În lumea sofisticată a comentatorilor de circumstanță se fac uneori speculații hazardate referitoare la Persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel Unul din Preasfânta Treime, Fiul Lui Dumnezeu Tatăl și Cel Născut Om din trupul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, mai ales că sunt unele voci care consideră că Domnul Iisus Hristos este «doar un concept, decât o figură istorică», însă, există mai multe dovezi de necontestat care confirmă existența Sa în urmă cu 2.000 de ani, așa cum se specifică în publicația «The Guardian» de către autorul Simon Gathercole, cercetător specializat în studii despre «Noul Testament» la Cambridge, atunci când spune că trebuie să fim siguri că Iisus Hristos a existat cu adevărat! Dovada istorică privind existența lui Iisus din Nazaret a fost bine argumentată și larg împărtășită la mulți ani distanță față de existența pământească a Mântuitorului, acest lucru fiind menționat de către istoricii evrei și romani, precum și într-o mulțime de scrieri creștine care nu sunt limitate în timp. Legitimitatea acestor dovezi este confirmată, atât de rapiditatea răspândirii lor, cât și de conținutul detaliat al minunilor săvârșite de către Mântuitorul Hristos. Primele scrieri creștine care vorbesc despre Domnul Iisus Hristos sunt Epistolele Sfântului Apostol Pavel, iar în timp s-a răspândit ideea că primele documente au fost scrise la 25 de ani de la moartea și Învierea Domnului Hristos, în timp ce biografia detaliată a Mântuitorului, care apare în «Noul Testament», ar fi fost conturată la 40 de ani de la Înălțarea Sa la cer! Ca urmare, e anevoios de imaginat motivul pentru care scriitorii creștini ar inventa în amănunt un salvator al evreilor într-o perioadă în care, sub ocupația Imperiului Roman apăreau suspiciuni privitoare la aderarea la iudaism.
,,Ei sunt oameni care nu Mă cunosc și credința lor în Mine este o fățărnicie”!
Din cele cunoscute până în prezent, primul autor din afara bisericii care să Îl menționeze pe Iisus Hristos a fost istoricul evreu Flavius Josephus, care a scris despre istoria iudaismului în jurul anului 93 d.Hristos, cel care face două referințe la Persoana Domnului Iisus Hristos. Prima dintre acestea este controversată pentru că se presupune că ar fi fost deformată de scriitorii creștini, iar, cea de-a doua nu a iscat suspiciuni, deoarece îl invocă pe Iacob, fratele lui Iisus Hristos. În schimb, la 20 de ani după Josephus, istoricii romani Plinius și Tacitus aduc noi consemnări, prin faptul că Tacitus precizează că Iisus a fost crucificat în timpul guvernării lui Pilat din Pont în Iudeea (26-36), în timp ce Tiberius era împărat (14-37), aceste date dovedindu-se corespunzătoare cu cele din Evanghelii. Iar, la toate aceste informații se adaugă cele consemnate de către Plinius, deoarece, creștinii din nordul Anatoliei Îl considerau pe Iisus Dumnezeul lor, în pofida faptului că niciunul dintre cei doi istorici nu agreau creștinii, din vreme ce Plinius vorbea în scrierile sale despre obstinația credincioșilor în gândire, în timp ce Tacitus le cataloga religia drept o superstiție distructivă! Merită să menționăm faptul că într-o lucrare publicată recent, filosoful francez, Michel Onfray, vorbește despre Iisus ca despre o ipoteză, referindu-se la existența sa ca la un «concept» și nu ca la un Dumnezeu înomenit! La începutul primului deceniu al celui de-al doilea mileniu creștin, în Statele Unite a fost inițiat «Proiectul Iisus», în cadrul căruia una dintre principalele teme de dezbatere s-a conturat în jurul problemei, dacă Iisus Hristos a existat cu adevărat, unii dintre «specialiștii» speculativi susținând că Iisus din Nazaret a fost non-existent (!!!??), ca și Nazaretul (???), susținând că acestea sunt…invenții ale creștinilor. Cu toate acestea, trebuie subliniat faptul că doi istorici importanți, care au răspuns poziționându-se împotriva acestor argumente speculative au fost atei: Maurice Casey, de la Universitatea «Nottingham» și Bart Ehrman, de la Universitea din Carolina de Nord, care s-au situat pe o poziție lucidă și responsabilă! O parte din confuzia creată în jurul existenței Mântuitorului Iisus Hristos este cauzată și de argumentele arheologice invocate recent, care sunt puse în legătură cu speculațiile potrivit cărora Iisus ar fi fost nepotul Cleopatrei, prin idei completate de existența unor monede care l-ar înfățișa pe Hristos cu coroana de spini pe cap. În anumite abordări există cercetări legate de pânza în care se spune că ar fi fost învelit și înmormântat Iisus Hristos, mai ales că Papa Benedict al XVI-lea considera că giulgiul reprezintă un obiect sacru pe care măiestria umană nu ar fi putut să-l creeze și un simbol al Sfintei Sâmbete, cu toate că e dificil de găsit istorici care să vadă în acest material drept o dovadă arheologică serioasă care atestă că documentele realizate de creștini, evrei și scriitori romani reprezintă cea mai puternică dovadă.
