România U20, trei înfrângeri consecutive la EuroBasket 2025

187

Naţionala României a pierdut în fața gazdei Grecia, scor 40-89 (8-25, 6-22, 14-18, 12-24), luni, în Grupa B a Campionatului European de baschet masculin. Competiția, FIBA U20 EuroBasket 2025, se desfășoară la Heraklion. Gorjenii Tudor Șomăcescu și Mihnea Vlaicu au fost pe parchet în ultima partidă din faza grupelor. Tudor a reușit 6 puncte și 2 recuperări, iar Mihnea a contribuit cu 8 puncte și 4 pase decisive.
Marcatori România: Andreas Blidaru – 8p, 2 rec., 6 ast., Lorenzo Diaconescu – 8p, 5 rec., Mihnea Vlaicu – 8p, 4 ast., Tudor Șomăcescu – 6p, 2rec., Christian Nitu – 3p, 6ast., Andrei Oinaru – 3p,3rec., 2ast., Ákos Szentkuti – 2p, George Angelian – 2p, 2rec, 2ast.
Tricolorii au suferit a treia înfrângere consecutivă, după 65-75 cu Cehia și 66-106 cu Lituania. În celălalt meci al grupei, Cehia a învins Lituania cu 82-79.
În clasamentul final, Grecia a ocupat primul loc, cu 6 puncte, urmată de Cehia, 5 puncte, Lituania, 4 puncte și România, 3 puncte. În optimile de finală, selecționata noastră va înfrunta câştigătoarea Grupei A, Israel, miercuri 16 iulie.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.