Concluziile unui studiu realizat la Universitatea Britanică din Exeter a identificat o zonă din creier în regiunea temporală a cortexului, care este activată pentru a nu repeta o greșeală deja făcută, iar, cu acest prilej s-a reliefat ipoteza că prostia ar putea fi legată de fizicitate, deoarece alţi cercetători, americani, de această dată, au descoperită o bacterie numită cu acronimul «ATCV-1», ca fiind «virusul prostiei», deoarece prezența sa a fost detectată la animale cu un nivel «intelectual» mai scăzut. Astfel, prostia este considerată într-un limbaj uzual-familiar, însușirea unei persoane de a fi lipsită de inteligență, de a fi ignorantă sau incultă, ca o caracteristică ce poate fi atribuită doar în accepția cuiva, acțiunilor unui subiect, vorbelor acestora sau credințelor lui. Spre exemplu, Andrei Pleşu a dorit să lămurească un asemenea subiect şi nu a vorbit despre prostie ca unul care se consideră deştept, ci, ca un om atins de această boală, care este o condiţie curentă a umanităţii, pentru că: ,,Toţi suntem proşti din când în când, spunem prostii, facem prostii, ne purtăm prosteşte… votăm prosteşte”, confirmă omul de cultură, amintindu-ne faptul că «prost» provine din limba slavă şi se referă la o stare socială sau individuală foarte joasă. Pentru mulţi, are înţelesul de prăpădit, sărac, plebeu, zăpăcit, nebun, rătăcit cu mintea, cu sinonime rezultate din alte limbi: nătâng, nerod, nătărău, idiot! Invocându-l pe Andrei Pleşu, ne apropiem de sensul de trezire a minţii sau de «trezire în conştiinţă», considerând că toţi avem momente în care ne simţim cuprinşi în grila constatată, dar, mai ales când prost e considerat cineva care ştie doar ceea ce ştie!
„Lumea e un fel de «azil», de convalescenţi faţă de care trebuie să ai grijă să nu-i critici”!
Pentru că de multe ori prostul este «solemn», chiar mincinos şi aparent foarte serios, statutar şi sfătos, mai are şi autosuficienţa intelectuală, e fudul, se laudă că este un om fericit, nu se îndoieşte de sine, e nemulţumit de ceea ce are şi crede că are dreptate în ceea ce spune. Prostul are o vorbire standardizată, de parcă a trăit momentele esenţiale ale omenirii, vorbeşte repede şi apăsat, se consideră un adept al unui consumism care duce la omogenizarea nivelului de jos al gândirii. Prostul mediocru visează funcţii înalte, foloseşte cuvinte-vedetă din limbi mai puţin vorbite pentru ca auditoriul să aibă tot timpul nodul în gât, iar, atunci când se vede şi avocat mituit, devine ideolog şi un fel de poză în oglindă! Pentru prostul specializat, cea mai dorită şi mai sensibilă zonă este cea a politicii, o zonă în care trebuie mereu să te gândeşti să «lămureşti» cu promisiuni mincinoase pe cineva, pentru că: „Lumea e un fel de azil, de convalescenţi faţă de care trebuie să ai grijă să nu-i critici! Trebuie să înveţi să fii de acord cu ceea ce nu eşti de acord”, arată Andrei Pleşu, mai ales că factorii agravanţi ai prostiei sunt televiziunea şi internetul. Aici am putea extinde domeniul, deoarece prostia este o «poartă de intrare» în lumea răului, pe când educaţia este o soluţie importantă pentru combaterea prostiei. Omul prost are apucături de individ care se vrea născut pentru a conduce destine, un rătăcit suprarealist ce-şi doreşte să fie un lider autentic! Acest lucru îl spune un fost şef al Camerei Deputaţilor, care consideră că: „Imnul naţional este expresia năzuinţei continue a poporului român de a se dezvolta, de a arăta Europei şi lumii întregi, cât suntem de valoroşi” (sic??!!). Când Andrei Pleşu a zugrăvit un asemnea tablou relevant al prostiei, unii oameni politici din zilele noastre s-au supărat rău de tot, pentru că blogurile lor sunt pline de invective la adresa omului Andrei Pleşu. Un fost deputat, chiar l-a jignit pe filosof şi l-a pus în rând cu duşmanii poporului, iar, câţiva gazetari năimiţi au răbufnit când le-a vorbit despre schimbare. De fapt, domnul Andrei Pleşu ne-a spus că toţi avem anumite momente când cădem în păcatul prostiei, cu condiţia, am spune noi, să nu stîm prea mult, pentru că s-ar putea să ratăm un curs de educaţie morală contemporană. De multe ori, unele banalități, nebunii, minciuni și prostii pe care le-ai spune oamenilor, la un moment dat sunt dispuși să le asculte cu plăcere și ești prietenul lor îndrăgit, însă, despre Dumnezeu și Adevăr, nici dacă le vorbești pe note sau în versuri deosebite, nu te pot accepta prea uşor şi te consideră a fi un rătăcit cu mintea, ceea ce ne determină să ne întrebăm, dacă şi unde este prostia cu adevărat sau dacă a prosti este un viciu de neiertat!
