și greva a fost înăbușită într-o baie de sânge. Forțele de ordine au deschis focul și zeci de mineri au fost uciși ori răniți, iar de atunci tragica zi este comemorată în fiecare an în plan local.
Acum, în toată Valea Jiului sunt mai puțin de 3000 de mineri, iar sindicatul acestora a transmis un mesaj pentru a marca evenimentele din 1929. „Sindicatul Muntele-reprezentativ la nivelul Complexului Energetic Valea Jiului, dorește acum în prag de 6 August când comemoram ZIUA MINERULUI ÎN URMA EVENIMENTELOR DE LA MINA LUPENI DIN 1929, tuturor celor ce lucrează sau au lucrat în minele Văii Jiului multă sănătate și liniște sufleteasca alături de cei dragi! Pentru eroii mineri din Valea Jiului și nu numai, ce și-au dat jertfa supremă pentru a scoate la lumină CĂRBUNELE ACESTEI ȚĂRI, ne dorim ca DUMNEZEU SĂ-I AIBĂ ÎN PAZA ȘI ÎN GRIJA LUI! Familiilor și urmașilor acestora le dorim tot binele din lume! Noroc bun în tot și în toate!”, a transmis Biroul Executiv al Sindicatului Muntele prin președintele Darius Cîmpean!
Gelu Ionescu










































