31.3 C
Târgu Jiu
luni, 31 august 2026

A plecat din arestul la domiciliu și a ajuns la Târgu Jiu. O femeie de 28 de ani, reținută pentru evadare

39

O femeie de 28 de ani, din Baia de Fier, care trebuia să se afle în arest la domiciliu, a fost găsită de polițiști tocmai pe o stradă din Târgu Jiu. Plecarea de la domiciliu i-a adus un nou dosar penal, de această dată pentru evadare.

Povestea a început la Baia de Fier și s-a încheiat, cel puțin pentru moment, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Femeia, în vârstă de 28 de ani, avea obligația să rămână în locuință, după ce Judecătoria Târgu Jiu dispusese măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

Pe 30 august, polițiștii au constatat că aceasta nu mai era acasă. Au început verificările, iar căutările aveau să îi conducă pe oamenii legii până în municipiul Târgu Jiu.

Potrivit reprezentanților Poliției, femeia a fost identificată pe strada Nicolae Titulescu, fiind ulterior dusă la sediul poliției. În urma verificărilor, pe numele acesteia a fost întocmit un dosar penal pentru evadare.

„La data de 30 august 2026, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci – Formațiunea Investigații Criminale, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o femeie, de 28 de ani, din Baia de Fier, nu se mai afla la domiciliul său unde aceasta avea obligația, conform încheierii dispusă de Judecătoria Târgu Jiu, să execute măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare. În urma activităților informativ operative desfășurate de către polițiști, femeia a fost depistată pe strada Nicolae Titulescu, din Târgu Jiu, fiind condusă la sediul poliției, urmând să fie preluată de către polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci, în vederea luării măsurilor legale. Polițiștii din cadrul  Poliției Orașului Novaci au dispus reținerea femeii de 28 de ani, pentru 24 de ore, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, pentru săvârșirea infracțiunii de evadare.”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

Cazul este acum în atenția organelor judiciare, care urmează să dispună măsurile legale în continuare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.