Aproape patru mii de candidați s-au înscris la sesiunea de examen pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist.
În această sesiune, proba scrisă este organizată pentru prima dată pe baza unor subiecte unice la nivel național, pentru fiecare specialitate.
Ministerul Sănătății anunță că măsura urmărește o evaluare unitară a candidaților, indiferent de centrul universitar în care susțin examenul.
Subiectele vor fi elaborate în ziua examenului de Comisia națională, formată din coordonatorii de rezidențiat din toate centrele universitare. Acestea vor fi transmise simultan, printr-un canal securizat, către toate centrele de examen.
Trei ore pentru proba scrisă
Proba scrisă se va desfășura în aceeași zi și la aceeași oră în toate centrele universitare.
Candidații vor primi 10 subiecte, stabilite prin tragere la sorți din cele 10 teme prevăzute în tematica aprobată. Timpul de lucru este de trei ore, iar nota minimă pentru promovare este 7,00.
Pentru evaluare va fi utilizat un barem unic la nivel național.
Examenul începe miercuri, 7 octombrie, și se desfășoară până pe 3 noiembrie 2026.































