Fabrica de materiale de construcții de la Târgu Cărbunești, SOCERAM SA, va investi in baterii de stocare de 5,64 MW. Investiția presupune executarea lucrărilor necesare pentru realizarea fundațiilor și montarea echipamentelor aferente sistemelor de stocare a energiei electrice, în conformitate cu documentațiile tehnice aprobate și cu prevederile legale în vigoare, anunță firma.
„SOCERAM S.A. anunță începerea lucrărilor pentru realizarea unei investiții în sisteme de stocare a energiei electrice, cu o putere totală de 5,64 MW. SOCERAM S.A. informează publicul că, începând cu data de 20.10.2026, vor demara lucrările aferente investiției privind montarea unor sisteme de stocare a energiei electrice, cu o putere totală de 5,64 MW. Prin implementarea acestui proiect, SOCERAM S.A. urmărește dezvoltarea infrastructurii energetice proprii, optimizarea utilizării energiei electrice și creșterea eficienței energetice a activităților in unitatea de producție“, a anunțat compania.
Peste 50 de salariați lucrează la fabrica de la Târgu Cărbunești
La SOCERAM lucrează peste 50 de salariați, conducerea societății având de gând să ajungă la aproximativ 100 de angajați, pe măsură ce fabrica își mărește producția.
Aproximativ 400 de salariați își desfășoară activitatea la nivelul întregii companii. Aceștia beneficiază de masă caldă, tichete de masă și, în funcție de post, pot beneficia și de prime. Salariile diferă în funcție de funcție și calificare.





























