,,Omul nu este altceva decât șirul faptelor sale.” – Hegel
,,Pentru a fi în adevăr om, trebuie să te gândești la două lucruri: că atâția oameni au fost ca să fii tu, și că tu, însuți, ești ca să fie după tine atâția oameni.”
,,Dacă ai trăit fapte istorice, ai obligaţia să le păstrezi în forma în care ţi s-au înfăţişat. A scrie istoria este o datorie pentru omenire, a o adăuga cu ce ai aflat este o obligaţie pentru fiecare, rămânând ca acei care pot scrie să adune ce au aflat, de la cine poate numai vorbi.” – Nicolae Iorga
De când l-am cunoscut pe profesorul doctor Dumitru Cauc, un intelectual de talie, a și pătruns în admirația noastră. Aflat pe treptele deceniului al optulea, rămâi uimit să constați că spiritul său este în plină vigoare, cu o dorință nestăpânită de a studia. Un spirit aflat mereu în efervescență, în ,,fierbere”. Nu contenește condeiul să alunece zilnic pe albul hârtiei.
În primul rând, ne propunem să prezentăm câteva repere biobibliografice. Dumitru Cauc a venit pe lume la data de 2 mai 1953, în familia lui Ion și a Zenobiei Bordeiași, în localitatea Negomir, dar, în jurul vârstei de doi ani, a fost adoptat de familia Constantin și Ioana Cauc, din aceeași comună, țărani mijlocași, harnici, cinstiți și cu credință în Cel de Sus. Pentru Dumitru Cauc, cele două perechi de părinți, naturali și adoptivi, au fost niște sfinți.Tablele Legii(Decalogul) sunt respectate de Dumitru Cauc cu evlavie, cu onestitate, cu scrupulozitate:,,Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta ca să ai zile bune și să trăiești mulți ani pe pământ!” După comportamentul domniei-sale față de părinții săi, până au trecut în veșnicie, la marea odihnă, ne face să credem că Dumitru Cauc este ,,Copilul către părinți” din poezia ,,Rugăciune”: ,,Buni părinți, voi cu iubire/ De-a mea creștere-ngrijiți./Pentru a mea fericire/Tot ce-aveți cu drag jertfiți./Azi sunt mic, azi n-am putere,/Truda să v-o răsplătesc,/Dar spre-a voastră mângâiere/Eu învăț și mă silesc,/Iar apoi când voi fi mare/Și la minte luminat,/Spre a voastră ușurare/Voi lucra neîncetat.” Mereu ne vorbește de raiul copilăriei sale fericite, familiarizat de mic cu munca, în raport cu vârsta, cu foșnetul pădurii apropiate, cu trilurile privighetorii, mai ales seara și dimineața, de aceea, înainte de a învăța tainele abecedarului, a învățat mai întâi ,,să citească ” în cartea naturii.
Cursurile primare și gimnaziale le-a făcut la Școala Generală din comuna Raci(actualmente, sat al comunei Negomir), între anii 1960-1968, apoi Liceul Teoretic Bâlteni, considerat pe atunci periferic, minor, dintr-o localitate rurală, dar cu profesori tot unul și unul, cu o ,,urbanitate” profesională și morală, demni de admirat. Să amintim câteva nume: Emil Moroianu, viitor profesor universitar, director al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române și rector al Universității ,,Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Eugeniu Velican, Constantin și Lelia Mărgineanu, Petru Rădulea, Maria Popescu, soții Gheorghe și Lucia Bîcoi etc. În anii de școlaritate liceală, s-a conturat pasiunea pentru științele umanistice:istoria, filosofia și limba și literatura română, limba latină, fapt ce l-a determinat să-și continue studiile mai întâi la Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității ,,Babeș-Bolyai” din Cluj- Napoca, între anii 1972-1976.Și aici s-a bucurat de profesori unversitari doctori de elită, niște ,,titani”:Hadrian Daicoviciu, Nicolae Lascu, Ștefan Pascu, Camil Mureșan, Pompiliu Teodor, iar de filosofie: Ioan Aluaș Tudor și Valentin Cătineanu, Andrei Marga. Dând curs celei de-a doua pasiuni,a absolvit, în 2004, Facultatea de Litere, specialitatea română-italiană, la Universitatea din Craiova, iar în 2006, tot la aceeași universitate, a susținut doctoratul cu teza ,,Proprietatea funciară ecleziastică din Oltenia în epoca modernă”.
