8.6 C
Târgu Jiu
luni, 8 decembrie 2025

Peste 12.000 lei, imputaţi de Corpul de Control al CJAS

Farmaciile, dar şi medicii de familie şi cei specialişti încă fac numeroase greşeli, dovadă fiind sumele imputate lunar de către oficialii Casei Judeţene de...

Mii de pensionari s-au împrumutat la CARP

Peste 5000 de vârstnici din judeţul Gorj s-au împrumutat de la începutul anului la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP). Majoritatea pensionarilor...

327 de angajatori, verificaţi de inspectorii de muncă

Luna septembrie a fost una deosebit de aglomerată pentru inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj. Cele peste 300 de controale s-au...

Fiscul a executat 40 de sechestre pentru recuperarea banilor

Aşa cum bine se ştie, misiunea standard a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Gorj o reprezintă colectarea eficientă a veniturilor la bugetul general...

Indemnizaţiile persoanelor cu handicap, achitate pe iulie

Direcţia Publică de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu a reuşit ca zilele trecute să efectueze plăţile aferente lunii iulie către toţi asistenţii personali şi beneficiarii...

Târgujienii au liber la solicitarea subvenţiilor la încălzire

De ieri şi până pe data de 25 octombrie, cetăţenii municipiului Târgu-Jiu îşi pot depune cererile pentru subvenţia acordată la încălzirea pe gaze pentru...

Magazine alimentare, sancţionate de inspectorii DSVSA

În ultima săptămână, inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat nu mai puţin de 61 de controale în Târgu-Jiu, Motru,...

165 de job-uri pentru peste 10.000 de gorjeni

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj pune la dispoziţia celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă un număr de 165...

Munca la negru, în luptă cu inspectorii ITM Gorj

Noile prevederi ale Codului Muncii apărute în luna mai a acestui an, nu au slăbit activitatea în teren a inspectorilor, ci chiar a intensificat-o....

Gorjenii au credite de peste 564 milioane de euro

Econtext a publicat harta cu judeţele în care predomină creditele contractate de populaţie şi cele în care companiile au luat mai mulţi bani din...

Măsura 313 privind activităţile turistice, amânată până la anul

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) şi Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial de Mediu (POS Mediu) au semnat un...

Tichetele Programului Rabla, utilizate până pe 23 noiembrie

Anul acesta, în cadrul Programului Rabla, Administraţia Fondului pentru Mediu a alocat 120.000 de tichete, acestea fiind distribuite în totalitate către colectori. Numărul de...

Reţetele din noiembrie 2010, decontate parţial

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a plătit o parte din sumele necesare decontării reţetelor gratuite şi compensate, eliberate de farmacişti în...

În Gorj – Bugetul Sănătăţii se vrea suplimentat cu aproape 200 de miliarde

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj aşteaptă o nouă rectificare bugetară, pentru a putea fi acoperite cheltuielile până la sfârşitul acestui an....

Gorjenii, scutiţi de la impozite în urma reabilitărilor termice

Contribuabilii gorjeni pot beneficia de anul viitor de reduceri sau chiar scutiri la plata impozitelor pe locuinţe dacă, din banii proprii, şi nu pe...

Încasările pe taxe şi impozite, în cădere liberă

Mulţi sunt târgujienii care nu au trecut niciunul dintre sediile Direcţiei Publice de Venituri Târgu-Jiu pentru a-şi achita dările către stat pe acest an,...

Prefectul Andrei, slab datornic la bănci

Econtext a publicat ieri un top al prefecţilor din fiecare judeţ al ţării, topul fiind realizat pe baza datoriilor acestora către instituţiile bancare. Datoriile...

Demersuri pentru angajarea a doi pneumologi la Sanatoriul Dobriţa

Conducerea Spitalului de Pneumoftiziologie “Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu (fostul Sanatoriu Dobriţa) a demarat procedurile privind deblocarea a două posturi de medic. Managerul spitalului...

APM Gorj aşteaptă dornicii care vor să refacă siturile din judeţ

Conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj anunţă că de luni, 3 octombrie şi până pe data de 3 noiembrie, la Administraţia Fondului pentru...

Agenţii economici, nestresaţi de comisarii Protecţiei Consumatorului

În ciuda faptului că au fost efectuate o sută de controale pe parcursul lunii trecute, conducerea Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj a...

