Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Lt. Col. Dumitru Petrescu” al judeţului Gorj a organizat săptămâna trecută o serie de activităţi pentru a sărbători „Ziua Pompierilor din România” şi împlinirea a 45 de ani de atestare documentară a Grupului de Pompieri „Lt. Col. Dumitru Petrescu”.



Seria manifestărilor dedicate acestei duble aniversări a debutat joi, 12 septembrie, când la sediul ISU Gorj a fost organizată o competiţie de descarcerare şi acordare a primului ajutor medical între subunităţile inspectoratului. Tot joi, la sediul din Târgu-Jiu şi al subunităţiilor din Motru, Turceni, Novaci, Bumbeşti Jiu, Tismana şi Hurezani a fost organizată şi „Ziua Porţilor Deschise”. Manifestările organizate cu ocazia acestei duble aniversări au continuat şi vineri, la sediul ISU Gorj, cu un ceremonial militar şi religios, ceremonial la care au participat şi autorităţile locale şi judeţene. Primul care a luat cuvântul a fost inspectorul şef Liviu Dumitraşcu, care a vorbit despre semnificaţia zilei de 13 septembrie pentru pompieri şi despre rezultatele deosebite obţinute de pompieri în cursul acestui an. „În acest an avem o dublă aniversare, datorită faptului că se împlinesc 45 de ani de la înfiinţarea unităţilor militare de pompieri şi protecţie civilă pe teritoriul judeţului Gorj. În momentul de faţă, ISU Gorj execută misiuni de monitorizare şi gestionare a situaţiilor de urgenţă pe teritoriul judeţului Gorj. Împreună cu colegii mei, putem raporta în momentul de faţă că în acest an am avut aproape 1500 de solicitări, am intervenit în peste 1400 de situaţii, ocazie cu care au fost asistate medical peste 1100 de persoane şi au fost salvate de la incendii alte 38 de persoane. Trebuie să recunosc că eforturile sunt în special ale colegilor mei, cărora le mulţumesc în mod deosebit pentru că pun de fiecare dată pe primul plan protecţia cetăţeanului şi a factorilor de mediu în situaţii de urgenţă. Din păcate, în faţa furiilor naturii, omul este încă neputincios şi stihiile naturii provoacă de multe ori şi victime. Pompierii militari sunt supuşi riscurilor şi nu de puţine ori mulţi şi-au pierdut viaţa atunci când au încercat să-i salveze pe alţii”, a spus Liviu Dumitraşcu, şeful ISU Gorj. Au luat apoi cuvântul prefectul judeţului Gorj, Ion Claudiu Teodorescu, şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ciprian Florescu, care le-au mulţumit pompierilor pentru eforturile pe care le fac zi de zi. „Este o zi specială, este o zi în care dumneavoastră meritaţi să fiţi trataţi ca principali eroi ai judeţului nostru, eroi care aţi fost, eroi care sunteţi şi care veţi fi în continuare, prin sacrificiul pe care îl faceţi”, a spus prefectul Ion Claudiu Teodorescu.
Trei pompieri, avansaţi înainte de termen
După discursuri au urmat avansările în grad, premierea câştigătorilor competiţiilor de specialitate şi sportive, precum şi a cadrelor care lucrează în cadrul ISU Gorj de 25 de ani.
“Pentru rezultate deosebite în activitatea desfăşurată, trei cadre militare au fost avansate la gradul următor înainte de termen. Totodată, pentru merite deosebite în activitatea desfăşurată în acest an, au fost recompensaţi cu citare pe ordin de zi pe unitate al Inspectoratului un număr de 16 ofiţeri, un maistru militar şi 35 de subofiţeri”, a precizat Mihai Avramescu, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
Cele trei cadre militare avansate înainte de termen sunt plutonier adjutant Negoescu Cristian (avansat în gradul de plutonier adjutant şef), plutonier major Ioana Bîrnaure Dorian (avansat în gradul de plutonier adjutant) şi plutonier Mândruţă Drăghici Valeriu (avansat în gradul de plutonier major).
Roxana Lupu







































