Arhive Lunare: martie 2016

Femeie accidentată pe trecerea de pietoni

O femeie de 54 de ani a ajuns la spital, după ce a fost acroșată de un autoturism chiar pe trecerea de pietoni. Șoferul...

Pandurii, pregătiți să-și ia licența

Președintele Pandurilor a obținut ceea ce și-a dorit la ședința AGA a clubului gorjean, asociații dându-și acordul pentru bugetul pe care echipa-l va avea,...

Căutat pentru proxenetism în Franța, prins la Rovinari

Un tânăr din Rovinari, căutat de autoritățile judiciare din Franța după ce a comis infracțiuni pe teritoriul statului respectiv, a fost depistat și reținut,...

Ca la noi, la nimeni – România (ne)educată sub decizia Curţii Constituţionale!

Ne-am fi aşteptat ca măcar în această săptămână să aflăm niscaiva noutăţi despre rezolvarea mult prea multelor cazuri ale bebeluşilor infectaţi cu bacteria E-coli....

Expoziție și atelier de creație la Curtișoara

Muzeul Arhitecturii Populare de la Curtișoara va fi, astăzi, gazda unei expoziții ce are ca temă civilizația populară tradițională, dar și a unui atelier...

Atac la fotoliul de lider

Pandurii și-a propus să facă performanță în acest sezon, iar de pe locul al doilea nu poate privi decât mai sus, spre fotoliul de...

Elevi în spectacol la Cercul Militar

Iubitorii de muzică populară se vor putea bucura în această după-amiază de un frumos spectacol susținut de elevii clasei de canto ai profesorului Ion...

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Domnul dr. Ion Mocioi, brâncuşiolog: “Mai întâi, am scris cartea «Ansamblul sculptural de la Târgu-Jiu», care mi-a apărut în 1971, adică, exact acum...

Înaintea Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai, credem că e bine să medităm la faptul că suntem în pragul Sfântului și Marelui Post, iar...

În arest după ce a condus beat și fără permis

Un tânăr de 23 de ani, din Târgu-Jiu, a ajuns în spatele gratiilor, după o seară în care s-a luat la ceartă cu clienții...

Ziua Mondială a Rinichiului

În acest an,  Ziua Mondială a Rinichiului a fost celebrată pe data de 10 martie. Practic, activităţile organizate cu această ocazie urmăresc atragerea atenţiei...

“Noțiuni de prim ajutor” în școli și facultăți

Camera Deputaţilor a adoptat tacit, miercuri, o modificare la legea educaţiei naţionale prin care se introduce în sistemul preuniversitar şi universitar disciplina ‘’Noţiuni de...

Duel pentru locul 11

Handbaliștii Energiei au ratat șansa play-off-ului și în ultimele runde din sezonul regulat vor victorii care să ajute echipa în play-out. Vineri, la Ploiești,...

Carne de tun

Echipa de baschet a Energiei nu poate face față disputelor din campionatul intern după ce a rămas doar cu șase jucători profesioniști. Trupa gorjeană...

Schi de primăvară în staţiunea Rânca

În plină lună martie se schiază pe pârtia din centrul  staţiunii Rânca. Drumul de acces spre staţiune este bun, astfel că turiştii nu vor...

Claudia Torop, sărbătorită de sute de prieteni

Claudia Torop, îndrăgita interpretă de muzică populară şi solistă a Ansamblului Artistic Folcloric Profesionist “Doina Gorjului”, şi-a aniversat, ieri, ziua de naştere. La împlinirea...

O singură amendă, aplicată de inspectorii DSV

În cursul lunii trecute, Direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi cea a municipiului Bucureşti au desfăşurat activităţi de control în unităţile...

Amendat pentru transport ilegal

Un angajat al unei societăți comerciale din Târgu-Jiu s-a ales cu o amendă de 1000 de lei, după ce a fost prins transportând produse...

Serie nouă de bilete de tratament pentru pensionarii gorjeni

Conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj a anunţat faptul că au fost primite biletele de tratament pentru seria cu numărul trei din acest...

