Arhive Zilnice: 9 septembrie 2026

Universitatea Craiova, amendată după derby-ul din Giulești

Rapid București și Universitatea Craiova au fost amendate de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal după incidentele de la meciul direct disputat...

Copiii sunt invitați să coloreze „satul bunicilor” la Galeriile de Artă din Târgu Jiu

O activitate creativă îi așteaptă vineri, 11 septembrie, pe copiii din Târgu Jiu care vor să descopere frumusețea satului românesc prin desen. Sub tema...

George Spineanu, fotograful decedat în accidentul din Bălești, condus joi pe ultimul drum

George-Octavian Spineanu, tânărul de 35 de ani din Bălești care și-a pierdut viața în tragicul accident rutier produs luni pe raza comunei, va fi...

Universitatea Craiova: Adversari, program și cote în Conference League sezonul 2026-2027

Campioana României, Universitatea Craiova, participă pentru a doua oară consecutiv în grupa Conference League, fiind singura reprezentantă a fotbalului românesc în acest sezon european. Astfel,...

A murit Daniel Sever Giurcău, fratele fostului șef al Protecției Consumatorilor Gorj

Daniel Sever Giurcău, fratele lui Mădălin Giurcău – fost șef al Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Gorj și ex-vicepreședinte al ANSVSA și ANPC – a...

Ilie Balaci, de la 8 la infinit. „Minunea Blondă” ar fi împlinit 70 de ani

O delegație a clubului, în frunte cu Lorena Balaci și Sorin Cârțu, a fost prezentă marți, 8 septembrie, la mormântul lui Ilie Balaci. Astăzi ar...

Un fotbalist de la Universitatea Craiova a atins borna de 200 de meciuri jucate în Liga I

Mijlocașul Alexandru Cicâldău a atins borna istorică de peste 200 de meciuri jucate în SuperLiga României (Liga I). La începutul meciului din campionat împotriva...

„MORFINA”, joi, la Teatrul „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu. Spectacolul pleacă apoi în Ungaria

Spectacolul „MORFINA”, inspirat din nuvela lui Mihail Bulgakov, va fi prezentat joi, 10 septembrie, de la ora 19.00, pe scena Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”...

Și-a amenințat fosta cumnată cu moartea, după un conflict mai vechi. Polițiștii din Târgu Cărbunești au emis ordin de protecție

O femeie de 56 de ani din Târgu Cărbunești a cerut ajutorul poliției după ce ar fi fost amenințată cu moartea de fostul său...

Blefaroplastie realizată la Spitalul Județean. Intervenția a fost necesară pentru îmbunătățirea vederii

O intervenție de blefaroplastie a fost realizată, ieri, la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, de medicul Andrei Cornoiu, specialist în chirurgie plastică și...

Târgu Jiu: Dosar penal de ucidere din culpă în cazul tinerei găsite fără suflare în propria locuință

În această dimineață, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, cu privire la faptul că o femeie de...

Amendă de 40.000 de lei pentru lucrări neautorizate pe Blahnița. Control al Apelor Române Jiu la Crasna

Apele Române Jiu au sancționat o societate din Gorj cu 40.000 de lei, după un control desfășurat pe raza localității Crasna, județul Gorj. Inspectorii au...

Când intră banii în septembrie? Calendarul complet al plăților pentru copii, persoane cu dizabilități și familii vulnerabile

Septembrie vine cu noi plăți pentru milioane de români care beneficiază de ajutoare și indemnizații sociale. Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS)...

Salvamontiștii, la datorie într-o lună de foc: 542 de intervenții și 14 vieți pierdute pe munte

Luna august, vârful sezonului turistic de vară, a adus sute de intervenții pentru salvatorii montani din România. În total, 542 de acțiuni de salvare...

Tragedie în Târgu Jiu: femeie de 32 de ani, găsită inconștientă în locuință. Medicii nu au mai putut să o salveze

O femeie în vârstă de 32 de ani a fost găsită inconștientă, miercuri, într-o locuință de pe strada Islaz din Târgu Jiu. Din păcate,...

Două zile de poezie la Brădiceni

Brădiceniul devine din nou, în această toamnă, loc de întâlnire pentru poeți, scriitori și iubitori de cultură. În perioada 11-12 septembrie 2026 are loc cea de-a XXIX-a...

Investiție de peste 26 de milioane de lei la Spitalul Județean, prin PNRR

Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu a fost modernizat și dotat cu echipamente de ultimă generație în cadrul unui proiect finanțat prin Planul Național...

Curtea de Apel București a suspendat procedura de desemnare a candidatului României pentru funcția de judecător la CJUE

Curtea de Apel București a suspendat, marți, procedura aprobată în luna august de Guvernul Bolojan, privind desemnarea candidatului României la funcția de judecător la...

Peste 3 milioane de euro pentru o afacere pornită din rețete de familie. Fabrica GorjANNA, exemplu de investiție locală în Gorj

O afacere pornită în urmă cu aproape un deceniu de la rețete de familie a ajuns astăzi la o fabrică modernă de produse din...

Concert inedit susținut de Lyra Gorjului

Orchestra de cameră Lyra Gorjului va susține un concert inedit în curtea Casei Memoriale „Tudor Vladimirescu“ din localitatea Vladimir, județul Gorj. Concertul va avea loc...