Cercetări penale pentru 15 patroni gorjeni

Ultima săptămână a lunii septembrie a fost una bogată în acte de sesizare penală întocmite de comisarii Gărzii Financiare Gorj. Aceştia au întreprins...

Cariera Jilţ şi OMV Petrom, bune de plată

Amenzi de 130.000 de lei! Aceasta este valoarea a numai două sancţiuni aplicate în ultimele zile de către comisarii Comisariatului Judeţean al Gărzii de...

7 magazine, sancţionate de DSVSA Gorj

Inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat un număr de 64 de controale în mai multe unităţi din Târgu-Jiu, Bumbeşti-Jiu,...

Start la cererile pentru subvenţia la motorină

Fermierii gorjeni au la dispoziţie toată această lună pentru a trece pe la sediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj acolo...

Munca la negru, în luptă cu inspectorii ITM Gorj

Noile prevederi ale Codului Muncii apărute în luna mai a acestui an, nu au slăbit activitatea în teren a inspectorilor, ci chiar a intensificat-o....

Managerul Spitalului Rovinari încearcă să angajeze medici

Robert Calotescu, managerul Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” din Rovinari face demersurile necesare deblocării anumitor posturi. Calotescu doreşte să angajeze medici, asistente şi infirmiere pentru...

Peste 200 de locuri de muncă pentru şomeri

Oferta judeţeană de locuri de muncă a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj este una foarte bogată pentru această săptămână, cuprinzând...

CJAS mai are fonduri pentru bolnavii de SIDA din judeţ

Banii alocaţi de Ministerul Sănătăţii pentru acest an judeţului nostru în vederea asigurării tratamentului bolnavilor infectaţi cu virusul HIV nu au fost încă epuizaţi....

Vama Târgu-Jiu, la ceas de bilanţ

Personalul vamal din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Gorj s-a dovedit harnic la atragerea încasărilor. În urma activităţilor desfăşurate, au fost atrase...

Servicii sociale, în şase noi instituţii acreditate

Conducerea Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale (AJPS) Gorj a prezentat un raport privind activitatea instituţiei din primele opt luni ale acestui an, din acesta...

Produsele farmaceutice, în atenţia OPC Gorj

Comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj au finalizat o tematică de control structurată în efectuarea unui număr de 21 de controale desfăşurate...

Finanţele din Gorj şi-au depăşit programul de încasări

În vederea realizării obiectivelor stabilite în baza programului de acţiuni şi măsuri pe anul 2011, Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Gorj şi-a intensificat...

Giurcău, la raport în faţa vârstnicilor

Mădălin Giurcău, comisarul-şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj a fost prezent ieri în rândul vârstnicilor, în cadrul şedinţei lunare a Comitetului...

Controale aspre, făcute de inspectorii de finanţe

Misiunea standard a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Gorj o reprezintă colectarea eficientă a veniturilor la bugetul general consolidat al statului. În acest...

Consiliul Judeţean continuă investiţiile la Spitalul de Pneumoftiziologie

Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu (fostul Sanatoriu Dobriţa) se află în administrarea Consiliului Judeţean. Acesta finanţează lucrările de modernizare şi noile...

Zeci de job-uri în ţările europene pentru şomerii gorjeni

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, prin serviciul de ocupare Eures, oferă o serie de locuri de muncă vacante în mai...

Direcţia Silvică sărăceşte cu 350.000 de lei

Direcţia Silvică Gorj va da bani grei din vistieria proprie pentru încheierea de noi contracte cu firme care se vor ocupa pe parcursul anului...

10.000 de gorjeni, în bănci pentru permisul auto

În ciuda crizei şi a lipsei banilor din buzunarele majorităţii gorjenilor, numărul celor care îşi doresc să deţină un permis auto nu dă semne...

Munca la negru, în luptă cu inspectorii ITM Gorj

Noile prevederi ale Codului Muncii apărute în luna mai a acestui an, nu au slăbit activitatea în teren a inspectorilor, ci chiar a intensificat-o....

Magazine alimentare, amendate de inspectorii DSV

În urma efectuării a nu mai puţin de 52 de controale pe parcursul zilelor trecute, inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj...

Gorjul, locul 27 la construcţia de clădiri

Econtext a publicat un studiu al evoluţiei pieţei imobiliare din România din ultimul deceniu. Acesta prezintă suprafaţa acoperită de toate tipurile de construcţii, fără...