Prăjitură cu cocos

Ingrediente: - o cană de făină - o cană cu fulgi de nucă de cocos - o cană de zahăr - 250 ml de apă minerală - o jumătate...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Cum să alegem corect hibrizii de porumb

Fiecare dintre noi își dorește să obțină producții cât mai mari și mai bune de la orice cultură agricolă, specie sau categorie de animale....

412 gorjeni lucrează în condiţii speciale de muncă

Trei unităţi angajatoare figurează la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Gorj ca prestatori de condiţii speciale de muncă: Complexul Energetic Oltenia, prin activitatea de...

Plante medicinale din Farmacia Domnului – Urzica vie reîmprospătează sângele

Denumire ştiinţifică: Urtica dioica. Denumiri populare: urzică de pădure, urzică creaţă. Prezentare. În general, urzica este o plantă erbacee perenă, din familia urticaceelor. Atât tulpina, cât...

Un singur candidat pentru postul de ginecolog la Spitalul Rovinari

Spitalul Orășenesc „Sfântul Ștefan” Rovinari a scos la concurs un post de medic specialist Obstetrică-Ginecologie, vacant la Compartimentul Obstetrică-Ginecologie. Înscrierile s-au finalizat, fiind depus...

Posturi vacante la Spitalul Bumbești-Jiu

Spitalul Orăşenesc din Bumbești-Jiu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, astfel: un post vacant de asistent medical...

NATO felicita România

In cadrul Întâlnirii din 8 martie crt. cu prim-ministrul roman, Dacian Cioloș, Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a mulțumit România pentru contribuțiile sale...

Ce a declarat Ciobotărică despre finanțarea Pandurii și Energia

Membrii asociaţi ai Cluburilor Sportive Pandurii Lignitul şi Energia Târgu Jiu s-au întrunit, astăzi, în şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor şi au găsit soluţii...

Concert Grigore Leșe

Consiliul Local și Primăria Municipiului Târgu-Jiu, Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, Institutul Cultural Român și Filiala Târgu Jiu a...

PSD are candidat la Rovinari

Eugeniu Staicu este candidatul PSD pentru Primăria Rovinari. Fostul liberal va fi anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, alături de alţi candidaţi pentru alegerile...

Liderii sindicali din CEO, chemați la Minprest pe 14 martie

Printr-o adresă transmisă sindicatelor din CEO, liderii sindicali sunt chemați, luni, la Minprest pentru a discuta pe marginea disponibilizărilor colective la care va recurge,...

Comunicat ISU: Copii evacuați din locuințele din Cîrligei

În această dimineaţă, I.S.U. Gorj a fost informat de către autorităţile comunei Bumbeşti Piţic, despre faptul că în data de 10 martie 2016, între...

Alunecarea de teren de la Cîrligei a mai înghițit 40.000 de lei! 15 persoane evacuate!

15 localnici din satul Cîrligei din cadrul comunei Bumbești-Pițic au fost evacuați azi din cele patru locuințe afectate de reactivarea alunecării de teren de...

Pandurii a rezolvat cu finanţarea

Gata cu temerile în ceea ce priveşte finanţarea Pandurii. În cursul acestei zile, AGA a semnat un document de garanţie necesar pentru licenţierea clubului....

Weber anunță: Comisie de anchetă parlamentară pentru CEO

,,Fac apel sincer și deschis către toți cei care doresc să se implice în crearea premiselor desfășurării activității Complexului Energetic Oltenia și menținerea sediului...

Familii evacuate din cauza alunecărilor de teren

Patru familii din Bumbești-Pițic au fost nevoite să-și părăsească locuințele, după ce pământul a luat-o la vale. O casă s-a prăbușit, iar alte trei...

CEO, despre firma care pune dispozitivele GPS și pe autovehiculele nefuncționale

Potrivit unui comunicat de presă al CEO: ,,Achizitia acestor dispozitive a avut loc in urmatoarele conditii, conform prevederilor legislative in vigoare, procedura aplicata – cerere de...

Urmărit internațional pentru proxenetism, depistat la Rovinari

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au depistat un bărbat, de 29 de ani, din Rovinari, care era urmărit internaţional. Pe numele...

