24.6 C
Târgu Jiu
luni, 10 august 2026

Slujire Arhierească la Sărbătoarea «Schimbarea la Faţă» a Domnului, de la Mănăstirea Lainici, Gorj – ,,Sărbătoarea de astăzi, aşezată în Postul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ne cheamă la o schimbare categorică şi reală, prin post şi spovedanie sinceră”!

3

În ziua de 6 august 2026, Sfânta Mănăstire Lainici şi-a sărbătorit Hramul «Schimbarea la Faţă» a Domnului, sub protia Arhierească a Înaltpreasfințitului Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în prezenţa unui număr însemnat de credincioşi, Sfânta Liturghie fiind oficiată în altarul de vară al mănăstirii, cu sprijinul unui sobor ales de ierarhi, preoți și diaconi din care au făcut parte: Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei şi Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul Ortodox Român al Irlandei și Islandei. Răspunsurile liturgice din cadrul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii au fost oferite de către membrii Grupului Psaltic «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie», al Catedralei Mitropolitane din Craiova, coordonat de protodiacon lect. univ. dr. Victor Șapcă, în acordurile armonioase ale înălţării Slavei Lui Dumnezeu. Din rândul mirenilor care au onorat sărbătoarea am remarcat prezenţa familiei Petre, Tuţa şi Andrei Udrea de la Motru şi a familiei dr. Monica şi Cătălin Dulămiţă de la Scoarţa.

,,Această Slavă pe care Mântuitorul Şi-a arătat-o pe Muntele «Taborului»”!
În cuvântul de învăţătură duhovnicească, Înaltul Ierarh al Olteniei a pornit de la faptul că Sărbătoarea sfintei lavre din Defileul Jiului este un praznic împărătesc deosebit care Îl priveşte pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, o sărbătoare înscrisă în Noul Testament, dar, care nu este numai una care ne arată pe Mântuitorul Hristos în Slavă cerească, ci, este mult mai cuprinzătoare, deoarece, Fiul Lui Dumnezeu este în această Slavă cerească dintotdeauna pentru că este de o Fiinţă cu Tatăl, deci, are aceeaşi Slavă, cu Tatăl Cel ceresc şi este «icoana» Tatălui ceresc! De aceea, strălucirea Fiului este strălucirea Tatălui şi a Duhului Sfânt, pentru că Tatăl, toată Fiinţa Sa, Şi-o împărtăşeşte Fiului Său şi Duhului Sfânt, iar, Duhul şi Fiul se întorc spre Tatăl prin fire cerească şi în felul acesta, noi vorbim despre comuniunea din Preasfânta Treime! În conţinutul alocuţiunii sale, Mitropolitul Olteniei a ţinut să precizeze că: ,,Această Slavă pe care Mântuitorul Hristos Şi-a arătat-o pe Muntele «Taborului» este descrisă de către Ioan Evanghelistul: «Această Slavă pe care am avut-o şi o am de la Tine, Părinte, din veci, să fie dată şi acestora», adică, Sfinţilor Apostoli! În ziua «Schimbării la Faţă», Sfinţii Evanghelişti vorbesc despre «Schimbarea la Faţă» înainte de răstignirea şi Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, pentru că intenţia lor este de a arăta că Cel Care va fi răstignit este Acelaşi Dumnezeu adevărat, aşa cum L-au cunoscut ei prin diferitele descoperiri cereşti din viaţa Mântuitorului, cum ar fi mărturisirea lui Petru, că «Tu eşti Hristos, Fiul Lui Dumnezeu»! Şi în alte cazuri, Mântuitorul Hristos Şi-a arătat Slava Sa, pentru că în înţelepciunea Sa dumnezeiască avea să Se arate mult mai strălucit după Înviere! Ţinta principală a Mântuitorului Hristos este răstignirea şi Învierea Lui, dar, nu pentru a-Şi arăta Slava Lui în timpul vieţii pământeşti! Domnul este întotdeauna cu Sfântul Duh, care S-a coborât peste Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi împreună cu Fiul au alcătuit firea omenească în pântecele Preasfintei Fecioare. Apoi, Sfântul Duh S-a coborât peste Mântuitorul Hristos la Botezul Domnului, sub chip de porumbel S-a coborât peste firea umană, iar, cu această ocazie, Tatăl Cel ceresc L-a mărturisit, că este Fiul Său iubit! La «Schimbarea la Faţă», Mântuitorul Iisus Hristos S-a arătata Sfinţilor Apostoli într-un mod cu totul aparte, mai special decât înainte! Minunile Domnului şi toate faptele Sale sunt lucrări dumnezeieşti, deşi, le-a făcut prin firea Sa umană, prin trupul pe care L-a luat din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. De multe ori, Sfinţii Apostoli sunt uimiţi, dar, nu pătrund în esenţa acestor minuni, pentru că a trebuit să vină Duhul Sfânt la «Cincizecime» ca să-i lumineze şi să vadă cu adevărat sensul şi profunzimea acestor minuni. Apropiindu-se Paştele, Domnul trebuia să arate dumnezeirea Sa, să arate în întregime Persoana Sa, că e Dumnezeu adevărat şi om adevărat! Prorocul David a arătat că aceasta este «schimbarea celui Preaînalt»! Schimbarea aceasta are în vedere tocmai coborârea Lui Dumnezeu, schimbarea Lui, a felului de a lucra a Lui Dumnezeu, într-o formă omenească”, a reiterat Păstorul tuturor lăcaşelor de cult din Oltenia!

