15.9 C
Târgu Jiu
luni, 12 octombrie 2026

Planul care a lăsat CEO cu doar trei grupuri pe cărbune. Burlan: „Noi am livrat ce ne-au cerut alții!”

9

Daniel Burlan, fost președinte al Directoratului Complexului Energetic Oltenia, respinge informațiile potrivit cărora ar fi fost pus la zid de Virgil Popescu în timpul unei ședințe a PNL Gorj și spune că discuția a avut, de fapt, legătură cu Planul de restructurare al companiei energetice. Burlan susține că prima variantă a documentului prevedea păstrarea a șapte grupuri pe cărbune, însă Planul a fost schimbat de două ori, după ce Comisia Europeană a cerut reduceri semnificative ale numărului de grupuri energetice, iar forma aprobată a lăsat CEO cu numai trei grupuri, două la Rovinari și unul la Turceni. Fostul șef al companiei atrage atenția că grupurile pe cărbune au fost reduse conform calendarului, în timp ce parcurile fotovoltaice și centralele pe gaze care trebuiau să le înlocuiască nu au fost finalizate la termenele stabilite, deși pentru noile investiții au fost alocate 900 de milioane de euro.

Fostul președinte al Directoratului CEO a declarat, la Tele3, că în ședință mai mulți membri ai PNL Gorj i-au cerut explicații lui Virgil Popescu pentru unele decizii luate în perioada în care acesta a fost ministru al Energiei. La un moment dat, Popescu a vorbit despre Planul de restructurare și a spus că documentul a fost făcut de conducerea CEO. Fostul șef al companiei a intervenit și a spus că lucrurile nu au stat chiar așa. „Virgil Popescu a amintit de planul de restructurare, care a fost făcut ca necesitate pentru ca CEO să supraviețuiască, și a făcut precizarea că a fost întocmit de CEO. Eu am reproșat și am zis: «Nu e corect așa. Noi am livrat ce ne-au cerut alții»”, a declarat Daniel Burlan. El spune că nu a existat o ceartă între el și Virgil Popescu, iar informația ar fi fost prezentată greșit de un coleg care urmărește să obțină funcții în organizația județeană a PNL.

CEO risca lichidarea în 2020

La începutul anului 2020, Complexul Energetic Oltenia se afla într-o situație financiară foarte grea, potrivit lui Burlan. Compania nu mai putea cumpăra certificatele de emisii de dioxid de carbon de care avea nevoie pentru a produce energie și nu mai putea să împrumute astfel de certificate. „Eram într-o situație de dificultate. Nu se mai puteau face nici împrumuturi de certificate, întrucât CEO nu avea nici contracte de energie pentru a fi puse garanție”, a spus Burlan.
În aceste condiții, singura soluție a fost un împrumut acordat de stat sub forma unui ajutor de salvare. Banii trebuiau returnați în șase luni, altfel compania era obligată să trimită Comisiei Europene un plan de restructurare, ceea ce s-a și întâmplat. „Aveam șase luni să rambursăm împrumutul. În cazul în care nu se notifica acel Plan de restructurare, urma lichidarea companiei. Și am făcut un prim plan de restructurare”, a explicat fostul președinte al Directoratului CEO. Prima variantă prevedea ca, după anul 2026, CEO să rămână cu șapte grupuri pe cărbune, adică patru la Rovinari și trei la Turceni. Comisia Europeană nu a acceptat această variantă, motivul fiind acela că, prin construirea centralelor pe gaze de la Ișalnița și Turceni, CEO ar fi ajuns să aibă o putere instalată mai mare.
„Comisia Europeană a zis: «Nu, vedeți că voi păstrați aceeași capacitate, ba, din contră, este mai mare prin punerea în funcțiune a centralelor pe gaz»”, a relatat Burlan. CEO a refăcut documentul și a redus numărul grupurilor pe cărbune de la șapte la cinci, trei la Rovinari și două la Turceni, însă nici această variantă nu a fost acceptată.
„Mi s-a solicitat refacerea Planului de restructurare, cu mai puține grupuri menținute în funcțiune după 2026. Comisia a fost din nou nemulțumită și ne-a sugerat să mai rămână două grupuri. În final, au acceptat varianta cu trei grupuri, două la Rovinari și unul la Turceni”, a spus Burlan. Astfel, forma finală a Planului a lăsat CEO cu doar trei grupuri pe cărbune după 2026. Celelalte grupuri urmau să fie închise sau trecute în rezervă tehnică și conservare. Planul a fost legat de calendarul din PNRR și de un ajutor de stat de 2,6 miliarde de euro. Burlan susține că studiile făcute în România, inclusiv cele ale Transelectrica, arătau că sistemul energetic avea nevoie de cel puțin 1.500 MW produși pe cărbune, adică de aproximativ cinci grupuri energetice pe cărbune. Cu toate acestea, conducerea CEO nu putea negocia singură cu oficialii europeni.
„N-aveam noi forța ministerului sau a Consiliului Concurenței să negociem cu Comisia Europeană”, a declarat fostul șef al companiei.

Investițiile noi nu sunt gata

Planul prevedea ca grupurile pe cărbune scoase din funcțiune să fie înlocuite cu parcuri fotovoltaice și centrale pe gaze. Concret, parcurile fotovoltaice trebuiau să fie gata în 2025, iar centralele pe gaze în a doua jumătate a anului 2026. Burlan spune că aproximativ 900 de milioane de euro au fost alocați din Fondul pentru modernizare încă din primăvara anului 2023, însă la acel moment, el nu mai lucra în cadrul companiei. „Fondul pentru modernizare, cei 900 de milioane de euro alocați pentru investițiile noi, au fost puși la dispoziție în primăvara lui 2023, când eu nu mai eram în cadrul Complexului Energetic Oltenia”, a precizat Burlan. Fostul șef al CEO critică faptul că proiectele nu au fost terminate la datele stabilite. Grupurile pe cărbune au fost reduse potrivit planului, însă noile capacități care trebuiau să le înlocuiască au întârziat.
„Din păcate, nu vedem nicio investiție finalizată până la această oră, deși, conform Planului de restructurare, în 2025 trebuia să avem parcuri fotovoltaice, iar în semestrul al doilea din 2026 trebuia să avem centrale pe gaz”, a afirmat acesta. Burlan susține că lipsa acestor capacități, dar și a contractelor pe termen lung pentru vânzarea energiei, poate duce la prețuri mai mari la energie și poate crea probleme pentru sistemul energetic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.