11.7 C
Târgu Jiu
luni, 18 mai 2026

Fost polițist din Târgu Jiu, încarcerat la Rahova, după aproape 10 ani de fugă! Și-a înșelat socrul cu 1,2 milioane de euro

6

Fostul comisar-șef de poliție Alin Cosmin Gridan, din Târgu Jiu, urmărit internațional după ce s-a sustras executării unei pedepse de 5 ani și 8 luni de închisoare, a fost adus în România din Londra și încarcerat. Cazul său are în centru acuzații grave de înșelăciune, spălare de bani și falsuri, procurorii DNA susținând că și-ar fi înșelat propriul socru cu suma uriașă de 1,2 milioane de euro.

Poliția Română a anunțat că, la data de 15 mai 2026, bărbatul în vârstă de 51 de ani, din Gorj, a fost escortat în țară din Marea Britanie, unde se ascundea pentru a evita executarea pedepsei. Pe numele acestuia exista un mandat emis de Tribunalul București – Secția 1 Penală.
„Cel în cauză a fost introdus într-o unitate de detenţie, în vederea executării mandatului”, au transmis reprezentanții Poliției Române.
La momentul comiterii faptelor, Alin Cosmin Gridan era ofițer de poliție judiciară, având gradul profesional de comisar-șef. Acesta a fost condamnat definitiv la 5 ani și 8 luni de închisoare pentru înșelăciune, două infracțiuni de spălare de bani, fals în declarații privind averea, fals în înscrisuri sub semnătură privată și alte infracțiuni conexe. De asemenea, instanța a dispus interzicerea exercitării unor drepturi civile și publice pentru o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei.
Dosarul a fost instrumentat de Direcția Națională Anticorupție, care l-a trimis în judecată încă din ianuarie 2014. Potrivit procurorilor, în perioada 2007-2008, fostul comisar și-ar fi înșelat fostul socru după ce a fost împuternicit să se ocupe de formalitățile privind vânzarea unui teren moștenit, în suprafață de 14.300 de metri pătrați.
Anchetatorii susțin că, în calitate de mandatar, Gridan a încasat integral suma de 1.200.000 de euro obținută din tranzacție, bani pe care și i-ar fi însușit și folosit în interes personal.
Mai mult, DNA arăta că, ulterior, fostul polițist și-ar fi dus socrul la un birou notarial, unde acesta a semnat o declarație prin care confirma, fără să știe adevărul, că a primit banii și că nu mai are nicio pretenție patrimonială. Procurorii spun însă că victima nu ar fi primit niciun leu din suma rezultată din vânzarea terenului. Pentru a ascunde proveniența banilor, anchetatorii susțin că Alin Cosmin Gridan ar fi falsificat inclusiv un contract de împrumut, antedatat, pe care ulterior l-a depus la dosarul cauzei pentru a justifica proveniența sumelor. De asemenea, acesta ar fi cumpărat un imobil pe numele socrului său, păstrând însă pentru sine dreptul de uzufruct viager. În plus, procurorii DNA au constatat că fostul comisar-șef ar fi omis să declare suma de 1,7 milioane de lei în declarația sa de avere, susținând că banii nu îi aparțineau și că urmau să fie restituiți socrului său. După ani în care s-a sustras executării pedepsei și a fost urmărit internațional, fostul ofițer de poliție a fost readus acum în România, unde își va executa condamnarea, momentan fiind încarcerat în Penitenciarul Rahova. Capturarea sa a venit cu puţin timp înainte ca faptele pentru care fusese condamnat să se prescrie.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.