9.5 C
Târgu Jiu
vineri, 16 octombrie 2026

Scriitorii gorjeni Spiridon Popescu și Adrian Frățilă, premiați „Opera Omnia” la Gala Scriitorilor din Oltenia

8

Scriitorii Spiridon Popescu și Adrian Frățilă au primit Premiul „Opera Omnia” la Gala Scriitorilor din Oltenia, organizată miercuri, 14 octombrie, în Sala Oglinzilor a Muzeului de Artă din Craiova de Filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor din România.
Distincția recompensează valoarea unei întregi opere și contribuția de durată la literatura română. Personalitatea și creația celor doi laureați au fost evocate de Gela Enea și, respectiv, de Mihai Firică. Mihai Firică prezidează și juriul care a desemnat laureații premiilor anuale, alături de Constantin Pădureanu, Ionel Bușe, Florian Copcea și Alex Gregora.

Alte premii

Premiul „Cartea anului” a fost acordat lui Cristian Liviu Burada, pentru volumul „Oriîncotro” (Editura Cartea Românească), și lui Alexandru Drăghici, pentru „Desculț în Atlantida” (Editura Timpul). Potrivit statutului Uniunii Scriitorilor, au fost premiate volume publicate în 2025.
Comitetul de Conducere al filialei a acordat și premii de specialitate:
Traducere: Carmen Teodora Făgețeanu
Istorie literară: Nicolae Jinga, pentru „Pe baricade”, și Tudor Nedelcea, pentru „Eminescu”
Debut: Viorel Pîrligras, pentru „Fantastica lume a lui Cristobald”
Critică literară: Iulian Bitoleanu, pentru „Meridiane critice II”
Premiul pentru poezie „Mihai Duțescu”: Petrișor Militaru

Gorjul, prezent la gală

În cadrul proiectului „Scriitori la catedră”, care aduce scriitorii contemporani în școli, au fost acordate zece Diplome de Excelență reprezentanților inspectoratelor școlare din Dolj, Olt, Mehedinți și Gorj. Inspectoratul Școlar Județean Gorj a fost reprezentat de inspectorul școlar general Marian Staicu și de inspectorul pentru limba și literatura română Denisa Chiliban, distinși pentru contribuția la parteneriatul dintre școală și comunitatea literară.
La deschiderea galei au vorbit Varujan Vosganian, președintele Uniunii Scriitorilor din România, Angelo Mitchievici, vicepreședinte, Cristian Pătrășconiu, președintele interimar al filialei Craiova, și Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj. Evenimentul a fost susținut financiar de Consiliul Județean Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.