Închisoare pentru că i-a dat cu toporul în cap amicului

Dumitru Stamatescu, bărbatul din Negomir care și-a omorât prietenul de pahar, după ce i-a dat cu un topor în cap, a aflat pedeapsa. Acesta...

Medic gorjean urmărit internațional, prins de polițiști la Milano

Dragoș Bălănescu, medicul stomatolog condamnat anul trecut la închisoare, în dosarul fraudelor informatice de peste 20 de milioane de dolari, a fost prins cu...

George Butunoiu şi PwC vor selecta managerul privat pentru Complexul Energetic Oltenia

După ce a semnat, miercuri, contracte de asistenţă pentru recrutare de personal cu asocierea formată din Pricewaterhouse Coopers Tax Advisors & Accountants şi firma...

Weber vrea front comun pentru păstrarea sediului CEO la Târgu-Jiu

Mihai Weber, deputat PSD de Gorj: "Haideți să facem front comun și să luptăm pentru păstrarea sediului Complexului Energetic Oltenia în Gorj. Situația înregistrată...

Amendă de 1.000 lei pentru un tânăr din Bălești

Un tânăr de 27 de ani, din Bălești, angajat al unei societăți comerciale din Târgu-Jiu, s-a ales cu o amendă de 1.000 lei după...

Reținut după ce a condus beat și fără permis

Un tânăr de 23 de ani, din Târgu-Jiu, a fost reținut de polițiști după ce a condus un autoturism pe drumurile publice, fără a...

Întreruperi de energie electrică azi în Gorj

Între orele 8.00 – 17.00, Schela PTA Sâmbotin nr. 1, PTA Sâmbotin nr. 2 – sat Sâmbotin, PTA Balastieră Sâmbotin (terţ), PTA Arsuri –...

Angajări accidentale la Minprest, airbaguri pentru managerul Giorgi

În timp ce angajaţii Minprest Serv Rovinari sunt în concediu fără plată, prin rotaţie, managerul privat al subunităţii CEO, Gabriel Giorgi, îşi bate în...

Conductă de gaze ruptă de o alunecare de teren la Logrești

O nenorocire a fost evitată, marți noaptea, în satul Moșteni din comuna Logrești, unde o conductă magistrală de gaze s-a rupt după ce pământul...

Înscrierile la concursul de admitere la Școala Națională de Grefieri, aproape de final

Persoanele cu studii superioare juridice, care vor să devină grefieri, mai au doar câteva zile la dispoziție pentru a se înscrie la concursul de...

În lupta cu o boală rară şi fiind un model pentru semenii săi / Elena Pomană îşi continuă visul de a realiza un Centru de tip “Respiro”

Are 27 de ani, o putere extraordinară de a înfrunta viaţa, de a-şi accepta problemele de sănătate, şi o dorinţă imensă de a face...

Preoţii din Gorj au strâns semnături împotriva căsătoriilor între homosexuali

Arhiepiscopia Craiovei, prin preoţii din Gorj şi din Dolj, a strâns 110.000 de semnături pentru susţinerea modificării articolului privind căsătoria, care arată că semnatarii...

Turul 2, la Colegiul Medicilor Gorj

În perioada 6 – 7 martie 2016, în intervalul orar 8.00 – 20.00, au avut loc la Târgu-Jiu, alegeri pentru desemnarea membrilor Consiliului Județean...

Cârciumaru, sigur că Pandurii vor obţine licenţa! AGA, în dezbatere pentru Pandurii

Primarul municipiului, Florin Cârciumaru, membru în Adunarea Generală a Acţionarilor de la Clubul Sportiv Pandurii Târgu Jiu, a declarat, marţi, că este convins că...

SJU scoate la concurs noi posturi de medici

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu a organizat concurs pentru ocuparea a șase posturi vacante de medic. Ultima zi de înscriere  a fost luni,...

Virozele și pneumoniile au băgat în spital aproape 200 de gorjeni

În ultima săptămână, potrivit statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, au fost diagnosticate cu viroză şi pneumonie 1.565 de persoane. Dintre acestea, 466...

Lotul Gorjului pentru Olimpiada Națională de Latină

Patru elevi vor reprezenta județul nostru la Olimpiada Națională de Limba Latină, ce se va desfășura luna viitoare, la Pitești. Cei patru elevi învață la...

