CSM Târgu Jiu este într-o perioadă delicată. Cu două înfrângeri consecutive la activ și cu trei fotbaliști de bază accidentați, trupa lui Mario Găman trebuie să obțină, în această seară, un rezultat pozitiv împotriva Vulturilor Fărcășești. De partea cealaltă, moralul este ridicat în tabăra oaspeților. Trupa lui Daniel Bălașa este fără înfrângere în cinci runde, fapt ce l-a determinat pe antrenorul amfitrionilor să declare că trupa vizitatoare pornește cu întâia șansă. Totuși, Găman vrea o reacție de orgoliu de la fotbaliștii săi, mai ales că evoluează în fața propriilor suporteri.
,,Într-adevăr, întâlnim o echipă din județul nostru, revelația sezonului trecut de Liga 3-a, are un început de sezon foarte bun, fără înfrângere, și cred eu că se anunță o partidă echilibrată. Putem spune că ei sunt favoriți, prin prisma clasamentului, a jucătorilor pe care îi au în componență, mulți din zona Craiovei, jucători care au evoluat în ligile superioare. Dar noi jucăm acasă, jucăm pe teren propriu și trebuie să jucăm în așa fel încât adversarul să nu atingă mingea, să fim la ce mai înalt nivel din toate punctele de vedere, să arătăm ca o echipă care reușește să fie resuscitată, care reușește să se adune și atunci, cu siguranță, lucrurile vor fi în favoarea noastră. Din păcate avem trei pierderi imense, s-a accidentat și cel mai bun junior al nostru, Albert Filip, pe care din păcate l-am pierdut pentru o perioadă îndelungată. Sunt și vechile accidentări, Bucur și Habet, dar trebuie să găsim soluții, trebuie să nu renunțăm, trebuie să capacităm jucătorii ca vineri seară să fie la cel mai nalt nivel și să reușim trei puncte mari de care avem mare nevoie. În momentele mai puțin bune, se văd adevăratele caractere. Din punctul meu de vedere trebuie să reușim să ne adunăm, să fim o adevărată echipă, să ne focusăm pe ceea ce avem de făcut, să încercăm să controlăm jocul așa cum am făcut-o și până acum și să nu mai facem greșeli individuale, și nu cu jumătăți de măsură, adică să facem câte o repriză pe meci bună. Am nevoie ca tot meciul să fie la același nivel și atunci, cu siguranță, rezultatul va fi de partea noastră”, a declarat Găman.
CSM Târgu Jiu are 6 puncte după 5 runde, iar Vulturii Fărcășești 9.
Cătălin Pasăre







