Născut pentru a deveni profesor, având chemare pentru această profesie, cândva nobilă, a funcționat mai întâi în localitatea Damian, din comuna Sadova, județul Dolj (acolo unde, spune în poezii, îi sunt inima și gândul), apoi la Liceul Bâlteni, continuând la Școala Gimnazială ,,Victor Popescu” din Valea cu Apă și Liceul Tehnologic Roșia-Jiu, de unde, în 2019, a ieșit la pensie.A mai predat temporar la Liceul ,,Gheorghe Tătărescu” Rovinari și la Colegiul Național ,,Spiru Haret” din Târgu Jiu.
În întreaga sa carieră de profesorat, s-a condus după enunțul: ,,Să înveți pentru tine, dar să știi pentru toți”, formulat de Nicoale Iorga. Având drept modele profesorii din liceu și facultate și conștient că nimic nu este mai molipsitor ca exemplul personal, principalul mijloc educativ, Dumitru Cauc, în întreaga sa viață, s-a purtat în așa fel în familie, în școală și în societate, încât să trezească în elevi și în semenii săi dorința de a-l imita.,,Exemplele sunt ramura care nu se usucă niciodată” (Șerban Cioculescu). Conștiința sa individuală, ,,,busola drumului în necunoscut” (Victor Hugo, ,,Mizerabilii”), morală și profesională, identificată în eul său, conștiinciozitatea, corectitudinea, pregătirea profesională și cultura au fost stâlpii de susținere a profesiei de dascăl. Dezideratul profesorului Dumitru Cauc, pe când era activ, la catedră, a fost acesta:,,Conștiința sa individuală să continue în conștiința colectivă a elevilor săi.”
Pe vremuri, cei care efectuau inspecția în vederea susținerii gradelor didactice erau obligați să viziteze candidații la locuințele lor, să vadă cât erau de gospodari. Făcându-i mai multe vizite de amabilitate, i-am admirat gospodăria, foarte bine administrată, cu toate atributele unei vieți civilizate, așezată la margine de codru, în sânul naturii de care a fost și este sedus.
Pe lângă bogata sa activitate publicistică, în calitatea sa de adevărat cercetător, a dat publicității cărți de căpătâi, unele precedate de o apariție foiletonistică, pe care le prezentăm în continuare:,,Contribuții la cunoașterea domeniului mănăstiresc din Oletenia”, apărută la Fundația ,,Scrisul Românesc”, Craiova, 2011, ,,Monografia comunei Negomir, Editura ,,Universitaria”, Craiova, 2016, ,,Timișeni, satul care se stinge”, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2020, scrisă în colaborare cu profesor universitar doctor Gheorghe Popescu și Dumitru Rătezan; ,,Victor Popescu, simbol al luptei poporului român pentru întregire națională”, Editura ,Universitaria, Craiova 2022, ,,Constantin Cojocaru, notarul martir”, Editura Universitaria, Craiova,2022, ,,Avram Iancu, martirul idealului national, Editura Școala Ardeleană , Cluj-Napoca, 2024, lucrare apărută sub egida Institutului de Științe Socioumane ,,George Barițiu” al Academiei Române .Istoricul Dumitru Cauc este coautor la realizarea celor 6 volume colective dedicate Centenarului Marii Uniri, apărute sub egida Asociației Naționale Cultul Eroilor ,,Regina Maria”, filiala județeană ,,Matei Basarab” din Râmnicu-Vâlcea, în perioada 2016-2024 .În anul 2023, Dumitru Cauc a editat și a prefațat ,,Însemnări din campanie” de Ion Mara, lucrare apărută la Editura Măiastra, Târgu Jiu. Sunt în curs de apariție:,,Monografia comunei Fărcășești” și ,,Eroii Negomirului”. Toate aceste cărți sunt scrise cu sudoarea frunții, timp de decenii, în urma unei cercetări exhaustive, complexe și exigente, după regulile clasice ale unei asemenea activități.
