22.5 C
Târgu Jiu
luni, 22 iunie 2026

Producție a Teatrului „Elvira Godeanu”, premiată în Ungaria

1

„Micul Ponei”, producție a Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, continuă să adune aprecieri pe plan internațional. Spectacolul semnat de regizoarea Antonella Cornici a fost recompensat cu Premiul pentru Regie la Festivalul Internațional de Teatru SITFY, desfășurat în perioada 8-12 iunie 2026, în Ungaria.
„Această recunoaștere reprezintă o confirmare a valorii artistice a spectacolului și a profesionalismului echipei care a contribuit la realizarea sa. Premiul îi revine regizoarei Antonella Cornici, a cărei viziune artistică a dat viață unui spectacol sensibil, actual și profund emoționant. În egală măsură, această distincție confirmă și inspirația unei decizii repertoriale asumate de Teatrul Dramatic «Elvira Godeanu», care a ales să producă acest text contemporan de o profundă relevanță socială și umană. Succesul spectacolului este rezultatul unei colaborări artistice solide și al unei viziuni instituționale care a identificat potențialul extraordinar al textului lui Paco Bezerra și a încredințat montarea sa unei creatoare cu o voce artistică puternică. Prin alegerea acestui proiect și susținerea lui până la forma finală, teatrul și-a asumat un demers artistic curajos, validat astăzi prin această importantă recunoaștere. (…) Adresăm cele mai sincere felicitări regizoarei Antonella Cornici, precum și actorilor Gia Enache și Tedi Popescu, pentru talentul, dedicarea și implicarea lor în construirea acestui demers artistic de excepție. Mulțumirile noastre se îndreaptă, de asemenea, către întreaga echipă tehnică a teatrului, al cărei profesionalism și efort susținut au contribuit esențial la succesul acestei producții”, au transmis reprezentanții teatrului.
„Micul Ponei”, text scris de dramaturgul spaniol Paco Bezerra, are la bază un caz real petrecut în Carolina de Nord, în anul 2014. Povestea urmărește drama unui copil de nouă ani, marginalizat și hărțuit pentru că purta la școală un ghiozdan cu imaginea personajelor din seria „My Little Pony”. În loc să combată fenomenul bullyingului, conducerea școlii a ales să îi interzică băiatului să mai folosească rucsacul, decizie care a stârnit reacții publice puternice.
Pornind de la acest episod, spectacolul explorează teme precum intoleranța, libertatea individuală, prejudecățile și dreptul la diferență. Acțiunea se concentrează asupra conflictului dintre doi părinți care, deși uniți de iubire, au viziuni diferite asupra educației propriului copil. Din această confruntare se naște o reflecție profundă asupra modului în care societatea reacționează în fața diversității.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.