Marian Motocu, directorul Direcției Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia, a pierdut la Tribunalul Dolj, la finele lunii iunie, procesul în care cerea suspendarea executării deciziilor prin care Casa Județeană de Pensii Dolj îi cere să returneze 579.284 de lei. Banii i-au fost plătiți în toamna anului trecut, ca pensie și dobândă, în baza unei sentințe care a fost ulterior schimbată de Curtea de Apel Craiova. Casa de Pensii i-a respins cererea de pensionare și a emis pentru întreaga sumă decizii de recuperare, care au valoare de titlu executoriu. Motocu a făcut apel, iar primul termen la Curtea de Apel Craiova a fost fixat în ianuarie anul viitor.
Pensie de jumătate de million… cerere respinsă
Povestea începe pe 21 decembrie 2023, când Marian Motocu, care avea atunci 56 de ani, a depus la Casa Județeană de Pensii Dolj cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă. Voia să se pensioneze mai devreme, pe motiv că a lucrat în condiții speciale de muncă, numai că, i-a fost respinsă cererea, de către Casa de Pensii, pe 18 ianuarie 2024, iar Motocu a contestat decizia la Tribunalul Dolj. Pe 8 iulie 2025, instanța i-a dat parțial câștig de cauză și a obligat Casa de Pensii să emită o nouă decizie, în care să fie recunoscute ca lucrate în condiții speciale perioadele 1 octombrie 1991 – 31 mai 2012, 1 aprilie 2013 – 10 noiembrie 2014 și 10 noiembrie 2014 – 28 noiembrie 2023. Cum sentința era executorie, instituția a pus-o în aplicare, așa că, pe 12 septembrie 2025, Casa de Pensii a emis decizia de pensionare și i-a plătit lui Motocu 539.108 lei drepturi de pensie, la care s-au adăugat 40.176 de lei dobândă legală. În total, directorul din CE Oltenia a încasat 579.284 de lei, bani care acoperă perioada 21 decembrie 2023 – 30 noiembrie 2025.
Casa de Pensii a făcut însă apel, iar pe 10 februarie 2026 Curtea de Apel Craiova a schimbat în parte sentința, în sensul că judecătorii au respins pretențiile lui Motocu pentru perioada 1 aprilie 2004 – 28 noiembrie 2023, adică pentru aproape 20 de ani din cei aproximativ 29 pe care îi invoca drept stagiu în condiții speciale. După această decizie, Casa de Pensii a reanalizat dosarul și i-a recunoscut condiții speciale doar pentru perioada 1 octombrie 1991 – 1 aprilie 2004. Cu acest stagiu, a stabilit instituția, Motocu putea beneficia de o reducere a vârstei de pensionare de doar 6 ani, nu de 13 ani, cât i-ar fi trebuit ca să iasă la pensie la vârsta pe care o avea. Astfel că, pe 19 martie a.c., Casa de Pensii i-a respins cererea de pensionare.
Titlu executoriu și banii înapoi
Patru zile mai târziu, pe 23 martie, Casa Județeană de Pensii Dolj a emis două decizii de recuperare a sumelor încasate necuvenit de Motocu, una pentru cei 539.108 lei reprezentând pensia și cealaltă pentru dobânda de 40.176 de lei. Potrivit legii pensiilor, astfel de decizii constituie titlu executoriu, ceea ce înseamnă că banii pot fi recuperați fără o altă hotărâre judecătorească, mai întâi prin rețineri, iar dacă acestea nu sunt posibile, prin intermediul Fiscului.
Motocu a contestat deciziile într-un dosar separat, iar pe 28 aprilie a cerut instanței să suspende executarea lor până la soluționarea definitivă a contestației, iar pe 22 iunie a depus dovada plății cauțiunii cerute de instanță. În fața judecătorilor, avocatul său a susținut că directorul nu are nicio vină pentru încasarea banilor, pentru că i-a primit în baza unei hotărâri judecătorești executorii, și că legea nu ar permite recuperarea sumelor plătite în astfel de condiții. Apărarea a mai spus că decizia Curții de Apel Craiova i-a păstrat calitatea de pensionar și, în plus, Casa de Pensii ar fi trebuit doar să îi recalculeze pensia, nu să o anuleze complet și să ceară toți banii înapoi. Avocatul a invocat și faptul că restituirea unei sume atât de mari i-ar afecta grav mijloacele de existență. Reprezentanta Casei de Pensii a replicat că decizia Curții de Apel nu i-a lăsat lui Motocu dreptul la pensie anticipată, că la data cererii acesta avea 56 de ani și nu se încadra în condițiile legii, iar banii plătiți au devenit astfel sume încasate necuvenit, care trebuie recuperate. Pe 23 iunie, Tribunalul Dolj a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată, iar judecătorii au arătat că decizia prin care i s-a respins pensionarea a fost emisă în executarea hotărârii Curții de Apel Craiova, iar deciziile de recuperare se bazează pe această decizie și pe legea pensiilor, fiind însoțite de un calcul clar al sumelor plătite și al celor de returnat. Tribunalul a mai precizat că, dacă Motocu va câștiga contestația împotriva deciziilor, drepturile sale de pensie vor putea fi stabilite de la data cererii. Directorul Direcției Energie din CEO a atacat hotărârea cu apel, iar primul termen de judecată la Curtea de Apel Craiova a fost fixat pentru luna ianuarie a anului viitor. Până atunci, Motocu rămâne cu o datorie de aproape 580.000 de lei față de Casa de Pensii, pentru o pensie pe care a încasat-o aproape doi ani, deși, potrivit instituției, nu îndeplinea condițiile ca să o primească.





























