Aur pentru o gorjeancă la Cupa Mondială din Ungaria

207

Sportiva gorjeancă Denisa Golgotă (23 de ani) a câștigat medalia de aur la sol, în weekend, la Cupa Mondială de gimnastică artistică de la Szombathely (Ungaria). Reprezentanta țării noastre a fost notată în finală cu 12,750 puncte. Podiumul a fost completat de două gimnaste braziliene, Julia Soares (12,550) și Julia Coutinho (12,250). Golgotă primise cea mai mare notă din calificări la acest aparat, 13,400 puncte. România a participat cu trei gimnaste la concursul din țara vecină, celelalte două fiind Ella Crețu Oprea și Anamaria Mihăescu, însoțite de antrenorii Corina Moroșan și Florin Cotuțiu, de arbitra Ileana Hrișcă și de kinetoterapeutul Tona Foti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.