Scutire de impozit pentru Asociaţia “Tineri spre viitor”

Asociaţia de caritate „Tineri spre viitor” nu va plăti impozit pe clădiri pentru apartamentul situat pe strada Minerilor din Târgu-Jiu şi asta în urma...

Rovinărenii au parcări moderne în oraş

Primăria şi Consiliul Local al oraşului Rovinari au început construcţia parcărilor moderne în localitate. De anul trecut şi până în prezent au fost create nu...

34 de absolvenţi, angajaţi la Bursa AJOFM

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj a organizat vineri, 23 septembrie, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi, locaţia desfăşurării fiind Casa...

Agricultura ecologică, neinteresantă pentru gorjeni

De la 1 septembrie, fermierii gorjeni pot primi ajutorul specific pentru exploataţiile din producţia vegetală şi animalieră înregistrate în sistemul de agricultură ecologică. Din...

Întreprinderea simulată sau cum să înveţi succesul jucându-te serios la Gorj

Vineri, 23 septembrie 2011, Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, a găzduit întâlnirea partenerilor din cadrul proiectului POSDRU/ 90/2.1/S.56319, proiect cofinanţat din Fondul Social...

Vin banii medicilor din centrele de permanenţă

La ora actuală, plata medicilor care lucrează în centrele de permanenţă din judeţul nostru este la zi. Aceştia şi-au primit banii pentru luna iulie...

Peste 100 de cereri pentru cazare în căminele UCB

Pentru anul universitar 2011-2012, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a pus la dispoziţia studenţilor săi 112 locuri în cele trei cămine pe care le...

Suplimentarea bugetului Sănătăţii, aşteptată la Gorj

Săptămâna trecută s-au aprobat două hotărâri referitoare la suplimentarea cu 150 de milioane de lei din fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului a bugetului...

Medicii de familie au finalizat negocierile cu CJAS

Mihai Moisescu, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din Gorj, a avut ultima întâlnire cu şeful Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS), Gheorghe Cocină,...

Absolvenţii din Gorj, la Bursa Locurilor de Muncă

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj va organiza mâine, 23 septembrie, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi, gazdă fiind Casa de...

AJOFM propune gorjenilor locuri de muncă în Europa

Oferta judeţeană a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj este una bogată pentru această săptămână, în timp ce locurile de muncă...

Angajarea şomerilor, obiectiv al Centrului de Dezvoltare Managerială

Fundaţia Centrul de Dezvoltare Managerială (CDM) a organizat în cadrul Centrului de Informare şi Consiliere privind Cariera din Târgu-Jiu o întâlnire în care s-a...

Produsele congelate, sub lupa Protecţiei Consumatorilor

Comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj au finalizat o tematică de control în urma căreia au verificat modul de comercializare şi etichetare...

Gorjul, un judeţ eficient de locul 25

Econtext a prezentat ieri un studiu al judeţelor cele mai eficiente din România în funcţie de veniturile şi cheltuielile acestora, aşa cum sunt ele...

Alimente şi băuturi fără acte, confiscate de Garda Financiară

Zeci de kilograme de alimente, tot atâtea de detergenţi, sute de kilograme de sucuri şi bere au fost confiscate zilele trecute de comisarii Gărzii...

CJAS aşteaptă banii pentru decontarea medicamentelor

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj aşteaptă să primească banii pentru decontarea facturilor pentru reţetele gratuite şi compensate. Reprezentanţii CJAS speră ca...

Munca la negru, sub lupa inspectorilor ITM

Noile prevederi ale Codului Muncii apărute în luna mai a acestui an, nu au slăbit activitatea în teren a inspectorilor, ci chiar a intensificat-o....

Managerii spitalelor aşteaptă rectificarea bugetară

Rectificarea bugetară pentru spitale încă nu a venit. Potrivit informaţiilor pe care le au reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj, banii...

Şomeri din Târgu-Jiu, incluşi în “Munca pe primul loc”

Asociaţia Şanse Egale pentru Fiecare (ASEF) a implementat proiectul “Munca pe primul loc”, co-finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor...

Persoanele cu handicap şi cele fără serviciu, primii la alimentele europene

Nu mai puţin de 1.800 de târgujieni care fac parte din categoriile defavorizate s-au prezentat până acum la uşile Cantinei de Ajutor Social din...