Apariția cărților de cercetare științifică ce poartă semnătura profesorului doctor Dumitru Cauc a fost precedată de o minuțioasă documentare, în acest scop, parcurgerea bibliografiei referitoare la temele cercetate de autor a fost întotdeauna o prioritate.După cercetarea în întregime a documentelor editate (dicționare, enciclopedii, jurnale, rapoarte, procese-verbale, interviuri, declarații, proclamații etc), autorul a trecut la cercetarea directă, la culegerea de informații păstrate în Arhivele Naționale din București, Craiova, Pitești, Drobeta-Turnu Severin, Târgu Jiu, Râmnicu Vâlcea.Vacanțele școlare le-a petrecut cercetând arhivele, fără a lua în calcul timpul pierdut sau solicitările pecuniare.Numai cartea ,,Monografia comunei Negomir”, apărută în format academic, cartonată, în condiții tipografice excepționale, sub egida Institutului de Cecetări Socioumane ,,C.S.Nicolăescu-Plopșor” al Academiei Române din Craiova, a Societății de Științe Istorice din România, filiala Gorj, a Ligii Culturale ,,Fiii Gorjului” din București, numărând 946 de pagini, i-a răpit autorului aproape două decenii. O carte scrisă în amănunt, până la cele mai mici detalii cu o puzderie de date culese din cele 11 sate aparținătoare comunei Negomir. De o asemenea monografie, care ar putea intra în competiție cu cele mai bune monografii din țară, s-ar bucura și întemeitorul Școlii Monografice din București, sociologul și filosoful Dimitrie Gusti (1880-1955).Dumitru Cauc este și un monografist de excepție.
Și monumentala carte ,,Victor Popescu-simbol al luptei poporului român pentru întregire națională”, un adevărat monument editorial, cu un număr de 400 de pagini, apărută sub auspiciile acelorași instituții, este rodul unei cercetări istoriografice într-un număr sporit de ani. De copil a aflat, din poveștile unora, despre ,,haiducul” Victor Popescu, dar interesul pentru acest erou legendar și simbol s-a amplificat în anii de liceu și, începând cu 1980, odată cu venirea ca profesor (ocupând aproape două decenii și funcția de director) la Valea cu Apă, comuna Fărcășești, a debutat și cercetarea. Un atribut meritoriu al autorului este prezentarea pe larg a izvoarelor, a unor documente și a bibliografiei consultate, o parte din acestea mai sus arătate și de noi.
Apariția în anul 2023, la editura Măiastra din Târgu Jiu, a cărții ,,Însemnări din campanie”, cu subtitlul ,,Povestirile unui om”, de Ion Mara, ediție îngrijită și prefațată de profesor doctor Dumitru Cauc, este rodul unei serioase, temeinice cercetări, o constantă în activitatea intelectuală a profesorului.În ,,Cuvânt către cititor”, o prefață întinsă pe 33 de pagini, Dumitru Cauc ne aduce la cunoștință cum l-a descoperit mai întâi pe Ion Mara ca poet, punctul de plecare spre alte investigații. Nu omite să evidențieze că poetul Ion Mara este menționat de George Călinescu în celebra ,,Istorie a literaturii române de la origini până în prezent”, ediția a doua, Editura Minerva, București, 1982, pagina 1031, cu volumul de versuri ,,Lespezi în lumină”, apărut în 1932 la Tipografia ,,Cultura” din Craiova. Volumul de,, Poezii” al lui Ion Mara, editat de profesorul universitar dr. Ion Mocioi, Târgu Jiu, 2003, a ajuns în posesia distinsului profesor de limba și literatura română, Petrică Popescu, din Strâmba-Jiu, pe care l-a înaintat profesorului doctor Dumitru Cauc pentru lecturare, alături de revista ,,Strâmba-Jiu, Gorj”, editată de Alexandru Doru Șerban.În timp ce se ocupa de pregătirea editării cărții ,,Victor Popescu-simbol al luptei poporului român pentru întregire națională”, a dat și peste două scrisori expediate în 1958 către Ion Mara de către Victor Popescu, fapt ce i-a stârnit curiozitatea de a cunoaște îndeaproape aspecte din viața și activitatea lui Ion Mara, originar din Strâmba-Jiu, Gorj, plecat pe front în Rusia Sovietică în septembrie 1941.Cercetarea a continuat după ce a purtat o corespondență cu fiul acestuia, Constanțiu-Puiu Mara, un om de cultură și talent în artele plastice, aflat în Suedia, care, observând interesul lui Dumitru Cauc pentru a aduce la lumină aspecte din viața părintelui său, i-a încredințat acestuia jurnalul de pe front și alte scrieri, de asemenea, fotografii.În sfârșit, prețioase pentru Dumitru Cauc au fost și informațiile primite studiind dosarul personal al ofițerului Ion Mara, aflat la Arhivele Militare Pitești. În continuare, Dumitru Cauc, prefațatorul, comentează pe larg jurnalul lui Ion Mara de pe front și alte scrieri.Talentul robust al poetului și al prozatorului Ion Mara se observă și în jurnalul său prin literaturizarea ,,Însemnărilor” sale.De reținut că toate cărțile lui Dumitru Cauc, cu caracter științific, se termină cu un album foto documentar, toate prezentatae color.
