23.3 C
Târgu Jiu
joi, 20 august 2026

Avioane militare și zboruri acrobatice, sâmbătă, la Aerodromul Barza

4

Gorjenii sunt invitați sâmbătă, 22 august, la „Flight to Infinity 2026”, un eveniment aviatic organizat de Consiliul Județean Gorj, în parteneriat cu Aerodromul Barza, în cadrul manifestărilor dedicate Anului Brâncuși.
Evenimentul va începe la ora 15:00, la Aerodromul Barza, iar accesul publicului va fi liber.
Programul include zboruri acrobatice, demonstrații cu parașutiști, avioane și elicoptere militare, planoare, motoparapante, girocoptere și aeromodele. Vor putea fi văzute și elicoptere SMURD și ale Ministerului Afacerilor Interne.
Unul dintre punctele de atracție va fi prezența Forțelor Aeriene Române cu avioane F-16, dar și a unui C-130 Hercules. Aeroclubul României va participa cu echipa de acrobație Șoimii României, iar Iacării Acrobați vor susține un show aerian cu efecte pirotehnice.
La eveniment va fi prezent și Retromobil Club România – Filiala Gorj, cu automobile de colecție. Atmosfera va fi completată de muzică, activități pentru copii, zone de food & drinks și, la final, un spectacol de artificii.

Invitat special
Printre invitați se va afla și Mihai Mărgineanu, cunoscut publicului și pentru rolul lui Ardiles din „Las Fierbinți”. Artistul va veni împreună cu fiica sa, care va pilota unul dintre avioanele Școlii „Tudor Greceanu”, în formația care va zbura de la Tuzla spre Târgu Jiu.
„Vă așteptăm la FLIGHT TO INFINITY 2026!” a transmis Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.