MOTTO: ”Poate că morții n-au altă viață decât aceea pe care le-o dăruiesc viii. De câte ori ne ducem cu mintea la dânșii, dăm la o parte piatra mormântului lor. Iar când îi pricepem și îi iubim, îi ridicăm din sicrie și îi aducem în lumea noastră care odată a fost lumea lor.
Omul mare e cel ce are mai multă parte de viață post-mortem”. – Panait Cerna
”Celebru este unul care începe să trăiască după ce a murit.” – I.L. Caragiale
Provocat într-o discuție cu participarea unor interlocutori să explice factorii determinanți ai pasiunii sale pentru istorie, juristul Ion M. Ungureanu, în confesiunea sa, a relatat mai multe episoade cu amintiri care i-au marcat viața. Niciodată nu va uita că spre toamna anului 1941, împreună cu mama sa și cu o vecină, au mers la Regimentul 18 Târgu Jiu, cu o cabrioletă trasă de o iapă albă, să-și ia rămas bun de la tatăl său, care, împreună cu mai mulți camarazi, urmau ca în seara următoare să fie îmbarcați la tren și să fie duși pe front. Se știe că Românii trecuseră Prutul în iunie 1941. Ostașii originari din Țicleni se adunaseră în curtea gospodarului ce locuia la est de regiment, așezându-se pe jugul, pe proțapul și pe inima carului care se afla lângă casă, destul de îngrijorați. Gospodina a scos un mălai cald de sub țest și l-a împărțit ostașilor. Pentru unii a fost ultima turtă caldă gustată, că mulți au murit pe front. Printre aceștia s-a numărat și soțul vecinei care a mers cu noi la acel rămas bun. Când a primit vestea morții soțului său, s-a jelit multe zile la rând. În naivitatea ei, când se jelea, zicea că ”de ce nu s-o fi dat și el la o parte de dinaintea glonțului ?!…”.
În familie exista o istorie cu toți domnitorii, de asemenea, își amintește de existența unui calendar ortodox – un fel de publicație anuală foarte răspândită în trecut, cuprinzând cronologia zilelor anului și diverse materiale cu caracter informativ, științific, fenomene astronomice, cunoștințe istorice, nelipsind și spații pentru adnotări. Povestirile bunicului, participant la Primul Război Mondial, și ale tatălui, aflat sub arme în cel de Al Doilea Război Mondial, despre peripețiile în cele două conflagrații mondiale au contribuit în mare măsură la pasiunea pentru istorie. Nu poate fi exclusă nici transmiterea unei gene din familie, având în vedere că un unchi al său cu o bună memorie, a îndrăgit istoria, reținând întipărite în mintea sa, până la adânci bătrânețe, toate datele referitoare la anii de domnie a domnitorilor români și ai unor bătălii însemnate, purtate de aceștia. Întrebat de fiul său, înainte cu o oră de a-și da duhul, interesat de gradul de luciditate, care sunt anii de domnie a lui Vlad Țepeș, muribundul a dat un răspuns prompt. În anii de școlaritate, bineînțeles, atracția pentru istorie s-a amplificat grație profesorilor, dar și în urma lecturii unor opere beletristice cu tematică istorică, poeziile lui Vasile Alecsandri și George Coșbuc, romanele lui Mihail Sadoveanu.
Chiar dacă s-a specializat prin studii superioare, în științele juridice, acest fapt nu a constituit un impediment în cercetarea, pe o lungă perioadă, a istoriei locale. A fost nevoie de răbdare și de muncă asiduă, stăruitoare, mai ales că s-a scris foarte puțin despre istoria Țiclenilor, iar mulți dintre locuitori, la începutul dictaturii comuniste, de teamă să nu apară, cumva, chipul regelui Mihai sau portretele unor foști demnitari, au dat foc la acte, ziare, reviste, cărți etc. Câte biblioteci de la instituții nu s-au ars în acea perioadă..?!. Au urmat zile și ani de cercetare documentară cu deosebită intensitate în perioada de primariat (1974 – 1981) la Țicleni.
