24 C
Târgu Jiu
luni, 17 august 2026

Trofeul festivalului „La Tismana-ntr-o grădină” rămâne acasă! Daria Frățilescu, marea câștigătoare

8

Două zile de cântec, joc și port popular au transformat Tismana într-un adevărat centru al folclorului românesc, iar cea de-a 59-a ediție a Festivalului-Concurs Național „La Tismana-ntr-o grădină” s-a încheiat cu o bucurie uriașă pentru comunitatea locală: trofeul festivalului a fost câștigat de tânăra interpretă Daria Frățilescu, originară din Tismana.

Festivalul s-a desfășurat în perioada 14-15 august 2026, în Pădurea Șarșori din Tismana, și a adus în fața publicului concurenți din mai multe zone ale țării, într-o manifestare dedicată cântecului, jocului și portului popular românesc. Prima zi a fost dedicată secțiunilor de soliști vocali și soliști instrumentiști, unde 22 de tineri interpreți au urcat pe scenă după preselecție. Concurenții au prezentat repertorii reprezentative pentru diferite zone etnofolclorice ale României, acompaniamentul fiind asigurat de Orchestra Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului”.
Cea de-a doua zi a adus în prim-plan dansul și portul popular, formații din mai multe județe prezentând specificul tradițional al zonelor pe care le-au reprezentat. Gazdele de la Tismana au avut, la rândul lor, un moment special prin Ansamblul „Mugur de Castan”, care a evoluat în afara concursului.
Portul popular a fost, de asemenea, una dintre atracțiile festivalului. Participanții au prezentat costume autentice, unele păstrate de generații în familii, oferind publicului o imagine asupra bogăției patrimoniului tradițional românesc.
Momentul cel mai așteptat a fost Gala laureaților și festivitatea de premiere. Trofeul Festivalului „La Tismana-ntr-o grădină” a rămas în acest an la Tismana, fiind câștigat de Daria Frățilescu, tânăra interpretă originară chiar din oraș și cursantă a Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu. Victoria are o încărcătură aparte pentru artistă, care a mărturisit că și-a dorit enorm să obțină trofeul chiar în locul în care s-a născut, în fața oamenilor care o cunosc de când era copil. „Trofeul festivalului rămâne de această dată la Tismana!”, a transmis Daria Frățilescu, exprimându-și recunoștința față de juriu, Orchestra „Doina Gorjului”, dirijorul Florin Chirițoiu, profesoara sa Emilia Drăgotoiu Nanu, familie și toți cei care au susținut-o.
O altă performanță importantă a fost obținută de Larisa Sarcină, care a câștigat Premiul I. Tânăra a mulțumit juriului pentru apreciere, orchestrei „Doina Gorjului” pentru acompaniament, profesoarei Emilia Drăgotoiu Nanu și familiei pentru sprijin. Deși premiul a fost câștigat pentru Mehedinți, acesta a rămas, simbolic, acasă, la Tismana.
Festivalul s-a încheiat cu un spectacol folcloric susținut de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, după două zile în care Tismana a fost gazda unei adevărate sărbători a tradițiilor românești.
Ajuns la 59 de ediții, „La Tismana-ntr-o grădină” rămâne unul dintre cele mai vechi festivaluri-concurs de folclor din regiunea Olteniei și continuă să ofere tinerilor artiști o importantă scenă de afirmare, păstrând în același timp legătura dintre generații și tradițiile autentice. Iar la ediția din acest an, cea mai importantă distincție a avut o destinație specială: trofeul a rămas acasă, la Tismana.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.