5.000 de fermieri gorjeni, spionaţi prin teledetecţie

Toate plantaţiile agricole pentru care gorjenii au cerut subvenţii sunt verificate atent în această perioadă de către personalul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru...

Sume imputate de Corpul de Control al CJAS

Farmaciile, dar şi medicii de familie şi cei specialişti încă fac numeroase greşeli, dovadă fiind sumele imputate lunar de către oficialii Casei Judeţene de...

Peste 2.000 de absolvenţi gorjeni vor ajutorul Agenţiei de Şomaj

Mai bine de 2.000 de absolvenţi ai promoţiei 2011 de la licee, şcoli de arte şi meserii, facultăţi, din judeţul nostru şi-au depus, până...

1.100 de cereri pentru subvenţii la bovinele din zonele defavorizate

Marţi, 20 septembrie, este termenul limită până când la Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj, producătorii de lapte...

Fără probleme la rambursarea TVA-ului

Rambursarea TVA-ului cu mici întârzieri către agenţii economici este o obişnuinţă în ţara noastră. Totuşi, chiar dacă problemele financiare naţionale se resimt şi la...

S-a dat startul la „Bani de Liceu”

Liceeni gorjeni care provin din familii cu posibilităţi materiale modeste sunt aşteptaţi la secretariatele unităţilor de învăţământ pentru a-şi depune dosarele în cadrul programului...

Piaţa din Târgu-Jiu, printre cele mai ieftine din ţară

Econtext a publicat ieri un top al pieţelor din România din punctul de vedere al preţurilor la legumele de bază. Prima concluzie a studiului...

Eşalonarea la plată, sprijin pentru contribuabili

Contribuabilii gorjeni, persoane fizice sau juridice pot apela cu încredere la metoda de eşalonare la plată a datoriilor în baza Ordinului nr.1853/2011 prin care...

Continuă negocierile dintre medicii de familie şi CJAS

La mai bine de două luni de la începerea negocierilor privind contractul-cadru dintre medicii de familie şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, au...

2.000 de târgujieni şi-au ridicat alimentele de la UE

Circa 2.000 de târgujieni care fac parte din categoriile defavorizate s-au prezentat până acum la uşile Cantinei de Ajutor Social din cadrul Direcţiei Publice...

Cresc salariile medii ale gorjenilor

Următorii trei ani vor fi buni pentru români deoarece va scădea rata şomajului şi vor creşte salariile. Cel puţin asta se arată într-un raport...

31 de gorjeni au reclamat băncile la OPC

Problema reclamaţiilor din sistemul bancar încă se ţine lanţ la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj. În primele nouă luni ale anului, nu...

Amenzi de 80.000 de lei de la Protecţia Consumatorilor

În urma efectuării a zeci de controale de la începutul lunii curente şi până în prezent, reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj...

Prestaţiile la negru, depistate de inspectorii de muncă

Noile prevederi ale Codului Muncii apărute acum aproape patru luni de zile, nu au slăbit activitatea în teren a inspectorilor, ci chiar a intensificat-o....

Raportare trimestrială pentru Declaraţia 112

Conducerea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Gorj anunţă gorjenii că, potrivit O.G. nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul...

Merele lipsesc de pe băncile elevilor din Târgu-Jiu

Elevii de la şcolile din Târgu-Jiu îşi vor primi astăzi doar cornul şi laptele nu şi merele cu care s-au obişnuit în anul şcolar...

Începe campania de însămânţări de toamnă

Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Gorj anunţă începerea campaniei însămânţărilor de toamnă a cerealelor păioase. “Am reuşit să creştem suprafaţa la toate...

41 de agenţi economici şi-au amânat plata restanţelor

Un număr de 41 de agenţi economici din judeţul Gorj au solicitat amânarea plăţii datoriilor către bugetul de stat, conform OUG nr. 92/2011, din...

Peste 3.100 de zilieri au prestat în august

La mai bine de patru luni de la introducerea noilor reglementări din Codul Muncii privind munca zilierilor, la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj...

Asigurările de sănătate private, pe buzele gorjenilor

Reforma sistemului de sănătate implică şi existenţa asigurărilor private. Acestea nu sunt, deocamdată, obligatorii, dar asiguratorii au început deja să-şi promoveze produsele, în încercarea...