A consultat Arhivele Statului din Târgu Jiu, ale Olteniei de la Craiova și cele de la București, date importante a găsit la Biblioteca Centrală a Universității din București, arsă în decembrie 1989, de către așa-zișii ,,teroriști”, dar care nu trăgeau cu arme şi în cei de la tribune. De mai multe ori s-a deplasat la București să ia legătura cu descendenți ai avocatului Constantin – Dumitru Brătuianu, fost locuitor al Țiclenilor și stabilit în Capitală, fiind și gazdă lui Caragiale, unde a profesat la Baroul București. Doi nepoți de fiică ai acestuia, Gheorghe Cristescu și fratele său, Mihail Cristescu, au fost copii de trupă, cercetași – în Primul Război Mondial. Gheorghe Cristescu, ajuns, în cele din urmă, colonel în rezervă, pensionar M.A.I., domiciliat în Strada Popa Rusu nr. 18, Sector 2, București, a purtat o lungă corespondență cu Ion M. Ungureanu și i-a trimis documente de o prețioasă valoare, copii fotografice ale unor piese aflate la Biblioteca Academiei, după cum urmează: Actul slavon scris pe pergament (Hrisovul) lui Alexandru Voievod dat lui Radu Țicleanu la 26 martie 1618; Traducerea hrisovului făcută de Zamfir C. Arbore, translator la Direcția Generală a Arhivelor Statului, la cererea lui Dumitru C. Brătuianu; Diploma de noblețe dată familiei Țicleanu Ion, de Bibescu Vodă în anul 1845. Ion Țicleanu era descendent al lui Radu Țicleanu, unul dintre căpitanii marelui Voievod Mihai Viteazul.
De bună seamă că din cercetarea documentară nu puteau lipsi o serie întreagă de consultări cu veterani, oameni care au participat la cele două conflagrații mondiale, sau cu descendenți ai acestora, consultarea unor foști primari sau a descendenților lor.
Vizitele repetate la mai mulți oameni în vârstă, dar mai ales la Vasile Bălănoiu din Tunși (octogenar la acea vreme) și Teodor Colțescu în 1974, decedat în 1975, apoi la fiul său, Duță (Constantin) Colțescu (nonagenar), din Gura Lumezii, cu preocupări asupra trecutului istoric al localității, din punct de vedere arheologic, numismatic, documentar, militar etc, au condus la întregirea cunoștințelor despre istoria locală și națională.
Bălănoiu Vasile păstra sabia pandurului Andrița Bălănoiu – străbunic de-al său, unul dintre ,,puii de lei” ai slugerului Tudor Vladimirescu. El vorbea și despre Dinu Gârbea care a avut moșie la Tunși, fiind unul dintre căpitanii lui Tudor. Vasile Bălănoiu deținea și hrisovul scris la 12 septembrie 1612, cu litere chilirice pe un pergament de căprioară al lui Radu Voievod, domn al Țării Românești, prin care întărește lui Radu Țicleanu moșia Tunșilor.
Teodor Colțescu (1883 – 1975) a fost licențiat în Drept – avocat la Baroul Ilfov, fiul funcționarului la Creditul Agricol, Constantin Colțescu. După ce soția lui Constantin Colțescu (I) a decedat, s-a recăsătorit cu o soră a lui Alexandru Ștefulescu. În Primul Război Mondial, Teodor Colțescu a căzut prizonier, fiind dus în lagărul Bressen din Marea Baltică, revenit în țară după terminarea războiului. Acesta a avut o mare pasiune pentru istoria locurilor noastre, colecționând o serie de piese arheologice, cinegetice, publicații, cărți , consemnări, pe care le-a păstrat cu mare grijă fiul său, Constantin, care i-a permis să le vadă, să le admire și juristul Ion M. Ungureanu. În consemnările sale, Teodor Colțescu, printre altele, a relatat despre ele. Interesante sunt unele amintiri ale sale. ,,În timpul facultăţii (la Drept– Bucureşti), dornic de a învăţa cât mai multe, Teodor Colţescu, participa şi la prelegerile susţinute la Litere, la Filosofie, unde i-a avut ca profesori pe Nicolae Iorga, Virgil Madgearu, Ion Popescu-Voiteşti, Danielopol, Disescu, Em. Antonescu, Tanoviceanu, Bazilescu, Stoicescu, Titu Maiorescu, Dumitrescu-Iaşi, Tocilescu, Densuşianu, Rădulescu-Motru şi alţii, în memoriile sale concluzionând că „aceste ocaziuni se întâlnesc rar în viaţa omului”.
Cele învăţate la Facultatea de Drept l-au călăuzit toată viaţa. În memoriile sale, printre altele, mărturiseşte: „Strămoşii noştri Romani se conduceau în viaţa socială după trei principii fundamentale: 1. – Honeste vivere (A trăi onest); 2.- Alterum non laedere (A nu vătăma pe altul); 3.- Suum quique tribuere (A da fiecăruia ce e al lui)”. Menţionez că aceste principii, pentru motivul că peste 70 de ani de când le-am cunoscut, le-am avut atât în mintea mea cât şi în sufletul meu şi am avut mare mulţumire. Reflectând asupra vieţii mele, cât şi a vieţii colegilor mei de şcoală, între care doi foşti prim-miniştri, şi mai mulţi miniştri, am ajuns la concluzia că viaţa de om dacă nu este bazată şi condusă de 5 elemente principale şi anume: 1. Credinţă în Dumnezeu. 2. Raţiune. 3. Voinţă. 4. Moralitate şi 5. Demnitate, eşti expus la surprize, de multe ori atât de mari, că pot să fie fatale”.