,,Prostia noastră este lucrul cel mai de preţ! Pentru ea ne-am ucide tatăl, mama, vecinul şi pe toţi ceilalţi”! (Constantin Brâncuşi)
Prostul apreciază eronat propria incompetență, socotind-o mult mai relevantă decât este în realitate, dar, şi înţeleptul se îndoiește de ceea ce știe, socotindu-și calificarea mai mică decât e în realitate, ceea ce în psihologie s-a numit Efectul «Dunning-Kruger», ştiindu-se că Sfânta Scriptură incriminează constant prostia: «Până când veţi iubi prostia, proştilor?» (Proverbe 1:22) sau «Împotrivirea proştilor îi ucide» (Proverbe 1:32) sau «Lăsaţi prostia, şi veţi trăi» (Proverbe 9:6) sau «Omul chibzuit vede nenorocirea şi se ascunde, dar cei proşti merg înainte» (Proverbe 22:3), ceea ce demonstrează că oamenii cu clarviziune sunt rari, iar, proştii sunt ceva mai mulţi, mai ales că PROSTIA denotă lipsa de substanţă morală! Pentru că suntem în ajunul sărbătoririi celor 149 de ani de la naşterea genialului sculptor al artei modern, să nu uităm faptul că el ne spune în modul cel mai direct: ,,Prostia noastră este lucrul cel mai de preţ! Pentru ea ne-am ucide tatăl, mama, vecinul şi pe toţi ceilalţi”! (Constantin Brâncuşi). De multe ori, incoerenții mental, bâlbâiții gândirii, ascunși într-o vorbire fluidă, dilematicii cu program, cei care se vor inteligenți la pornire, oferind «şarje» ale minții și focuri de artificii pe care o vreme, le ascund în handicapul congenital, ne amintesc de hermeneutica pandemiei, în care s-au adunat, ca pe o arhitectură de de microbi care se agită brownian, bezmeticind în toate direcțiile germenii prostiei şi ai genocidului mascat! Dar, vine timpul când acești manipulatori ai minciunii se înveşmântează definitiv în fastul prostiei, după care începi să-i observi atent şi vezi cum prostia ca rătăcire a gândirii se pirde pe drum! Proştii se agaţă de puterea politică şi financiară, vorbesc din ce în ce mai aprig în public și tolba lor cu prostii pare nelimitată! Atunci, îți aminteşti de inteligenții puri, de cei care nu s-au înșelat mai niciodată, de cei la care inteligența devine un har și o formă de noblețe spirituală! Despre aceştia, poți spune că sunt curaţi la suflet, că au mintea luminată, că la ei poţi vorbi despre o pedanterie a inteligenței, o grijă atentă față de buna creștere care se naște pe versantul rațiunii educate, pentru a ne pune faţă în față cu minți strălucite și oameni împliniți. Prostiile irită, indignează și ne cresc tensiunea, totul fiind încremenirea în proiect și derapajul evident! Două paradigme ne sugerează modul cum intră în lume prostia și cum, eventual, ar putea fi evitată: încremenirea în proiect, modalitatea prin care încercăm să aruncăm o privire distant-analitică asupra trecutului, iar, pe de altă parte, reglajul fin preluat din anatomia deficenţei mintale și aplicat la științele umane. Cred că ambele paradigme ale prostiei pot fi amplu ilustrate cu ceea ce ni se întâmplă în lumea de azi, când suntem încremeniți în proiecte mintale privitoare la fundamentalismele ideologice sau faimoasele redirecţionări politice, când nu mai suntem capabili ca în viața socială să operăm reglajele fine între extreme care se exclud într-o realitate socială complexă şi contradictorie! De fapt, instalarea la putere a prostiei şi a unui analfabetism funcţional caraghios, ne face să credem că structura pătimașă a minții umane, incapabilă să obțină înțelepciunea moderației în gândire, conduce la fascinația instalării în extreme, când se falsifică tabloul realităţii prin viciul adevărului obținut prin exces, pentru a promova cu obstinaţie fanatismul ca premisă a prostiei!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