50 de ani împreună! 12 cupluri din Bălești au sărbătorit iubirea care a rezistat timpului

O jumătate de secol împreună nu înseamnă doar 50 de ani de căsnicie, ci o viață construită în doi, cu iubire, răbdare, respect și...

Nostalgii autumnale – Locuri….de pe plaiul gorjean

Realizatori de clasamente ale zonelor cu potențial turistic ar putea merge, dacă tot vor să descopere locuri de excepţie, în câteva locaţii de pe...

Sfinții și Drepții dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana – ,,Sfinților și Dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana, statornicia și răbdarea voastră să ne-o împărtășiți și nouă, celor nevrednici și păcătoși”!

Astăzi, 9 Septembrie, Biserica Ortodoxă îi pomenește pe Sfinții și Drepții dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana, care au născut-o pe Maica Domnului. Sfântul și...

AFORISME

• Un individ realist nu poate iubi cu adevărat. Dragostea adevărată are nevoie de puțină irealitate. • Atunci când iubești o iluzie, îți îngreunezi existența. •...

Agricultura pe înțelesul tuturor – PUȚINĂ AGROMETEOROLOGIE

2 - Continuare Cred că aceia dintre fermieri care tratează cu multă seriozitate activitățile agricole vor urmări cu mult interes articolele mele referitoare la agrometeorologie,...

SERILE LA BRĂDICENI/XXX/2026 – 1.Despre intimizarea sentimentelor

1.Profunzimea conștiinței poetice În colecția „Serile la Brădiceni”, Nicoleta-Katalina Pauliș a scos recent ce-a de-a doua, a ei, carte de versuri, prefațată de marele poet...

Vulturii Fărcășești, revenire de senzație în meciul de pe teren propriu cu Oltul Curtișoara

Echipa gorjeană Vulturii Fărcășești a reușit o revenire spectaculoasă, obținând victoria pe teren propriu, cu scorul de 3-1, în fața celor de la Oltul...

Mai puțini profesori în școlile din Gorj? Șeful ISJ explică ce s-a schimbat în noul an școlar

Inspectorul școlar general al ISJ Gorj, Marian Staicu, explică situația posturilor din învățământ și precizează că scăderea numărului de norme nu înseamnă că profesorii...

CSM Târgu Jiu Junioare 3 a câștigat ,,Handbal Cup Electromax”

Echipa de handbal feminin Junioare 3 a CSM Târgu Jiu a câștigat cea de-a V-a ediție a Handbal Cup Electromax. Competiția s-a desfășurat în perioada...

TABLETA – Încă o selecție cu final cunoscut la CEO? S-a mai întâmplat!

Complexul Energetic Oltenia a anunțat începerea procedurii de selecție pentru ocuparea unui post vacantat de membru al Directoratului, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr....

CSM Târgu Jiu primește vizita vicecampioanei României, CSM București, în Sala Sporturilor

Echipa de handbal CSM Târgu Jiu va disputa miercuri, 9 septembrie, de la ora 18:00, o nouă partidă în Liga Florilor, de această dată...

EXCLUSIV! Dezastrul financiar premiat cu milioane de lei! Șefii CEO au încasat indemnizații de 3 milioane de lei, în anul în care compania a înregistrat pierderi de 220 de...

Conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO) a fost remunerată cu 3 milioane de lei brut, în cursul anului 2025, deși compania a raportat pierderi financiare...

Relație tensionată între conducerea Uzinei Mecanice Sadu și cea a Parcului Industrial Gorj

Conducerea Parcului Industrial Gorj susține că relația de colaborare cu Uzina Mecanică Sadu, condusă de administratorul special Viorel Salvador Caragea, fostul șef al Poliției...

Miruță anunță o nouă investiție la Sadu, dar acuză că se pun piedici

Vicepremierul Radu Miruță susține că proiectele privind dezvoltarea producției de muniție la Uzina Mecanică Sadu întâmpină în continuare probleme administrative și acuză conducerea PSD...

DGASPC Gorj face angajări. Șase posturi sunt scoase la concurs, dar până acum s-au înscris doar trei persoane

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj organizează în această perioadă concursuri pentru ocuparea a șase posturi vacante. Cele mai multe locuri...

Gorjenii ridică mai puține case. Autorizațiile au scăzut cu peste o treime

Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale a scăzut puternic în luna iunie 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Datele Direcției Județene...

Hainele vechi din 54 de localități din Gorj ajung la reciclare

Programul de colectare separată a deșeurilor textile din județul Gorj se bucură de un interes tot mai mare. Containerele pentru haine vechi sunt folosite...

Condamnare la Târgu Cărbunești pentru agresiune gravă. Inculpatul a primit 8 luni de închisoare

Judecătoria Târgu Cărbunești a condamnat un bărbat din comuna Turburea la 8 luni de închisoare în regim de detenție pentru infracțiunea de lovire sau...

Sindicalist CEO: Complexul Energetic Oltenia va merge până la final pe pierdere

Viitorul financiar al Complexului Energetic Oltenia (CEO) este în continuare marcat de incertitudini, în contextul costurilor ridicate generate de producția de energie pe bază...