Un tânăr de 24 de ani, din orașul Bumbești-Jiu, a fost reținut luni, pentru amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție.
Faptele ar fi fost comise duminică, atunci când acesta s-a dus la un bar din localitate, în care nu avea voie să meargă, și a cerut să fie servit cu băuturi alcoolice. Pentru că avea restricție printr-un ordin de protecție, barmanița l-a refuzat, iar de aici ar fi pornit amenințările.,,La data de 18 mai 2026, polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați cu privire la faptul că personalul unui local public din oraș ar fi fost amenințat de către un bărbat. La fața locului s-a deplasat echipa operativă, care, în urma verificărilor efectuate, a stabilit faptul că, în seara de 17 mai 2026, un bărbat de 24 de ani, din orașul Bumbești-Jiu, ar fi amenințat cu acte de violență o angajată a localului, pe motiv că ar fi refuzat să îi servească băuturi alcoolice, acesteia fiindu-i creată o stare de temere. Persoanei vătămate i-au fost aduse la cunoștință prevederile legale privind posibilitatea solicitării unui ordin de protecție provizoriu, aceasta refuzând, fiindu-i pus la dispoziție formularul pentru solicitarea unui ordin de protecție în instanță”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că pe numele bărbatului a fost emis anterior un ordin de protecție extins, prin care acesta avea obligația de a păstra o distanță minimă față de localul respectiv, măsură care ar fi fost încălcată. Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție. „În continuarea cercetărilor, față de bărbatul de 24 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, a mai declarat Miruna Prejbeanu.
L.F.































