În Duminica a 7-a după Paşti (a Sf.Părinţi de la Sinodul I Ecumenic); Ap. Fapte 20, 16-18, 28-36; Ev. Ioan 17, 1-13 (Rugăciunea lui IIsus); glas 6, voscr.10, textul Evangheliei care se va citi la Sfânta Liturghie ne va ajuta să înţelegem că un sinod ecumenic este adunarea tuturor marilor ierarhi ortodocși – episcopi, mitropoliți și patriarhi din toată lumea, în vederea discutării unor învățături de credință creștină neclare încă şi disputate, chiar de a le contura în legi fixe, neschimbabile, numite dogme. Totodată, un sinod ecumenic judecă și condamnă toate abaterile de credință, străine de învățătura Sfintei Evanghelii și a Sfinților Părinți și elimină din Biserică, anatemizează, pe toți ereticii care slăbesc unitatea de credință a Bisericii, simbolizată prin cămașa de in a Domnului, făcută dintr-o sigură bucată, cum zice în Sfânta Evanghelie: „Cămașa era fără cusătură, de sus țesută în întregime” (Ioan 19, 23). Ca urmare, prin cuvântul «sinod» avem în vedere o adunare, un consiliu, aşa cum prin cuvântul «erezie» se înţelege opinia sau învățătura particulară a unei persoane despre Dumnezeu, împotriva învățăturii adevărate a Bisericii lui Hristos, iar, în felul acesta putem vedea că Dumnezeu ne spune că prin puterea Lui de mântuire a omului, înţelegem că dacă Fiul era creat, nu putea mântui creatura, ci, doar ca Dumnezeu, Fiul este Mântuitor!
,,Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească”!
Aşadar, în Duminica a 7-a după Paşti, vom înţelege mai bine care este cauza care i-a determinat pe Sfinții Părinți să se adune la un loc și să apere dreapta credință, prin apariţia unui mare eretic, anume Arie, care îi îndrepta pe creștini spre o credință marginală nouă, zicând că Fiul lui Dumnezeu nu ar fi de o ființă cu Tatăl și că a «a fost un timp când Fiul nu era», numindu-L pe Iisus Hristos o «creatură superioară», chiar, «cea dintâi dintre creaturi» pe care el o definea! Acest eretic era un preot din Alexandria Egiptului, foarte mândru și neascultător, însă bun predicator, care a trăit în secolele III-IV, iar, erezia lui s-a răspândit în câțiva ani atât de mult încât divizase Biserica în două și amenința să se răspândească în tot imperiul de răsărit și de apus. Pentru că citim în Patericul cel vechi, la capitolul Pentru Avva Aghaton: «S-au dus oarecarii la dânsul, auzind că are aleasă dreaptă-socotinţă. Şi vrând să-l încerce de se mânie, i-au zis lui: Tu eşti Aghaton? Am auzit că eşti desfrânat şi mândru. Iar el a zis: Aşa este! Şi i-au mai zis lui: Tu eşti Aghaton bârfitorul, clevetitorul? Iar el a zis: eu sunt! L-au întrebat iarăşi: Tu eşti Aghaton ereticul? Atunci el, sărind ca ars, a strigat: Nu sunt eretic! Şi l-au rugat pe el zicând: Spune-ne nouă, pentru ce atâtea câte învinuiri ţi-am adus, le-ai primit, iar cuvântul acesta „eretic” nu l-ai suferit? Zis-a lor: Cele dintâi asupra mea le iau, căci este spre folos sufletului meu să le recunosc. Dar cuvântul acesta „eretic” este despărţire de Dumnezeu şi eu nu voiesc aceasta! Iar ei auzind, s-au minunat de dreapta lui socotinţă şi s-au dus zidiţi, adică folosiţi… ». Aşadar, HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! Pilda este în strânsă legătură cu Duminica a 7-a după Paşti, atât cu Sfânta Evanghelie ce se va citi la Sfânta Liturghie (de la Ioan 17, l – 13), cât şi cu pomenirea Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, trecuţi în calendar, când li se face pomenire specială, ca-n fiecare an, ca duminică aflată între praznicul Înălţării Domnului şi cel al Pogorârii Sfântului Duh. De aceea, ne adresăm cu salutul «Hristos S-a Înălţat!». Ca urmare, ne propunem, cu ajutorul Domnului, ca să vorbim despre calea cea dreaptă, corectă, care duce la cunoaşterea lui Dumnezeu, iar, gândul alegerii acestui subiect a izvorât din versetul al 3-lea al Pericopei Evanghelice în care se spune: „Aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis”, iar, o asemenea invitaţie de a-L cunoaşte ca singur Dumnezeu adevărat, are darul să alunge spusele ateilor ignoranţi şi răutăcioşi, din trecut, de azi, şi de mâine, care usţin altceva greşit, aşa că trebuie să spunem răspicat că mintea celui care doreşte să înţeleagă drept multe taine, trebuie să fie antrenată în acest sens, pentru că altfel se poate cădea uşor în înţelegeri greşite şi chiar în erezie. De aceea, Biserica dreptmăritoare a avut mult de luptat (şi încă mai are) cu ereziile şi nefericiţii care le susţin. Nu întâmplător se face pomenire în calendar de Sinodul I Ecumenic şi Sfinţii Părinţi participanţi, de aceea, să ne amintim mereu de râvna acestor bărbaţi aleşi ai Bisericii, nu numai de la acest sinod, ci şi de la celelalte şase, căci, în total, Biserica Ortodoxă recunoaşte 7 sinoade ecumenice prin care Atotputernicul şi Milostivul Dumnezeu ne spune că prin puterea Lui de mântuire a omului, înţelegem că dacă Fiul era creat, nu putea mântui creatura, ci, doar ca Dumnezeu, Fiul este Mântuitor!
