7.4 C
Târgu Jiu
marți, 17 noiembrie 2026

Editorial – Construire, locuire, gândire

2

Motto: „Grația cuvântului: să spui un cuvânt și iarba să facă o reverență în fața lui” (George Drăghescu)

1.Același traseu inițiatic
A apărut „Gazeta Gorjului”, lunar cultural al Târgu-Jiului – susținut în continuare de S.C. GORJEANUL S.A. și de domnii Bebe-Viorel Ionică și Vasile Vasiescu; procesul tehnoredactării de către domnii Mihai Valentin Dobre și Irinel Avram este de data aceasta mai special, întrucât în interiorul publicației poate fi citit suplimentul „Brâncuși” fondat de Nicolae Diaconu și Ion Pogorilovschi al cărui prim număr a apărut în ianuarie 2013.
Și totuși în acest editorial mă axez pe filonul de substanță al numărului 10 (anul II) din octombrie 2026 dedicat unei problematici axiale, ardente și incompatibile cu actuala Românie (din nefericire!? – n.n., I.P.B.). Editorialul fulminant al lui Vasile Vasiescu abordează, deloc tendențios, dimpotrivă, cu acel europenism căruia în prezentul din ce în ce mai derutant unii „compatrioți” îi declină identitatea, „ipocrizia” de tip UNESCO manifestată în actul de nominalizare pentru înscrierea pe lista Patrimoniului Mondial a operelor brâncușiene din municipiul nostru și contribuția ambasadorială din Paris a lui Adrian Cioroianu (la an 2023 – n.n., I.P.B.) atât cât a fost posibil(ă).
Pe același „traseu” inițiatic al emiterii unor puncte de vedere în aceeași simultaneitate percutantă politeist, Gheorghe Grigurcu abordează josnicia justiției într-o viziune camusiană acordând – cum altfel? – prioritate valorii de libertate, „întrucât, chiar dacă justiția nu se realizează, libertatea apără puterea de protest împotriva nedreptății și salvează comunicarea”. Sunt de acord, ca și magistrul Gheorghe Grigurcu, că „omul nu trebuie să „înțeleagă”, ci să trăiască și să aibă îndrăzneala să se opună „înțelegerii” obligatorii, rațiunii și eticii ucigătoare.
Adaug celor de mai sus și cele afirmate de Roger Scruton despre modelul «lumii americane», care, iată, i-a barat periculoasa ascensiune lui Donald Trump oscilant între „imoralitatea mașinăriei culturale americane” parcă de neoprit și „abuzul de libertate”.

2.O metafizică aplicată
În plan poetic, meta- și trans-poetic, literatura și hermeneutica își conjugă eforturile „în agora filosofiei europene” întru umanizarea și transmodernismul lumii care-l transcende, dându-le semnul său imanent.
Autenticii poeți contemporani răspund ca și predecesorii lor întrebărilor asupra condiției umane. Marius Marian Șolea apreciază apocaliptic și escatipic că „timpul dezastrelor și zeii și statuile care îi reprezintă au exact aceeași soartă precum oamenii, închinătorii lor”, că „frumusețea și iubirea nu se întâlnesc în același chip”, că „pacea e mai importantă ca iubirea”, „și oamenii nu fac alte lucruri în afara celor din identitatea lor”, „că viața e unică, alcătuită din momente unice și, tocmai din acest motiv, trebuie trăită, atât cât este posibil, doar alături de oamenii unici”, că „din noi înșine noi nu putem pleca decât numai pentru adevăr”.
Mircea Bârsilă monoderstilistul e acum un elegiac c-un amar surâs pe buze, ajuns „la starea de a nu mai suporta nici o schimbare”, simte cum i „se încheagă în suflet dorința de a nega efemerul: al oilor, al păstorilor, al omului”.
Eu însumi, în însemnările mele literare, la o mai recentă carte de poeme a columnistului și echinoxistului Ion Hirghiduș intitulată explicit „Iarba fragedă a cuvintelor” (și implicit evident – n.n., I.P.B.), în substraturile căreia susură un orfism resurect, se cabrează un simț al infinitului și un spirit religios, poate fi detectată o anume flacără metafizică în privirile simultan imanente și transcendente.
Ca și Mircea Bârsilă în exemplarele/tragicele sale poeme „Cel mai apropiat cimitir” și „Din treaptă în treaptă”, Gheorghe Vlăduțescu se oprește asupra morții ca act de maximă luciditate; în Grecia Antică, moartea nu era un accident biologic, ci ultimul concept. Modul de a muri era piesa finală dintr-un puzzle existențial, o „metafizică aplicată”. Înțelegând deci filosofia ca reflecție asupra ființei noastre în dialog cu ființa lumii, istoria filosofiei este o reconstrucție a umanului. Și fenomenologic și ontologic, omul adevărat este fundamental un „locuitor poetic” (vezi și eseul lui Martin Heidegger: „…În chip poetic locuiește omul…” – n.n., I.P.B.) și un demiurgos ( (vezi și eseul aceluiași M.H. „Construire, locuire, gândire” – n.n., I.P.B.) dar și un hermeneut programatic.

