Medicul rezident în vârstă de 32 de ani, originar din județul Gorj, găsit mort în toaleta Spitalului Clinic de Urgență Floreasca din București, la scurt timp după intrarea în gardă, urma să susțină examenul de specialitate și să își continue cariera ca medic specialist la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu.
Alexandru se afla în ultimul an de rezidențiat la specializarea Medicină de Urgență și se pregătea să susțină examenul de specialitate în cursul acestui an, moment care i-ar fi permis obținerea titlului de medic specialist. După finalizarea rezidențiatului, acesta era așteptat la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu, unde fusese deja acceptat, efectuase anterior mai multe gărzi și urma să își înceapă activitatea ca medic definitiv în cadrul echipei de urgență.
„Era o persoană deosebită, un medic foarte bun, foarte bine pregătit profesional, cu forță de muncă, deschis, colaborant, era un om minunat. Urma să termine pregătirea în rezidențiat, să finalizeze anul V la Floreasca, apoi să susțină examenul de specialitate. Promova ca medic specialist și venea la noi la Giurgiu”, a declarat Mihaela Rață, managerul SJU Giurgiu, la Pro TV.
Originar din satul Racoți, orașul Tismana, județul Gorj, acesta absolvise liceul în Bumbești Jiu și Facultatea de Medicină din Timișoara. Era căsătorit, soția sa fiind de asemenea medic, și avea doi copii mici.
Poliția Capitalei a fost sesizată sâmbătă, în jurul orei 14:45, printr-un apel la 112, cu privire la faptul că un cadru medical a fost găsit inconștient într-un grup sanitar al unui spital din Sectorul 1. Echipajele sosite la fața locului au confirmat situația, medicul fiind găsit în stop cardio-respirator. În ciuda manevrelor de resuscitare, decesul a fost declarat.
Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Omoruri, fiind deschisă o anchetă pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs tragedia, trupul neînsuflețit fiind transportat la Institutul de Medicină Legală pentru necropsie.
Federația SANITAS atrage atenția că 46 de medici au murit în timpul gărzilor sau imediat după acestea în ultimele două decenii, readucând în discuție epuizarea profesională, stresul și lipsa de suport psihologic din sistemul sanitar.































