Galeria ,,Arta 1”, în parteneriat cu filiala Craiova a Uniunii Artiștilor Plastici din România, a găzduit recent vernisajul expoziției de Arte Vizuale ,,LICENȚĂ ARTĂ”, promoția 2026.
Manifestarea se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, și reunește mai multe lucrări ale absolvenților Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității din Craiova, Domeniul Arte Vizuale, Programele universitare de Licență: Arte Plastice – Pictură, Arte Plastice – Sculptură și Artă Sacră (Restaurare icoană și Restaurare pictură murală).
Astfel, de la specializarea Artă Sacră – Sculptură expun, în cadrul expoziției, absolvenții Maria Daniela SOBARU, Marius CREȚAN, Gabriela Adela ȘTEFAN, Ion Adrian VOICAN, coordonator fiind lector univ. dr. Petre-Virgilui MOGOȘANU; Mihai Marius RECE și Viorel SURDOIU coordonați de conf. univ. dr. Vasile FUIOREA, Mihaela-Anamaria CĂLINA, Nicoleta NANDREA și Ionuț-Adrian IONESCU, având profesor coordonator pe lector univ. dr. Gabriel CIODEA, precum și absolvenții Bianca OTOIU, Ancuța BORDEA, Alexia MIȘCU, Carmen MITREA și Cornelia PURCĂRIN sub coordonarea lectorului universitar dr.Laura SEMENOV. De asemenea, de la specializarea Artă Sacră (Restaurare icoană și Restaurare pictură murală) expun absolvenții Maria Oana BOCAI, coordonator conf.univ.dr. Alexandrina BĂDESCU, Cătălin Adrian IONESCU, sub coordonarea conf.univ.dr. Adriana-Gabriela MARDARE, și absolvenții Andrei SAVA, Silviu Marius BARAN, Adrian Petre VELCU, Denisa Ionela DEACONIȚA, coordonați de lector univ.dr. Irina SAVA, simezele galeriei dovedindu-se neîncăpătoare pentru absolvenții promoției 2026 ai Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, Domeniul Arte Vizuale, programele universitare de licență Arte Plastice – Pictură, Arte Plastice -Sculptură și Artă Sacră – Restaurare icoană și Restaurare Pictură Murală.
Expoziția ,,LICENȚĂ ARTĂ” a talentaților absolvenți poate fi vizitată în cadrul Galeriei ,,Arta 1” din municipiul Craiova până în data de 14 iulie a.c.
Marius STOCHIȚOIU





























