-V.G. Bun găsit, domnule profesor dr. Constantin Arcuş, cu priejul zilei onomastice, un sincer «LA MULŢI ANI», împreună cu urările de bine şi de multă sănătate pentru toată familia, a dumneavoastră şi a domnului professor Marin Arcuş, distinsul dumneavoastră tată şi îndrumător, pentru că astăzi avem Sărbătoarea «Înălţării Domnului» şi praznicul «Sfinţilor Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa, Elena», deci, creştinătatea se află în lumina acestor mari sărbători!
-C.A. Vă mulţumesc domnule profesor Vasile Gogonea şi îmi face mare plăcere să am un dialog nou cu dumneavoastră pe probleme de o strigentă actualitate!
-V.G. Care este sentimentul cu care trăiţi sărbătoarea zilei onomastice?
-C.A. Să mi se împlinească gândurile bune, proiectele pozitive, pentru că în calitate de om, mai vin şi cele rele! E bine ca Domnul să le îngăduie numai pe cele bune, pentru că numai El, ca Dumnezeu Atoateştiutor, le cunoaşte care sunt bune şi care sunt rele!
,,Să mi se împlinească gândurile bune, proiectele pozitive”!
-V.G. Suntem aproape de jumătatea anului, aşa că v-aş ruga să ne vorbiţi despre un bilanţ al activităţii în această perioadă care presupune un efort continuu, unele relaţii de comunicare, contacte cu diferite persoane şi anumite instituţii!
-C.A. Pot să vă spun că membrii «Societăţii Cultural-Ştiinţifice Rădineşti-GORJ», iar, în acest sens, l-aş aminti cu mare cinste şi cu mult respect pe tatăl meu, profesorul Marin Arcuş, care anul acesta a publicat o carte cu un titlu semnificativ şi sugestiv, intitulată: «Vorbe de duh în cultura umanităţii» şi pe care o va lansa la manifestarea noastră din 21 iunie anul acesta!
-V.G. E vorba despre o carte pe care am prezentat-o în paginile «Gorjeanului» şi care este apreciată de mulţi gorjeni!
-C.A. Iar, printre persoanele care ne onorează la manifestare, aş aminti pe domnul ambasador al României în China, de fapt, fost ambasador, Constantin Lupeanu, cel care i-a dat chiar tatălui meu ideea de a reedita Monografia Satului Rădineşti, de la izvoarele râului Plosca, pentru că a citit şi domnia sa cartea şi a considerat că merită să fie reeditată, fiind o carte bine documentată, o carte de bilanţ la frumoasa vârstă de nouăzeci de ani!
-V.G. Cred că a fost un îndemn care l-a entuziasmat pe domnul profesor Marin Arcuş!
-C.A. Da, pentru că Tata n-a mai aşteptat, s-a apucat de treabă şi împreună cu doamna Doina Drăguţi, căreia îi mulţumim şi pe această cale, pentru că este o femeie extraordinară, un matematician, a reuşit să scaneze cartea care se prezintă în condiţii grafice excepţionale şi e gata de tipar. Putem socoti acest lucru ca un element de bilanţ al «Societăţii Cultural-Ştiinţifice Rădineşti-GORJ», pentru că ne-am dorit foarte mult să păstrăm această carte în condiţii foarte bune, cu toate că timpul pare să fi determinat schimbare a unor cuvinte, a unor termeni, iar, acest lucru i-a plăcut domnului ambasador Constantin Lupeanu!
-V.G. Vă mulţumesc pentru că aţi fost la mine acasă la Ţicleni şi aţi văzut grădina din curtea casei, dar, nu pot continua decât cu întrebarea privitoare la relaţia dumneavoastră cu oamenii care vă sprijină în tot ceea ce faceţi?
-C.A. Ca să vă pot răspunde la această întrebare, vă mărturisesc faptul că am fost cu câteva seri în urmă la cinematograf la Craiova, pentru că una dintre fetiţele din Ansamblu şi-a sărbătorit ziua de naştere şi i-a invitat pe toţi colegii la cinematograf.
-V.G. Şi ce revelaţie v-a oferit cinematograful din Craiova, mai mult sărbătoarea fetiţei sau vizionarea unui film de excepţie?