În caietul cu foi îngălbenite, interesante sunt și amintirile de la Liceul
,,Traian” de la Turnu Severin, al cărui elev a fost, în timpul directoratlui lui Theodor Costescu, gorjean la origine, care căpătase o reputație națională. Acesta a organizat o fanfară care a participat la serbarea națională din 1900 de la București, de 10 Mai, aceeași pe care a înfățișat-o și I.L.Caragiale în schița ,,Emulațiune”. Teodor Colțescu era toboșarul fanfarei. În timpul liceului a avut și bucuria de a face o excursie în Bulgaria, pe unde au fost luptele cu turcii în Războiul pentru Independență, despre care le va vorbi camarazilor de arme, când va revedea acele locuri în timpul războiului balcanic, înainte de a începe Primul Război Mondial.
În amintirile sale consemnează și două triste capitole: ,,Nedreptăți Sociale” și ,,Un spectacol crud”, din vremea Răscoalei sângeroase din 1907, când satisfăcea serviciul militar . Ca soldat al Regimentului 18 Tg.Jiu, a fost trimis în satele din județele Mehedinți și Dolj pentru restabilirea ordinii. L-a revoltat schingiuirea țăranilor răsculați din satul Brabova, unde a fost bătut de un gradat, în fața țăranilor răsculați, pentru că a izbit cu arma mâna gradatului respectiv, care voia să împuște un țăran.
Tot în amintirile sale a relatat că, fiind prizonier la Bressen în Germania, a fost adus la Târgu Jiu (fără să știe pentru ce.NN), la Prefectură, pentru a fi instalat la un birou al prefecturii, fiind pus să scrie un jurământ că nu va mai ridica arma împotriva Puterilor Centrale, la care el a răspuns că a depus un jurământ armatei române și nu mai poate face alt jurământ, la care neamțul șef s-a înfuriat tare, țipând: ” – Zuruk !”. Adică, înapoi în lagăr, fiind dus iar în lagărul din Germania, revenind în țară la terminarea războiului. Pentru acest gest, după război a fost lăudat în public, la Târgu Jiu, de către profesorul Ștefan Bobancu, care a zis:- ,,Trăim într-o lume de trădători !. S-a găsit un singur român care a ştiut că a supt lapte de la o mamă româncă !. ”
Apariția cărților juristului Ion M. Ungureanu este precedată de o lungă perioadă publicistică, în care dezbate teme ce se vor regăsi în cărțile sale.
Cercetarea exhaustivă desfășurată este materializată în cărțile ce urmează a fi prezentate.
,,PETROLUL ȘI OLTENII” este prima sa carte publicată la Editura Măiastra 2004, un an jubiliar, la împlinirea a cincizeci de ani de când a luat ființă Schela de Petrol Țicleni. După un istoric al petrolului în lume și în țara noastră, prezentat in extenso, urmează capitolele consacrate exploatării țițeiului și a gazelor, mai întâi în Țicleni, apoi în celelalte zone ale Olteniei. Cartea a fost lansată în sala Primăriei orașului Țicleni, la 4 septembrie 2014, participând foarte mulți petroliști și a fost prefațată de Prof. Constantin E. Ungureanu.
Urmează o carte de referință a autorului, cu titlul ,,ȚICLENI – DOCUMENTAR ISTORIC” , format A4, Editura Măiastra , Târgu Jiu, 2009. După prezentarea unor ,,Mărturii arheologice”referitoare la existența unor așezări dacice în sudul localității Țicleni, urmează ,,Mărturii numismatice”, cu referire la unele monede dacice descoperite ,,La Cetate” și la Tezaurul monetar din dealul ”Bujorului”, descoperit de sondori, ce conține monede romane republicane, cercetate de profesorul Gheorghe Popilian de la Muzeul Olteniei și orânduite într-un catalog cronologic, apoi se continuă cu ,,Atestări Documentare” și cu prezentarea istoricului localității Țicleni pe anumite perioade, cronologic, până în 1989. O carte complexă care i-a răpit autorului ani de zile pentru documentare. La solicitarea autorului, cartea a fost lansată la 10 ianuarie 2010, în sala din stânga a Școlii tip Spiru Haret, în care, pentru prima dată a pășit în clasa I. Cartea a fost prefațată de Prof. Dr. Petre Gheorghe, prodecan la Universitatea din Craiova, fiind lansată și la Cenaclul Epigramiștilor Olteni, de la Craiova. Va urma
Profesor, Constantin E. Ungureanu