Scrupulos din cale-afară, Dumitru Cauc acordă o deosebită atenție aparatului științific al cărților sale prin bogatele trimiteri la subsolul paginilor indicate prin numere, prezente și în text, folosește termenii consacrați pentru introducerea notelor în josul paginii.
O dovadă că Dumitru Cauc este la zi cu normele ortografice, în josul paginilor introduce și formele de scriere corectă a unor cuvinte conform DOOM 3.Pentru a ușura consultarea cărților, la sfârșit, autorul introduce indicele sau indexul :nume de autori, de persoane, de localități, de lucrări în care există aceeași idee(cf.) etc.Urmează bibliografia cu lista lucrărilor consultate. Cartea ,,Victor Popescu, simbol al luptei poporului român pentru întregire națională” cuprinde și anexe, de fapt o culegere bogată de documente:memorii, scrisori, procese-verbale, declarații, relatările unor personae care l-au cunoscut pe eroul legendar, interviuri etc.
Dar profesorul Dumitru Cauc nu se lasă ademenit numai de Clio (Kleo), muza istoriei, dimpotrivă, nu-i dau pace și alte muze: Euterpe-poezia lirică; Erato-poezia erotică, uneori, în plus, poezia elegiacă pastorală și chiar Polyhymnia-poezia religioasă.În cele trei volume de poezii:Rădăcini”, ,,În hora lumii”, ,,Au adormit stelele în iaz”, cu titluri sugestive, metaforice, Dumitru Cauc își dezvăluie subiectivitatea cu preaplinul său sufletesc, cu sentimentalitatea sa în exces, cu năzuințele sale cele mai intime. Dumitru Cauc este un neoclasic, un neoromantic, nu se lasă pradă ,,hainelor descusute și delabrate ale celei numite azi,,poezie”(C.D.Zeletin), chiar dacă pe ici, pe colo, se zăresc destul de vag atribute ale poeziei moderne. Poezia erotică, între așteptare și amintire, natura terestră și cosmică, cadrul propice iubirii, timpul, dorul, cultul pentru părinți și bunici, pentru învățătorul său, un refugiat din Basarabia și pentru preotul Răceanu par a fi temele preferate. Nu lipsește nici poezia sacră. Dumitru Cauc este un nostalgic până în măduva oaselor, de aceea, sentimentul nostalgiei este covârșitor în poezia sa.
Un intelctual cu un larg orizont cultural, un umanist, și poate că surprinde afirmația că Dumitru Cauc este și un autodidact în variate domenii ale culturii, fiind și un bun cunoscător al unor limbi străine și clasice :franceza, italiana, engleza, germana și limba latină.
În viața-i tumultoasă a depus o muncă benedictină, istovitoare, de parcă s-ar fi condus după deviza lui George Enescu: ,,Odihnește-te de muncă prin muncă!” În tot ce-a scris este multă minte , dar și mult suflet, vorba lui Nicolae Iorga:,, Nu e mare opera unde-i mult material, ci aceea unde e mult suflet”. Nu de puține ori ne punem întrebarea :,,Oare pentru Dumitru Cauc timpul stă pe loc?!