-C.A. Cred că vizionarea unui film de excepţie, pentru că acolo, am văzut un film extraordinar în care era vorba despre nişte profesionişti care luptau ca să păstreze «trendul» unei publicaţii de prestigiu din America şi moştenitorii patronului erau nişte oameni care doreau să scape repede de afacerea respectivă pentru că nu se pricepeau şi pentru ei erau mult mai importanţi banii!
,,Îi mulţumesc domnului manager Bordeiaşi că ne-a înţeles”!
-V.G. Bine, bine, dar, în ce a constat revelaţia?
-C.A. În faptul că la câte persoane au fost pe lângă personajul principal, mai era o doamnă în vârstă, o femeie extraordinară, cu experienţă de viaţă şi cu un suflet mare! Ei, bine, din multele persoane care au fost prezente, au mai rămas numai două, iar, un domn, care deşi era lângă dânsa, a intuit calitatea unei ziariste tinere şi a făcut lobby ca fostul patron să o propună pentru a o înlocui pe doamna mai în vârstă. În cele din urmă, au reuşit să convingă un alt om de afaceri care avea mulţi bani ca să cumpere întreaga firmă şi în felul acesta să treacă peste faliment şi să meargă mai departe în activitate. Am dat acest exemplu, pentru că nu ştiu câţi oameni au să rămână lângă mine până la sfârşit, dar, este important ca toţi aceia care vor rămâne aproape, să fie foarte buni şi să poată să preia activitatea în orice clipă!
-V.G. Cred că am înţeles puţin subtilitatea revelaţiei şi îmi face o mare plăcere să vă mai spun «LA MULŢI ANI» şi să vă asigur că voi fi mereu lângă dumneavoastră! Dar, pentru că trăim într-o lume a confuziei şi a manipulării, cele bune mai greu se împlinesc în momentul de faţă!
-C.A. Aşa este, pentru că mulţi se gândesc mai întâi la un câştig tot mai mare, cu muncă mai puţină şi cu o atitudine de pasivitate faţă de ceea ce se întâmplă în jurul nostru!
-V.G. După discuţia pe care aţi purtat-o cu domnul Ionuţ Viorel Bordeiaşi, managerul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, în care aţi discutat şi unele lucruri de interes comun pentru actvitatea dumneavoastră şi a «Societăţii Cultural-Ştiinţifice Rădineşti-GORJ», aş dori să ne spuneţi, ce aţi stabilit pentru a primi un sprijin în continuare?
-C.A. Discuţia noastră a fost de bun augur, şi îi mulţumesc domnului manager Bordeiaşi că ne-a înţeles şi este pentru prima dată când activitatea culturală de la Rădineşti va fi deosebită, cu ocazia «Zilei Rădineştilor», o activitate care este cuprinsă în agenda culturală a judeţului Gorj. Până acum, toată munca noastră, din 1989 şi până în prezent, nu a fost băgată în seamă de către autorităţile noastre de la Gorj, activităţi culturale şi nu doar culturale!
-V.G. De altfel, domnul Bordeiaşi este un spirit nou şi înnoitor în viaţa culturală a Gorjului, aşa că aprecierea dumneavoastră nu mă surprinde!
-C.A. Domnule profesor Vasile Gogonea, este pentru prima dată când autorităţile au devenit receptive la nevoile noastre, pentru că ne asigură o parte din finanţarea premiilor copiilor participanţi la Cântecul popular «Perlele Olteniei», mai ales că de această dată Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj contribuie cu 1.800 de lei! Toată suma de premiere este de 5.000 de lei şi dacă obţinem resurse, putem creşte suma, pentru că scopul nostru este ca să dăm premii mai mari, inclusiv la diplomele de paticipare, pentru că avem un festival dedicat orchestrelor şi tarafurilor de copii şi întotdeauna, cel care câştigă premiul întâi sau marele premiu este ajutat de toţi ceilalţi, care trebuie să primească şi ei o recompensă bănească.
-V.G. Sper ca în viitorul apropiat să continuăm dialogul nostru pe această temă, aşa că în încheiere, vă spun pentru a treia oară: «LA MULŢI ANI»!
Profesor dr. Vasile GOGONEA, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Filiala «Jean Bărbulescu» Gorj-Mehedinţi





























