La câțiva pași de Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, pe strada Unirii, din centrul municipiului Târgu Jiu, există un loc special plin cu cărți și alte vechituri. Cărți așezate una lângă alta, uneori casete, sunt nelipsite din acest loc în fiecare zi. Unii se opresc și aruncă o privire, iar puțini și cumpără. În spatele acestei mici „librării” improvizate se află Florin Priescu, un târgujian de 61 de ani pe care oamenii îl cunosc simplu: „domnul cu cărțile”.
De mai bine de două decenii, Florin Priescu vine aproape zilnic în același loc. Nu pentru că ar avea vânzări spectaculoase și nici pentru că ar face avere din cărți, ci pentru că îi place, cu toate că din ce în ce mai puțini citesc. Are un mic anticariat stradal. Spațiul de pe strada Unirii este locul în care cărțile ajung cel mai aproape de oameni. Un fel de librărie în aer liber, unde nu ai nevoie de abonament sau de o aplicație online. Doar te oprești și te uiți. „Domnul cu cărțile” a devenit, în timp, parte din peisajul orașului.
Cărțile vin din bibliotecile oamenilor
Volumele pe care le vinde nu apar din senin. Florin le cumpără sau le primește de la oameni care renunță la bibliotecile personale, fie pentru că nu mai au nevoie de ele, fie pentru că nu mai au loc pentru cărți. Unele cărți sunt aproape banale pentru un colecționar. Altele însă pot avea o valoare cu totul diferită.
Florin povestește despre ediții vechi și exemplare de colecție care pot ajunge să valoreze sute sau chiar mii de euro. Nu acestea sunt însă cele mai multe dintre cărțile de pe taraba lui. Cele mai accesibile pornesc de la 5 lei, iar uneori chiar mai jos. Într-o perioadă în care o carte nouă poate costa zeci de lei, oferta anticariatului stradal rămâne una dintre cele mai ieftine variante pentru cei care încă preferă hârtia. Are cărți de literatură, cărți religioase, volume motivaționale, cărți de business și multe alte titluri. Printre ele se strecoară și exemplare mai vechi, căutate de colecționari. Problema este că aceștia din urmă nu se înghesuie la Târgu Jiu.
„Nu mă descurajează că nu se vând”, afirmă ,,domnul cu cărțile”.
Vânzarea nu merge grozav. Florin recunoaște asta fără să se plângă și fără să dea vina pe oameni. Nu crede că târgujienii nu mai citesc. Mai degrabă, spune el, oamenii nu găsesc întotdeauna ceea ce caută, iar internetul și librăriile moderne au schimbat obiceiurile de cumpărare. Și totuși, el continuă să vină în fiecare zi în același loc. „Vin așa pe plăcere. Trece timpul altfel aici”, mai spune Florin Priescu.
Poate acesta este, de fapt, secretul lui. Nu vine doar să vândă. Vine să stea printre cărți, să vorbească cu oamenii, să mai răsfoiască un volum și să lase ziua să treacă altfel.
Are o casă la Arcani plină până la refuz
Când nu este pe strada Unirii, Florin se întoarce la Arcani, acolo unde locuiește de mai bine de 20 de ani. Și dacă vă imaginați că își ține cărțile într-un mic raft, vă înșelați. Casa lui de la țară a devenit, la propriu, un depozit de cărți. „Am un depozit foarte mare. O casă la țară, la Arcani. E plină de cărți”, a spus mândru Florin.
Cărțile sunt peste tot: pe rafturi, pe jos, în cutii, în plase. O bibliotecă transformată într-un univers în care volumele au ajuns să ocupe aproape fiecare colț.
Vine și pe caniculă, și pe frig
Deși ar putea fi tentat să rămână acasă într-o zi foarte rece sau atunci când soarele arde, Florin spune că vremea nu îl sperie. Cât de rar lipsește? Răspunsul spune multe despre rutina lui.
„Foarte rare zilele în care nu vin. Și atunci nu pentru că nu am chef. Probabil intervine ceva.”, a mărturisit omul cu cărțile.
„Dacă n-am așteptări, nu-s probleme”
Poate cea mai frumoasă parte a poveștii lui Florin nu este despre cărți, ci despre felul în care privește viața. Nu se consumă pentru că trecătorii nu se opresc. Nu se enervează pentru că nu are clienți. Nu așteaptă miracole.
„Am zis că dacă n-am așteptări, nu-s probleme. (…) Că atunci nu există dezamăgiri”, a spus Florin.
Este o filozofie simplă, dar pe care pare să o fi transformat într-un mod de viață. La 61 de ani, Florin Priescu continuă să vină aproape în fiecare zi în același loc. Cu cărțile lui, cu răbdare și cu speranța că, din când în când, cineva se va opri. Poate pentru a cumpăra un volum. Poate doar pentru a-l răsfoi. Sau poate doar pentru a spune „bună ziua” omului pe care târgujienii îl știu de peste 20 de ani drept „domnul cu cărțile”.
Și poate că, într-un oraș în care oamenii sunt tot mai grăbiți, faptul că el este încă stă acolo, printre cărți, este o poveste care merită spusă.
Diana Țigu