,,Eu lucrez conform planului Meu, conform scopului Meu și nu conform intențiilor omenirii”!
În multe situații, Mântuitorul a vrut să aducă mai mult decât vindecări vremelnice, care doar amână sfârșitul tragic, pentru că El voia să aducă răbdarea în suferință, înțelegerea ei, asimilarea ei, înțelegerea că minunea este pentru o vreme, temporară, iar, după aceea, vine ca să aducă Viața cea Veșnică, Învierea din morți, înlăturarea răului din lume, nu doar din timp și din societate și dintr-un anumit loc și dintr-un anumit trup, deoarece, capătă importanță înlăturarea morții și a suferinței din trupul ființei umane, din trupul naturii noastre umane. Dar, dincolo de trupul nostru stricăcios, mai există ceva, există Înviere, mai există o reparație a sufletului și a trupului nostru, dar nu așa cum am dori-o noi, prin viața trăită aici, pe pământ. Căci, nu putem avea Viață Veșnică în Împărăția lui Dumnezeu, decât părăsind meandrele lumii acesteia de aici! Așa cum spune Sfântul Apostol Pavel în cea de-a doua Epistolă către Corinteni, avem un corp care este nefăcut de mână și de care ne vom învrednici altădată, chiar dacă vrem să ne îmbrăcăm cu cortul nostru cel veșnic peste trupul nostru cel stricăcios, dar nu se poate un asemenea lucru! De aceea, suferim în trupul nostru, pentru că noi dorim să ne îmbrăcăm peste trupul nostru stricăcios cu trupul nostru cel nestricăcios, cu viața noastră cea veșnică! Dorința omului este uneori împotriva firii decăzute, împotriva legii după care noi trăim într-un colț de univers, cel puțin deocamdată. Noi trăim aici, temporar, într-un cort stricăcios, într-un trup stricăcios, pe care trebuie să-l lăsăm deoparte, pentru că-l pierdem cu toată suferința, iar, când ne despărțim de trupul nostru, lăsăm deoparte tot ceea ce ne nemulțumește, tot ceea ce ne întoarce în moarte, tot ceea ce se strică în noi clipă de clipă, atrăgându-ne înspre pământul arid și secetos. Un altfel de trup este menit ca să trăiască veșnic, așa cum nici Mântuitorul Iisus Hristos nu a trăit veșnic în trupul Său pe care l-a asumat din Fecioara Maria! Domnul a trecut prin viața aceasta, prin suferință, prin milă, prin durere, prin oboseală, prin foame, a trecut prin moarte și mai apoi, prin Înviere și să ne încredințeze că, așa cum și trupul Său a trecut prin suferință, prin boală, prin sete, prin oboseală, prin moarte și a Înviat, așa vom învia și noi! A vindecat Mântuitorul cât a putut în viața Sa durerile oamenilor, toată durerea și toată neputința din popor. Căci, spunea acest lucru și marele profet Isaiia cu sute de ani înainte de Mântuitorul, Cel Care neputințele noastre va lua și bolile noastre va purta. Iar, toate acestea le poartă Cineva Care nici măcar nu merita să îndure setea și foamea și oboseala și moartea noastră! Ca să înțeleagă bine și impostorii care neagă existența Mântuitorului nostru Iisus Hristos, că Fiul Lui Dumnezeu Se face începătorul Învierii noastre, iar, adevăratul nostru trup veșnic rămâne trupul transfigurat prin Înviere, unit cu sufletul cel nemuritor, cel creat și dăruit de Dumnezeu, lăsând suferința deoparte, fiindcă, Dumnezeu ia trupul nostru stricăcios și-l transfigurează, prin moarte și Înviere, în trup nestricăcios și veșnic! Amin.
Profesor dr. Vasile GOGONEA, scriitor bisericesc