3.Omul nou poetic
În „aplicația-i hermeneutică” asupra unor poezii din debutul crucial al lui Mihai Eminescu, Ion Hirghiduș evidențiază „mutațiile idealului la tânărul Eminescu”: panteismul ca spațiu de refugiu, mitul tinereții și al vocației nemuririi, temporalitatea ciclică versus temporalitatea liniară; căci în timp ce societatea umană este supusă trecerii ireversibile, spațiul poeziei oferă acces la o veșnicie statică, ocrotită de agitația lumii profane. Spațiul teluric și temporalitatea efemeră sunt transfigurate, prin rezonanță cosmică, în instanțe ale absolutului, unde clipa de grație erotică este eternizată în ordinea artei.
Dar și în eseostudiul „Omul nou într-o perspectivă antropologică”, același Ion Hirghiduș – însă în postură de metafilosof – instituie, în nume propriu, o perspectivă critică asupra culturii și lumii sociale, cu scopul descrierii noii paradigme asupra omului. „Omul nou” este reperul unei paradigme holistice care trebuie, obligatoriu, a fi (să fie) în afara ideologiilor extremiste de dreapta: nazistofasciste ori de stânga: comunistobolșevice. Și să fie promotorul/portdrapelul unui mesaj cristic, întocmai ca în transdisciplinaritate și transmodernism, în pofida kantienei diferențe transcendentale, ori chiar în contextul globalizării; împotriva mentalității conservatoare universale asupra proprietății, a dreptului asumat totalitar asupra cosmosului de unic proprietar; și pe direcția eliberării omului de sub dominația lucrurilor.
Însă – în contradicție cu amicul meu Ion Hirghiduș – eu tind să reconciliez subiectivitatea cu obiectivitatea/ și narcisismul cu adevărul. Anume cum? Gnothi seauton (”cunoaște-te pe tine însuți”, din Templul lui Apollo de la Delphi) cuplat cu epimeleia heauton (preocuparea de sine) în echilibru cu socratica cerință a îngrijirii față de celălalt. Astfel, ar fi posibilă destituirea dorinței de a avea cu „plăcerea de a fi…”, însă nu ca-n postmodernism un „ consumator de prezent” ci ca-n transmodernism un vizionar om nou, care „plin de merite, și totuși în chip poetic, locuiește pe acest pământ” (Hölderlin).
Un asemenea om a fost, cu certitudine, Anton Pann, „un om al cuvântului”, la Mănăstirea Tismana („un loc al memoriei”). Ambele coordonate sunt abordate convingător în argumentație de Ionuț Viorel Bordeiași, în paginile 26-27 ale „Gazetei Gorjului” – o revistă, iată, cu un sumar copleșitor ca informație, ca orizont cultural, ca diversitate epistemologică, alură națională etc.

4.Apel la elita culturală
Din „Jurnalul unui fals polemist” îmi notez credința lui Ionel Bușe, care curge în legitimitatea editorialului meu afirmativ. Ei, da, sunt de acord, ba îndrăznesc a supralicita această existență a poeticii conceptelor, cum există una a imaginilor, a simbolurilor, a reprezentărilor.
Putem identifica în cultura și literatura română o dispoziție poetică a gândirii: la Eminescu, Arghezi, Blaga, Doinaș, Stănescu, Sorescu, chiar Naum, Chifu, Bârsilă ș.a. La acești mari poeți și metafizica la origini este tot o poetică pe care ei o reinterpretează creator, grefată pe o metapoetică resurectă, prin imaginația spiritualizată. Ca atare am putea reciti eseurile lui Constantin Noica și reconsiderându-le drept forme sublime ale structurilor poetice ale gândirii.
Încolo aș înclina să apreciez că în prezent societatea românească e patologică, dacă-i reproșăm devianțele cronice din subteranele ei instituționale. Cu toate acestea elita culturală autohtonă trebuie să fie în permanență deschisă spre alte culturi. „Accesul la alte tipuri de universalizări culturale – citez din pag. 29 a „Gazetei Gorjului” și tot din jurnalul lui Ionel Bușe – din alte spații, este chiar proba propriei noastre universalizări… Ne putem universaliza prin scoaterea din ascundere a suferințelor societății patologice” de ieri și de azi.
Ion Popescu Brădiceni, scriitor, ziarist, doctor în filologie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.