Danemarca vrea muncitori necalificaţi din rândul gorjenilor

Reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, prin serviciul de ocupare Eures, oferă 40 de locuri de muncă vacante în Danemarca...

Muncitori, prinşi că prestau la negru

87 de controale în decurs de o singură lună! Acesta este bilanţul inspectorilor Inspectoratului de Muncă (ITM) Gorj privind verificările făcute în luna august...

CJAS Gorj a imputat sume de aproape 7 miliarde de lei

Farmaciile, dar şi medicii de familie şi cei specialişti încă fac numeroase greşeli, dovadă stând sumele imputate de oficialii Casei Judeţene de Asigurări de...

Pâinea, motiv de control al inspectorilor Protecţiei Consumatorilor

Pâinea comercializată vrac a constituit obiectivul efectuării mai multor controale de către reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj. Conducerea CJPC Gorj, alături de...

Farmaciştilor gorjeni li s-au decontat reţetele din octombrie

Pentru reţetele gratuite şi compensate eliberate în octombrie 2010, farmaciştii gorjeni şi-au primit abia în prima zi a lunii septembrie diferenţa de bani. La...

Prestaţiile la negru, depistate de inspectorii de muncă

Noile prevederi ale Codului Muncii apărute acum aproape patru luni de zile, nu au slăbit activitatea în teren a inspectorilor, ci chiar a intensificat-o....

8 agricultori gorjeni au solicitat adeverinţe de la APIA

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj a început încă din luna iulie să elibereze adeverinţe pentru beneficiarii schemei de plată unică...

Penalizări de la APIA pentru arderea miriştilor

Arderea miriştilor şi a resturilor vegetale de pe terenurile arabile este o practică ce trebuie să dispară din judeţul nostru şi asta deoarece inspectorii...

A scăzut numărul concediilor medicale acordate gorjenilor

Pentru că Poliţia Concediilor Medicale nu mai activează cu aceeaşi vervă ca în primele luni de când a intrat în vigoare, bolnavii închipuiţi din...

Cehia şi Polonia oferă zeci de locuri de muncă gorjenilor

În timp ce alte state din Uniunea Europeană caută muncitori români în diverse specialităţi, Gorjul nu poate decât să anunţe o rată mai mare...

Subvenţiile la bovine, atractive pentru mii de fermieri gorjeni

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj a deschis pe data de 15 august sesiunea de depunere a dosarelor pentru ajutorul acordat...

A luat startul Programul “Rabla” pentru tractoare

Programul de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare şi maşini agricole autopropulsate a demarat acum o săptămână, mai exact, pe data 25 august,...

Pentru Măsura 141, Fermierii gorjeni, în stand-by până în 2012

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale amână pentru anul 2012 cea de-a doua sesiune de depunere a proiectelor aferente măsurii 141 „Sprijinirea fermelor agricole de...

4.000 de oameni din Gorj, încadraţi în câmpul muncii

Nu mai puţin de 4.000 de persoane care se aflau în căutarea unui loc de muncă şi au cerut ajutorul reprezentanţilor Agenţiei Judeţene pentru...

Mediatorii sociali, pregătiţi de recrutarea femeilor rrome

Primăria Municipiului Târgu-Jiu a derulat în perioada 20 iulie -20 august 2011 cursuri de formare pentru profesia de mediator social. În acest sens, au...

5.000 de carnete de muncă aşteaptă angajatorii

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj continuă activitatea de predare a cărţilor de muncă de la sediul instituţiei către angajatorii gorjeni în urma introducerii...

23 de primării din Gorj, amendate de Garda de Mediu

Salubrizarea localităţilor a fost un punct important pe lista activităţilor Gărzii de Mediu (GNM) Gorj, la fel ca şi numărul sancţiunilor aplicate pentru neregulile...

Sucuri şi apă minerală cu deficienţe, în atenţia OPC Gorj

În conformitate cu Planul Naţional Unic de Control, comisarii Protecţiei Consumatorilor Gorj au efectuat o serie de acţiuni de control la nivel în scopul...

Inspectorii sanitar-veterinari, la datorie în Cărbuneşti

Aproape 80 de controale au fost efectuate de către inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Goj pe parcursul săptămânii trecute. Vizate au...