,,Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei”!
Să luăm aminte că în acel moment, Sfinții Părinți, nemaiputând răbda hulele lui Arie împotriva Mântuitorului și a Preasfintei Treimi, au cerut ajutorul drept credinciosului împărat Constantin cel Mare, ca să contribuie cu puterea sa imperială la liniștirea Bisericii lui Hristos și la condamnarea învățăturii hulitoare a lui Arie și a discipolilor săi. Aşadar, inspirat de Duhul Sfânt, marele împărat creștin a hotărât să organizeze primul Sinod Ecumenic la Niceea în anul 325 pe cheltuiala imperiului, fiind invitați toți marii ierarhi ai Bisericii creștine din Răsărit și din Apus. În felul acesta, au luat parte 318 Sfinți Părinți la care s-a adăugat și o delegație a Papei Silvestru I al Romei, pentru că până în anul 1054, Biserica creștină era una, nedespărțită în două, cea Ortodoxă de Răsărit și cea Romano-Catolică de Apus. În felul acesta, și sinoadele până la dezbinarea Bisericii se numesc«ecumenice», adică, generale, pentru că au luat parte la ele și ierarhi din partea Bisericii Romei. Deci, Sinodul de la Niceea a fost deschis chiar de Sfinții Împărați Constantin și Elena și a durat toată vara, iar, în . În timpul sinodului, la care a fost de față și ereticul Arie cu ai lui, Sfinții Părinți s-au ostenit mult să-i îndrepte pe eretici la ortodoxie, dar ei n-au vrut să asculte şi chiar s-a întâmplat ca în timpul discuțiilor, Sfântul Ierarh Nicolae să-i dea o palmă lui Arie căci nu putea răbda hulele lui. Atunci Sfântul Constantin cel Mare a poruncit ca să i se ia omoforul și Evanghelia, iar, apoi să fie aruncat în temniță pentru că a îndrăznit să lovească. Dar, noaptea, i s-a arătat Mântuitorul în temniță și i-a dat din nou Evanghelia în mâini, iar Maica Domnului i-a pus omoforul pe piept. Dimineață, auzind împăratul acestea, l-a adus pe Sfântul Nicolae iarăși la sinod și își cereau iertare toți de la el, văzând râvna și răbdarea lui pentru credință adevărată! În multe privinţe, tainele dumnezeieşti nu pot fi judecate prin raţionamente simple sau simpliste, prin judecăţi omeneşti, fiindcă, o raţiune luminată, înduhovnicită, se poate apropia să cunoască, fără a greşi, cele adevărate despre Dumnezeu. Prin urmare, omul «le judecă», în sensul că e capabil să gândească drept, cu discernământ, sau în dreaptă-socotinţă, după limbajul Patericului. În concluzie, rămânem de-a pururi cinstitori şi recunoscători celor 318 Sfinţi Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, care prin rugăciune şi râvnă deosebită au cugetat şi formulat dreapta credinţă cu privire la dumnezeirea Fiului, Mântuitorul nostru. Această Pericopă Evanghelică se doreşte a fi o invitaţie pentru o cercetare duhovnicească a Sfintei Scripturi şi a învăţăturilor Sfinţilor Părinţi, cu încredinţarea că în acest mod, vom putea găsi, Un Dumnezeu Care ne spune că prin puterea Lui de mântuire a omului, înţelegem că dacă Fiul era creat, nu putea mântui creatura, ci, doar ca Dumnezeu, Fiul este Mântuitor!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