,,La «Schimbarea la Faţă», trăim acest moment al împărtăşirii Duhului Sfânt”!
În partea care a sintetizat cuvântul de învăţătură duhovnicească, Mitropolitul «Valahiei Mici» a dezvoltat o adevărată «lecţie de viaţă» şi de conduită morală, subliniind faptul că: ,,Mântuitorul S-a schimbat la Faţă, pentru că faţa este cea mai importantă parte a trupului nostru! Pe faţa noastră sunt aşezaţi ochii, urechile, gura şi toate simţurile acestea! Gândirea, uneori, se pune pe seama feţei şi a minţii, pentru că sufletul este în privirea noastră! Deci, cunoaştem că un om este bun sau rău, dacă ochii săi sunt luminaţi, blânzi şi cuminţi! Dacă omul este rău, ochii săi sunt răi sau chiar fac rău! Ei, bine, Faţa Domnului Hristos, nu este numai ea schimbată, ci, tot trupul Său este plin de lumină, nu sunt doar anumite părţi ale Trupului Domnului schimbate, ci, toată Fiinţa Lui, pentru că lucrarea Lui Dumnezeu este în întregime şi nu se arată numai pentru anumite părţi ale trupului! Dumnezeu este plin de Duhul Sfânt, pentru că El strălucea mereu, dar, oamenii nu Îl vedeau! Tocmai de aceea, Mântuitorul Se urcă pe acest munte înalt, la un loc separat de lume, pentru că aici, Domnul le comunică Sfinţilor Apostoli tainele pe care nimeni nu le-a văzut, nu le-a cunoscut! A-L vedea pe Dumnezeu este un lucru imposibil, pentru că firea dumnezeiască este de necuprins, fiindcă omul pământesc nu poate să vadă Persoana Lui Dumnezeu”, a precizat cu multă atenţie Înaltul nostru Ierarh! În partea finală a cuvântului de învăţătură duhovnicească, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a precizat faptul că Jertfa Mântuitorului Iisus Hristos, prefigurată la «Schimbarea la Faţă», schimbă privirea şi gândirea apostolilor, pentru că acum, la «Schimbarea la Faţă», Fiul Lui Dumnezeu este vizibil, tocmai pentru că S-a îmbrăcat în firea noastră omenească, pentru că Dumnezeu S-a smerit pe Sine şi ne-a lăsat nouă capacitatea de a-L vedea! Uneori: ,,Pare un paradox, a accentuat Arhieria sa, dacă Îl vedem pe Dumnezeu, aşa cum este El, dar, totuşi, nu Îl vedem, pentru că nu Îl putem vedea în esenţa Lui! Nici, dacă te uiţi la soare, nu îl poţi vedea în esenţa lui, aşa cum nu îl poţi vedea în esenţa lui nici pe un om, chiar dacă te uiţi la el! Şi noi suntem fiinţe dumnezeieşti, care avem capacitatea aceasta de a avea taina noastră, ceva spiritual, duhovnicesc! Dacă Dumnezeu este mai presus de vederea noastră, poate că şi noi suntem chemaţi să fim lumină la vedere, mai ales că lumina noastră se aprinde prin Lumina Lui Dumnezeu, prin Bunăvoinţa Lui! «Schimbarea la Faţă» este modelul, atât al vederii Lui Dumnezeu, cât şi al regăsirii noastre într-o lumină văzută, dar, neexprimată! Pentru că sfinţii noştri au trăit această Lumină dumnezeiască, de aceea, când ne închinăm la sfintele lor moaşte, ni se împărtăşeşte această Lumină dumnezeiască! Noi, la «Schimbarea la Faţă», trăim acest moment al împărtăşirii Duhului Sfânt, iar, partea noastră de responsabilitate este să ne schimbăm viaţa! Nu putem vedea «Schimbarea la Faţă» şi nici nu Îl putem vedea pe Dumnezeu în lumină, dacă nu avem ochii deschişi, dacă n-avem ochii curaţi! Cu atât mai mult, avem nevoie de curăţenie sufletească! Aşadar, sărbătoarea de astăzi, aşezată în Postul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ne cheamă la o schimbare categorică şi reală, prin post şi spovedanie, dar, o spovedanie sinceră, ca să ne vedem pe noi înşine! Cine îşi vede sufletul său, îşi vede păcătoşenia sa, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, şi este mai mare decât acela care face minuni! Amin.” În după-amiaza zilei, în incinta mănăstirii s-a reunit Sinodul Mitropoliei Olteniei, într-o ședință de lucru, pentru a discuta probleme pastoral-misionare şi administrative curente.
Profesor dr. Vasile GOGONEA,
Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, Filiala «Jean Bărbulescu» Gorj-Mehedinţi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.