Editoriale Gorjeanul – Speranţe răsturnate

Oare cu toate relele, a fost închisă şi speranţa în Cutia Pandorei şi s-a molipsit şi ea?!... Nu pot să cred; speranţa face parte...

Handbaliștii, încă răbdători

Energia nu mai bate pe nimeni de multă vreme, fie că vorbim de echipa de baschet, fie că este vorba de cea de handbal....

Absenți și la a doua probă a simulării

Elevii din ultimii ani de liceu au susținut, ieri, cea de-a doua probă scrisă din cadrul simulării examenului de Bacalaureat. În Gorj nu s-au...

Locuri de muncă, disponibile în străinătate pentru şomerii gorjeni

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj anunţă că angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 462 de...

Pandurii vinde abonamente pentru play-off

Cinci meciuri extrem de atractive au de disputat Pandurii în această primăvară la Severin, în play-off-ul în care echipa gorjeană poate scrie istorie pentru...

Gorjenii încă mai solicită imunizare antigripală

În pofida faptului că a început primăvara, în județul nostru încă mai sunt solicitări pentru vaccinarea antigripală. Astfel, în ultima săptămână 96 de persoane...

Lumea gorjenească – Laurenţiu-Laciu în lumea de dincolo, vitezoman spre fericirea imposibilă!

De regulă, se spune îndeobşte că despre morţi numai de bine. Şi totuşi, unele poveşti de viaţă, chiar dintre cele curmate brusc, merită să...

Șofer rănit în accident

Un bărbat de 61 de ani, din Târgu-Jiu, a ajuns la spital după ce a pierdut controlul autoturismului la volanul căruia se afla și...

Alexandru Ioan Cuza (20 martie 1820, Bârlad, Moldova – 15 mai 1873, Heidelberg, Germania) – „Părintele poporului” – I

„Părintele poporului” sunt cuvinte încrustate pe bustul domnitorului Unirii cu ocazia sărbătoririi Semicentenarului acestui eveniment la Mărăşeşti (Dumnezeiască coincidenţă!), expresie folosită şi de Sadoveanu...

Apariția limbajului înseamnă un moment decisiv pentru copiii din grădiniță

Copilul preșcolar, am putea spune că “se naște” în limbajul care îi apare În opinia mea, apariția limbajului înseamnă un moment decisiv pentru copiii din...

TelVerde pentru familiile cu prematuri

De Ziua Internațională a Femeii s-a lansat prima linie telefonică adresată familiilor cu bebeluşi născuţi prematur din România. Asociaţia Unu şi Unu vine în...

Stadionul capătă contur

Lucrările de la noua arenă târgujiană încep să se desfășoare după un ritm din ce în ce mai alert. Dintre cele două firme care...

Hoț căutat de autoritățile daneze, prins la Rovinari

Un tânăr pe numele căruia exista un mandat european de arestare pentru furturi din societăţi comerciale, emis de către autorităţile daneze, a fost prins,...

Ca la noi, la nimeni – România creşterilor nesănătoase!

Creşterea şi descreşterea României ar trebui să ne preocupe pe toţi. De la simplul cetăţean până la ăl mai mare politician. Chit că, din...

Agentul Pasăre nu scapă de controlul judiciar

Fostul șef de post de poliție din Urdari, Nicu Pasăre, nu scapă de măsura controlului judiciar nici la aproape o jumătate de an de...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Domnul Prof. univ. dr. Adrian GORUN, Preşedintele Senatului Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu, secretar general al Comisiei Naţionale de Prognoză: “Conferința «Educația și criza...

- Rep. Domnule Profesor. univ. dr. Adrian Gorun, Senatul Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu, al cărui președinte sunteți, organizează mâine, 11 martie 2018, un...

Rezultatele olimpiadei județene de Religie

Liceul Teologic din Târgu-Jiu a găzduit în weekend etapa județeană a Olimpiadei de Religie. Notele obținute de participanți au fost afișate marți, pe site-ul...

Festival de teatru francofon pentru elevi

Elevii din învățământul primar, gimnazial și liceal, pasionați de teatru, sunt invitați să participe la cea de-a XII-a ediție a Festivalului-concurs interjudețean de teatru...

