23.1 C
Târgu Jiu
marți, 29 septembrie 2026

Încă o demisie în Consiliul Județean Gorj. Gheorghe Nichifor a renunțat la mandat

77

Noi schimbări în Consiliul Județean Gorj. Gheorghe Nichifor a renunțat la mandatul de consilier județean, iar marți, în ședința ordinară, colegii săi au luat act de demisie și au declarat vacant locul rămas liber.

Demisia a fost depusă cu data de 24 septembrie.

Au depus jurământul

În aceeași ședință, cinci noi consilieri județeni au depus jurământul și și-au preluat mandatele. Este vorba despre Vasilica Șerban și Dumitru-Daniel Șoșoi, din partea PSD, și Dumitru-Răzvan Toma, Constantin Dumitrescu și Andreea-Elena Pîrvulescu, din partea PNL.

Mandatele acestora au fost validate de Tribunalul Gorj pe 10 septembrie.

Cei cinci ocupă locurile rămase libere după demisiile lui Sabin Cornoiu și Dragoș-Virgil Davițoiu, de la PSD, respectiv Claudiu-Gabriel Soare, Marius Mănescu și Cristinel Aldescu, de la PNL. Aceștia au renunțat la mandate pentru a evita situațiile de incompatibilitate prevăzute de lege.

Încă un loc vacant

Între timp, și Maria Misăilescu, de la PSD, a renunțat la mandatul de consilier județean. Gheorghe Nichifor este al șaptelea ales care părăsește forul județean în actualul mandat.

Locul rămas vacant urmează să fie ocupat de următorul supleant de pe lista electorală, după parcurgerea procedurilor legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.