Profesorul doctor Dumitru Cauc n-a urmărit, prin opera sa, să cunoască ,,castelul de aur” al gloriei, dimpotrivă, așa i-a dictat conștiința, prezentă la înaintașii săi din veac, dar recunoștința și răsplata n-au întârziat. Pentru ,,Monografia comunei Negomir”, a primit premiul ,,Constantin C. Giurescu”, acordat de Societatea de Științe Istorice din România, iar pentru cartea ,,Victor Popescu, simbol al luptei poporului român pentru întregire națională”, în anul 2023 a fost nominalizat de Institutul de Științe Socioumane ,,George Barițiu” al Academiei Române la un premiu acordat de cel mai înalt for științific. La 100 de ani de la Marea Unire, prin hotărârea consiliului local al comunei Fărcășești a devenit ,,Cetățean de onoare” al localității, credem că în scurt timp , ca urmare a contribuției sale la cunoașterea trecutului și la sporirea imaginii comunei Negomir, va deveni ,,Cetățean de onoare” și al locului de baștină. Pentru Dumitru Cauc, ,,Nu biruința e frumoasă, nu biruința e sublimă, ci drumul până la dânsa”(Vasile Pârvan).De iure, prin extensiune, este și ,,Cetățean de onoare ”al județului Gorj. Dumitru Cauc este un homo sapiens al zilelor naostre, tot în înțeles mai larg, este și un homo faber, în sensul că se dăruie unei munci intelectuale, obținând rezultate remarcabile.În același timp, este și un homo religiosus, sentimental religios, pioșenia s-au transmis de la străbunii săi, prin tradiție. Respectă întocmai ,,Sfatul bun” dintr-o rugăciune:,,Întotdeauna lucrul tău/Să-l începi cu Dumnezeu/Unde-i El cu darul Său,/Niciun lucru nu e greu./
În ultimul volum de versuri , ,,Au adormit stelele în iaz”, a prezentat niște adevăruri sub forma unor maxime sau aforisme printre care:,,În orice lucrare de căpătâi,/Pe Dumnezeu l-am pus întâi!,,. Nu omite nici dictonul latin :,,Nihil sine Deo”(În traducere, ,,Nimic fără Dumnezeu”).
Iubirea, porunca fundamentală a lui Iisus, compasiunea, empatia, iertarea, cinstea, simplitatea, bunătatea, modestia fac parte din viața lui Dumitru Cauc. ,,Fără bunătate și iubire, fără încredere și fără visuri nu e viață omenească, ci e un chin zadarnic ca al geniilor căzute din paradis în infern” (Vasile Pârvan). Aceasta e și concepția lui Dumitru Cauc:,,Putința de a trăi noi înșine în sufletul altuia e singura adevărată valoare omenească” (Vasile Pârvan).Respectă ritualurile creștinești, la sărbători și ori de câte ori are nevoie de limpezire, merge să se reculeagă la mormântul părinților aflați ,,sub piatră”, pentru odihna cea veșnică. Dumitru Cauc este un adevărat creștin, nu un fariseu care jură pe Biblie și se înfruptă din averea țării. Din discuțiile repetate, prin telefon, cu Dumitru Cauc, am observat la el un optimism moderat și chiar profund alterat din varii motive: starea învățământului românesc; depopularea masivă a țării, în special a satelor, toate acestea cauzate de expatriere, îndeosebi a tinerilor și de decăderea neobișnuită a sporului natural al populației, mai precis, sexualitate fără reproducere; inechitățile și discriminările între diferite categorii socioprofesionale, cum n-au mai fost niciodată. Îl înspăimântă agresivitatea din școli, din societate și din lume, tensiunile la care este supusă lumea la ora actuală, existența unor scelerați care plănuiesc o totală extincție pe Terra. De asemnea, îl îngrozește dezlănțuirea naturii care se răzbună pe om, pentru că a pierdut contactul cu aceasta.
Dumitru Cauc este un intelectual superior, rafinat, suferind de o sensibilitate și o sentimentalitate aparte, un intelectual elevat, select, cu o potență spirituală și cu un apetit de studiu ca în tinerețe. Ca profesor cu chemare, este binevenită aprecierea omului de cultură craiovean Tudor Nedelcea :,,Este tipul profesorului de tradiție spiruharetiană, care a înțeles pe deplin că omul sfințește locul…”. Cărțile sale cu conținut științific sunt ecoul unei cercetări minuțioase efectuate ca la carte. Pentru Dumitru Cauc, cercetarea înseamnă o investigație de durată, originală, scopul fiind dobândirea de noi cunoștințe de istorie locală și națională și înlăturarea unor eventuale erori săvârșite de înaintași. Este un adevărat creștin prin iubirea față de aproapele său, prin evlavie și pietate.
În concluzie, profesorul doctor Dumitru Cauc este o întrupare a tot ce îl onorează pe om, iar puterea caracterului său e pe măsura minții și a faptelor sale nobile.
Constantin E.Ungureanu
