18.6 C
Târgu Jiu
miercuri, 27 mai 2026

Polovragi: Teatru, muzică, dans și pictură la „ArtFestJunior”

3

Primăria comunei Polovragi, în parteneriat cu Școala Populară de Arte „C-tin Brâncuși”, organizează pe 1 iunie, chiar de Ziua Copilului, mini-festivalul „ArtFestJunior”, un eveniment dedicat copiilor și tinerilor talentați care doresc să își pună în valoare creativitatea și aptitudinile artistice.

Manifestarea va avea loc la Căminul Cultural din Polovragi, începând cu ora 15:00, și promite să aducă în prim-plan talentul artistic al participanților din comună și din alte localități. Potrivit organizatorilor, festivalul reprezintă un moment important pentru cursanții care finalizează anul de studiu în cadrul Școlii Populare de Arte, oferindu-le șansa de a se implica activ în organizarea și desfășurarea evenimentului fără îndrumarea directă a profesorilor. Astfel, tinerii își vor putea dezvolta spiritul de echipă, responsabilitatea și încrederea în propriile forțe.
„ArtFestJunior” va reuni mai multe secțiuni artistice, fiecare urmând să fie jurizată separat de un juriu specializat. Participanții își vor putea demonstra talentul la secțiunile de teatru, canto, creație literară, dans și pictură/desen. La secțiunea de teatru, copiii și tinerii pot prezenta scenete, monologuri, poezii, fabule, povești sau replici celebre. Secțiunea de canto este deschisă tuturor genurilor muzicale, de la muzică populară și ușoară până la folk, rock, rap, jazz, muzică religioasă sau clasică. În cadrul secțiunii de creație literară, concurenții pot participa cu fabule, schițe, eseuri, epigrame sau alte creații originale. Totodată, iubitorii dansului vor putea evolua în stiluri populare, moderne sau contemporane, iar pasionații de arte vizuale își vor putea expune lucrările în cadrul secțiunii de pictură și desen, cu temă liberă. Organizatorii precizează că participarea poate fi individuală sau în grup, fiecare concurent având libertatea de a prezenta momentul artistic dorit, fără restricții, accentul fiind pus pe originalitate și expresivitate artistică.
Reprezentanții Primăriei Polovragi îi invită pe copiii talentați din alte școli și localități să se înscrie la festival și să ia parte la o zi dedicată artei și creativității. Cei interesați pot obține informații suplimentare și se pot înscrie la numărul de telefon 0729.113.721.
Evenimentul din 1 iunie își propune să transforme scena Căminului Cultural din Polovragi într-un spațiu al bucuriei, talentului și exprimării artistice, oferind tinerilor oportunitatea de a urca pe scenă și de a împărtăși publicului pasiunea lor pentru artă.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.