21.7 C
Târgu Jiu
miercuri, 19 august 2026

Casa de Pensii Gorj pune la bătaie bilete de tratament în 20 de stațiuni din țară

5

Casa Județeană de Pensii (CJP) Gorj a anunțat că a primit biletele de tratament balnear aferente seriei nr. 9/2026, cu data de începere a sejururilor în perioada 2–5 septembrie 2026. Pentru această serie, instituției județene i-au fost repartizate 177 de bilete, disponibile în 20 de stațiuni din țară, iar cea mai mare parte dintre acestea au fost deja alocate automat solicitanților, în funcție de punctajul obținut.

Potrivit CJP Gorj, cele 177 de bilete sunt repartizate pentru stațiunile 1 Mai, Amara, Bala, Buziaș, Covasna, Călimănești, Căciulata, Eforie Nord, Felix, Geoagiu, Govora, Herculane, Mangalia, Neptun, Olănești, Pucioasa, Saturn, Slănic Moldova, Techirghiol și Vatra Dornei. Din totalul biletelor primite, 169 au fost alocate automat prin aplicația SPA, solicitanții fiind selectați în funcție de punctajul obținut. Instituția precizează că, potrivit criteriilor de acordare, diagrama de alocare automată realizată de aplicația informatică nu poate fi modificată.
Sejurul asigurat printr-un bilet de tratament balnear are o durată de 16 zile, iar titularul biletului trebuie să se prezinte în stațiunea indicată la data înscrisă pe document. Lista cererilor aprobate este afișată atât la sediul Casei Județene de Pensii Gorj, cât și pe pagina de internet a instituției, în secțiunea dedicată biletelor de tratament pentru anul 2026. Lista cererilor neaprobate poate fi consultată exclusiv online.
Pentru cei interesați, CJP Gorj anunță și existența unor locuri disponibile pentru seria cu intrare în perioada 2–5 septembrie 2026, care pot fi eliberate persoanelor interesate, cu suportarea unei contribuții. Astfel, sunt disponibile patru locuri la Amara și câte două la Moneasa și Pucioasa. Distribuirea biletelor de tratament balnear aprobate se va face în zilele de 19, 20, 21, 24 și 25 august 2026, în funcție de data comunicată fiecărui beneficiar. CJP Gorj atrage atenția că biletele care nu vor fi valorificate până la 25 august 2026, ora 14:00, vor fi redistribuite începând din 26 august 2026, ora 8:00, și până inclusiv în momentul începerii sejurului.
Un aspect important pentru beneficiari este faptul că, la ridicarea biletului, aceștia trebuie să prezinte obligatoriu biletul de trimitere – formular cu regim special, eliberat de medicul de familie sau de medicul specialist aflat în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate. Biletele sunt eliberate numai după legitimarea beneficiarului și, în condițiile stabilite de instituție, pot fi ridicate personal de titular. De asemenea, documentul poate fi ridicat de o altă persoană desemnată prin procură autentificată, din care să rezulte că mandatarul este împuternicit să ridice biletul de tratament balnear. O altă situație este cea în care biletul este ridicat de soțul sau soția persoanei beneficiare, pe baza actelor de identitate ale ambilor soți și a certificatului de căsătorie, cu condiția ca aceștia să meargă împreună în stațiune.
CJP Gorj avertizează, totodată, că beneficiarii care nu se prezintă pentru ridicarea biletului în perioada programată și care nu informează în prealabil instituția cu privire la acest lucru riscă să piardă repartiția. În această situație, repartiția este anulată, iar biletul este redistribuit unui alt solicitant.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.