Codul fiscal 2016, taxe noi pentru PFA–uri

În numerele trecute ale cotidianului nostru, prezentam prevederile noului cod fiscal, intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, cu avantajele și dezavantajele sale. În...

Depozit incendiat la Țânțăreni

Două tone de plante furajere s-au făcut scrum, după ce o persoană necunoscută a dat foc unui depozit din Țânțăreni.  Din fericire, nu s-au...

Discuții pe tema implementării educaţiei juridice în învăţământul preuniversitar

Începând cu anul școlar 2018 – 2019, educația juridică ar putea fi introdusă ca opțional pentru elevii de liceu. Identificarea măsurilor concrete necesare pentru...

Lovită pe trecerea de pietoni

O femeie a ajuns, în această seară, la Unitatea de Primiri Urgențe, după ce a fost lovită de un autoturism în timp ce traversa...

Ucis de tren

În urmă cu puţin timp, un tânăr în vârstă de 32 de ani a murit, după ce a fost lovit de trenul care circula...

Bătuţi la baschet

Eşec după eşec pentru baschetbaliştii gorjeni. Energia Târgu Jiu a fost învinsă cu o diferenţă uriaşă, în această seară, pe teren propriu de BC...

Finanţarea sportului gorjean, dezbătută mâine

În data de 8 martie 2016 a avut loc o sedinţă de lucru a reprezentanţilor Prefecturii Gorj şi Consiliului Judeţean Gorj, la care au...

Sancţiuni după meciul violent dintre Pandurii şi Târgu Mureş

Comisia de Disciplină a FRF a anunţat, astăzi, sancţiunile dictate după partida ASA Târgu Mureş - Pandurii Târgu-Jiu, scor 0-2, încheiată cu patru jucători...

Vezi ce echipă va antrena Constantinides

Fostul tehnician al Energiei Târgu Jiu, Antonis Constantinides, va deveni selecţionerul Albaniei. Cipriotul lucrează actualmente la nivel de club în Kosovo, la Sigal Prishtina....

Exclus din PSD

Viceprimarul din Vladimir, Ion Ianăşi, a fost exclus din PSD, urmând ca acesta să îşi piardă şi funcţia. Conducerea PSD a ajuns la această...

Directorii numiţi după reorganizare în CEO, revocaţi din funcţii

În şedinţa de marţi, 8 martie, Directoratul Complexului Energetic Oltenia a anulat hotărârea de directorat din 29 februarie prin care numise o serie de...

Familie în pericol după alunecările de teren de la Logrești

O casă din Logrești este în pericol de a fi înghițită de pământ după alunecările de teren de aseară. Din cauza aceasta o conductă...

Incendiu la Țînțăreni

Un echipaj al pompierilor militari din cadrul Secţiei de Pompieri Turceni au intervenit, în această dimineaţă, în comuna Ţînţăreni, sat Ţînţăreni pentru stingerea unui...

Peste 560 de absenți la simulare

Elevii din clasele a XI-a și a XII-a au susținut astăzi cea de-a doua probă a simulării Bacalaureatului. La nivelul județului Gorj s-au înregistrat...

Luptă pentru supraviețuire în Liga Națională

Meci extrem de dificil, astăzi, pentru baschetbaliștii Energiei. O adevărată finală pentru supraviețuire în Liga Națională. Gruparea gorjeană are nevoie de cel puțin o...

Urmărit internațional, prins la Rovinari

Un tânăr, pe numele căruia autorităţile daneze au emis un mandat european de arestare pentru furturi din societăţi comerciale, a fost depistat de poliţiştii...

Tractoarele pe butuci ale CEO, dotate cu dispozitive GPS de monitorizare a consumului de combustibil

Sonde GPS au fost montate în aceste zile pe toate utilajele aparținând carierelor miniere din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Noile dispozitive verifică prin satelit...

Fostul șef al jandarmilor din Gorj, comandant al IJJ Hunedoara

Colonel dr. Robert Iulian Vîţă, care a îndeplinit în perioada 05 aprilie 2012 – 23 septembrie 2013, funcţia de inspector şef la Inspectoratul de...